Agenda de concert Înapoi

Ștefan Pop, de la Royal Opera House, pe scena Operei Naționale București la început de decembrie

Publicat: luni, 28 Noiembrie 2022 , ora 12.30

Începutul lunii decembrie aduce pe scena Operei Naționale București unul dintre cei mai mari artiști români de talie internațională, tenorul Ștefan Pop, care va evolua în rolul Rodolfo din opera "La Bohème" de Giacomo Puccini. În luna noiembrie celebrul tenor a interpretat același rol pe scena Royal Opera House din Londra.

Reprezentațiile în care publicul spectatori îl va putea asculta vor avea loc vineri, 2 decembrie, și duminică, 4 decembrie, ora 18:30.

Ștefan Pop a absolvit Academia de Muzică "Gheorghe Dima", catedra de canto, din Cluj Napoca. După ce a câștigat majoritatea concursurilor naționale de canto, în anul 2008, la vârsta de 21 de ani, a debutat în rolul Nemorino din opera "L'elisir d'Amore" de Gaetano Donizetti pe scena Operei Naționale Române din Timișoara și în opera "Il Matrimonio Segretto" de Domenico Cimarosa la Opera Maghiară din Cluj- Napoca. În martie 2009 a fost invitat să cânte la premiera mondială a lucrării "Colinda balada op. 46"de Gyorgy Kurtag alături de Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj Napoca.

Debutul său internațional, spectaculos, a avut loc în luna decembrie a anului 2009 la vârsta de doar 22 de ani, cu rolul Alfredo din opera "La Traviata" de Giuseppe Verdi la Teatro dell'Opera din Roma în celebra producție regizată de Franco Zeffirelli. Curând a urmat debutul la Opera Națională Greacă, tot în opera "La Traviata".

La 23 de ani, în 2010, a câștigat două dintre cele mai importante concursuri internaționale de canto la doar șapte zile diferență, pe două continente diferite: Operalia, găzduită de "Teatro alla Scala" din Milano sub atenta îndrumare a maestrului Placido Domingo, unde a fost printre puținii concurenți din întreaga istorie a concursului care au câștigat două premii în aceeași seară, premiul I și premiul publicului și "6th International Music Competition" din Seul, unde a câștigat premiul I.

În iunie 2014 a debutat în rolul Rodolfo, în varianta de concert a operei "La Boheme" de Giacomo Puccini , la "Salle Pleyel" din Paris, alături de Patrizia Cioffi (Mimi).

Ștefan Pop a evoluat alături de câțiva dintre cei mai importanți cântăreți de operă: Angela Gheorghiu, Patrizia Ciofi, Mariella Devia, Edita Gruberova, Elena Moșuc, Krassimira Stoyanova, Tatiana Lisnic, Placido Domingo, Leo Nucci, Jose Cura, Thomas Hampson, Erwin Schrott, sub bagheta lui Evelino Pidò, Andrea Battistoni, Daniele Gatti, Simone Young, Fabio Luisi, Antonio Pappano, Paolo Longo, Alain Antinoglu, Pablo Heras-Casado, Antonino Fogliani, Nello Santi și Luciano di Martino printre alții.

Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.