Evenimentele săptămânii Înapoi

Strauss, Saint-Saëns, Prokofiev și Stravinsky cu Orchestra Elbphilharmonie dirijată de Alan Gilbert

Publicat: marți, 14 Octombrie 2025 , ora 15.11

În 2025, Orchestra Elbphilharmonie sărbătorește 80 de ani de existență. Ansamblul a fost fondat în 1945 ca o orchestră simfonică a radioului Germaniei de Nord-Vest. A fost înființat în spiritul reconstrucției intelectuale și culturale după cel de-al doilea război mondial. Din 1956 până în 2016, a evoluat sub numele de NDR Symphony Orchestra. Hans Schmidt-Isserstedt este primul dirijor care a modelat profilul artistic al orchestrei timp de peste un sfert de secol. I-au urmat Günter Wand, Christoph Eschenbach, Christoph von Dohnányi, Thomas Hengelbrock. Începând cu sezonul 2019 - 2020, Alan Gilbert a preluat funcția de dirijor principal al Orchestrei Elbphilharmonie.

Maestrul se va afla la pupitru în 16 și 17 octombrie, două seri care preced turneul asiatic al ansamblului condus de Alan Gilbert alături de celebrul violonist american Joshua Bell. "O echipă de vis", cum o numesc deopotrivă critici și melomani, care va cuceri publicul asiatic cu un program divers prezentat și la Elbphilharmonie.

După perioada de rezidență din sezonul 2023/2024 în care a cucerit publicul din Hamburg cu tonul viorii sare Huberman Stradivarius din 1713 și cu tehnica sa impecabilă, Joshua Bell revine la Elbphilharmonie cu Concertul pentru vioară nr. 3 de Camille Saint-Saëns. O lucrare extrem de romantică și pasională, relativ rar auzită, care a avut premiera la Hamburg cu 145 de ani în urmă; pe 15 octombrie 1880 fiind interpretată de virtuozul violonist Pablo de Sarasate.

Programul continuă în partea a doua cuun omagiu erei clasice vieneze adus într-un mod strălucitor, ironic și plin de umor de Serghei Prokofiev în Simfonia I op. 25 în re major "Clasica". Concertul este încadrat de două lucrări extrem de colorate care, deși diferite stilistic, reprezintă apogeul expresivității și virtuozității orchestrale. "Don Juan" de Richard Strauss este un portret sonor al legendarului cuceritor, care l-a provocat pe tânărul compozitor la artificii orchestrale pline de fantezie. La rândul său, Igor Stravinsky a aprins un cu totul altfel de foc de artificii cu baletul său "Pasărea de foc". Posedând culori orchestrale orbitoare și ritmuri captivante, basmul despre triumful binelui asupra răului a devenit un model muzical pentru generații întregi de compozitori.

Radio România Muzical vă prilejuiește audiția acestui program interpretat la Elbphilharmonie vineri, 17 octombrie 2025. Transmisiunea directă începe la ora 21.00, în cadrul emisiunii Scena europeană.

Jeanine Costache