Evenimentele săptămânii Înapoi

"Solidaritate cu Ucraina"

Publicat: joi, 3 Martie 2022 , ora 18.10

Ne aflăm într-o perioadă dificilă, zbuciumată și totodată delicată și fragilă a societății contemporane. Ne aflăm într-un moment în care Pacea, a devenit echivalentul Vieții.

Dar de fapt ce înseamnă Pacea?

Ideea de Pace se regăsește încă din timpurile străvechi ale Umanității, reprezentată simbolic printr-o pasăre sacră, porumbelul, cu o ramură de măslin. Tot de atunci, Pacea însemna o stare de liniște, o stare lipsită de conflicte militare, o stare eternă, transcendentă. De altfel, poate cel mai bine aflăm sensul acestei Noțiuni, în cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: "Dacă nu este pace, toate celelalte sunt de prisos".

Și totuși dacă privim de-a lungul secolelor, în istoria omenirii, adesea, perioadele de pace au alternat cu cele conflictuale. Într-un astfel de moment ne aflăm în plin secol XXI. O situație care ne afectează Viața în toate direcțiile, inclusiv în cea culturală. La nivel mondial, printr-un efort uriaș, se caută soluții pentru a opri efectele devastatoare ale agresiunii fără precedent.

În acest context, Uniunea Europeană de Radio, prin membrii săi, organizează evenimente extraordinare, prin care își arată sprijinul față de suferințele poporului ucrainean și față de artiștii ucraineni.


*La Isarphilharmonie din München, în data de 8 martie 2022, violonista Anne-Sophie Mutter și trei mari ansambluri - Orchestra Filarmonică din München, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze și Orchestra de Stat din Bavaria - aflate sub bagheta dirijorului Lahav Shani, susțin un concert de binefacere pentru victimele din Ucraina. Încasările din concert vor merge către organizația umanitară "Salvați Copiii" care activează în Ucraina din 2014. Programul conține două importante pagini din repertoriul beethovenian - Concertul op 61 în Re major pentru vioară și orchestră și Simfonia a V-a op 67 în do minor.

Primarul orașului München, Dieter Reiter a declarat: "Sunt foarte recunoscător pentru această inițiativa și pentru acest gest al artiștilor și mai ales al celor trei orchestre. Orașul München dă dovadă de solidaritate cu orașul său geamăn Kiev și cu toți oamenii din Ucraina care se confruntă cu o suferință de neimaginat. Acum este nevoie de sprijinul nostru concret".

Un concert pe care Radio România Muzical îl transmite în direct, în cadrul emisiunii "Scena europeană", marți 8 martie 2022, de la ora 21.00. Comentează: Anca Ioana Andriescu.

*Pornind de la ideea că "Muzica este singura noastră armă", Radiodifuziunea din Lituania, prin Radio LRT KLASIKA, organizează în data de 3 martie 2022, un prim concert de solidaritate și caritate intitulat "Ucraina - Muzica noastră împotriva războiului". Participă cei mai buni artiști lituanieni - soliști de renume internațional și orchestre - într-un program cu opusuri ale compozitorilor din Ucraina (Valentyn Silvestrov, Myroslav Skoryk, Maxim Berezovsky), Lituania, Letonia și Estonia (Algirdas Martinaitis, Peteris Vasks și Arvo Part).

Un concert pe care îl veți asculta la Radio România Muzical, în cadrul emisiunii Concerte de 5 stele, joi 10 martie 2022, de la ora 15.30. Realizator: Ana Voinescu.


*Radio România Muzical participă la această amplă desfășurare culturală aflată sub egida Uniunii Europene de Radio, prin inițierea și organizarea unui proiect de suflet intitulat "Solidaritate cu Ucraina". Astfel, joi 10 martie 2022, în cadrul emisiunii "Arpeggio", de la ora 10.00, va răsuna nemuritoarea Simfonie a IX-a de Ludwig van Beethoven.


*Un alt eveniment este cel care se desfășoară la "Rudolfinum" din Praga, unde în data de 14 martie 2022, Radiodifuziunea cehă organizează Concertul extraordinar intitulat "Radioul Ceh pentru Ucraina". În deschiderea serii se intonează Imnurile naționale ale celor două țări, Cehia și Ucraina, în versiunea Corului de Copii al Radiodifuziunii Cehe condus de Vìra Hrdinková iar apoi cornistul Radek Baborák, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Praga și dirijorul Petr Popelka, prezintă lucrări din creația semnată de Valentyn Sylvestrov, Reinhold Glière și Antonin Dvorak.


Un concert pe care Radio România Muzical îl transmite în direct, în cadrul emisiunii "Scena europeană", luni 14 martie 2022, de la ora 20.30. Comentează: Laura Ana Mânzat.

*În Austria, pentru a susține ideea unei Europe unite și pașnice, s-au desfășurat diverse evenimente care au avut în prim-plan schimburile culturale între diverse țări. În acest context, în 2018 și 2019, la inițiativa ORF RadioKulturhaus și a Institutului Ucrainean, au avut loc câteva concerte care, acum, au alcătuit proiectul intitulat "Pacea va învinge războiul". Un proiect inspirat de Simfonia a III-a a compozitorului Borys Lyatoshynsky, creată la scurt timp după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. De altfel, Borys Lyatoshynsky este considerat unul dintre fondatorii muzicii moderne ucrainene, iar lucrările sale atrag atenția de câțiva ani și prin albumele discografice înregistrate.

Așadar, din această serie, la Radio România Muzical, veți asculta, marți 15 martie 2022, în cadrul emisiunii Concerte de 5 stele de la ora 15.30, concertul susținut de pianistul Antonii Baryshevskyi și de Orchestra Simfonică de Tineret din Ucraina dirijată de Oksana Lyniv, într-un program cu opusuri de Ludwig van Beethoven și Franz Xaver Wolfgang Mozart. Realizator: Alexandra Scumpu.

Și tot marți 15 martie 2022, dar în cadrul emisiunii Scena europeană de la ora 21,00, veți audia, în prima parte, concertul violonistului Andrii Pavlov și al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Viena conduse de Duncan Ward într-un program cu lucrări de Franz Schubert, Gerd Kühr și Boris Mykolayovich Lyatoshynsky iar în partea a doua, recitalul Cvartetului de coarde "Danapris" cu opusuri din creația compozitorilor Adrian Mocanu, Valentyn Sylvestrov, Maxim Kolomiiets și Maxim Shalygin. Realizator Petre Fugaciu.


*Un alt eveniment deosebit are loc în data de 14 martie 2022 și la Opera Metropolitan din New York, atunci când se organizează un concert de binefacere pentru a contribui la eforturile de întrajutorare a Ucrainei. Dirijorul și directorul acestei prestigioase instituții, Yannick Nézet-Séguin conduce Corul și Orchestra într-un program cu muzică de Valentin Silvestrov, Samuel Barber, Giuseppe Verdi, Richard Strauss și Ludwig van Beethoven. Soliști invitați sunt sopranele Lise Davidsen și Elza van den Heever, mezzosoprana Jamie Barton, tenorul Piotr Beczała, bas-baritonul Ryan Speedo Green și bas-baritonul ucrainean Vladyslav Buialskyi, care conduce Corul metropolitan.

*Tot în sprijinul Ucrainei s-a desfășurat la Riga, un concert extraordinar cu diverse ansambluri (coruri și orchestre) din Țările Baltice: Corul de Stat și Orchestra Simfonică Națională Letonă aflate sub bagheta lui Andris Poga, Orchestra Simfonică Națională a Estoniei cu Thomas Sanderling la pupitrul dirijoral, Corul de Stat Kaunas și Orchestra Simfonică de Stat din Lituania sub conducerea lui Gintaras Rinkēvièius și Corul Radioului Leton și Sinfonietta Rīga cu Sigvards Kļava, ca dirijor. Programul cuprine opusuri din creația semnată de compozitori din Țările Baltice și din Ucraina.

Evenimentele de la New York și Riga vor fi transmise la Radio România Muzical, duminică 20 martie 2022, în cadrul emisiunii Concertele lumii. Realizator Cristina Comandașu.

*În cadrul proiectului "Radio France sprijină Ucraina", au avut loc două evenimente extraordinare. Primul, s-a desfășurat în data de 3 martie 2022 când Orchestra Națională a Franței care l-a avut la pupitrul dirijoral pe Manfred Honeck și ca solist pe binecunoscutul pianist Jan Lisiecki, a oferit un concert de binefacere. Programul a cuprins lucrări de Valentin Vasilyovych Silvestrov, Antonín Dvoűák și Edvard Grieg.

Un eveniment pe care îl veți asculta la Radio România Muzical, în cadrul emisiunii Concerte de 5 stele, luni 28 martie 2022, de la ora 15.15. Realizator Alexandra Scumpu.

Și al doilea concert extraordinar intitulat "Muzicieni francezi și ucraineni uniți pentru Pace", a avut loc în data de 4 martie 2022, la Studioul 104 al Radiodifuziunii franceze, cu un program alcătuit din diverse secvențe din literatura clasică, de jazz și tradițională.

Un eveniment pe care îl veți asculta la Radio România Muzical, în cadrul emisiunii Scena europeană, miercuri 30 martie 2022, de la ora 21.00. Realizator Petre Fugaciu.


*Pentru a veni în sprijinul Ucrainei și al oamenilor aflați în această situație catastrofală, Filarmonica din Köln și echipa KölnMusik organizează în data de 16 martie 2022 la Filarmonica din Köln, un concert de solidaritate intitulat "Muzică pentru poporul ucrainean". Programul cuprinde opusuri din creația universală, rusă și ucraineană (Valentin Silvestrov și Anna Korsun). Protagoniști: pianistul și compozitorul Vitaliy Kyianytsia, Anna Arkushyna, baritonul Christian Miedl, pianiștii Herbert Schuch și Gülru Ensari, Ansamblul "Modern" condus de Jonathan Stockhammer, Concerto Köln, Ansamblul "Musikfabrik" condus de Enno Poppe, Orchestra "Gürzenich" din Köln cu Nicholas Collon la pupitrul dirijoral, Corul Radiodifuziunii din Köln condus de Nicolas Fink și Orchestra Radiodifuziunii Germane din Köln cu Andris Poga la pupitrul dirijoral.

Un eveniment pe care îl veți asculta la Radio România Muzical, în cadrul emisiunii Scena europeană, marți 5 aprilie 2022, de la ora 21.00. Realizator Petre Fugaciu.

*Radiodifuziunea Poloneză sprijină Ucraina prin organizarea evenimentului "Toți suntem o Voce", în data de 20 martie 2022. Concertul este susținut de Orchestra Radiodifuziunii Poloneze din Varșovia, care îl are la pupitrul dirijoral pe directorul său muzical - Michał Klauza. Soliste invitate sunt sopranele Olga Pasichnyk și Agata Zubel. Programul este alcătuit din lucrările unor compozitori importanți pentru școala ucraineană: Myroslav Skoryk, Yuriy Laniuk, Aleksandr Shymko, Levko Revutsky. De altfel, mai multe despre creația semnată de Myroslav Skoryk (1938-2020), considerat unul dintre reprezentativii artiști ucraineni, veți afla dintr-un mini-portret pus la dispoziție de Radiodifuziunea Ucraineană.

Ambele evenimente le veți audia la Radio România Muzical, în cadrul emisiunii Scena europeană, marți 12 aprilie 2022, de la ora 21.00. Realizator Petre Fugaciu.


*"Solidaritate cu Ucraina" … o mână întinsă de radiodifuziunile din întreaga lume către poporul greu încercat. Un proiect la care participă diverși artiști și ansambluri de prestigiu din centre mari culturale, precum Bamberg, Helsinki,
Liepāja (Letonia), Basel, Genova, Berlin, Tallin, Kiev. Au evoluat: Orchestra din Bamberg cu Oksana Lyniv la pupitrul dirijoral, Orchestră Simfonică a Radiodifuziunii din Finlanda cu Jörg Widmann, ca solist și dirijor, Orchestra Simfonică a Letoniei cu Andris Poga, ca dirijor și violonista Vineta Sareika, Soliștii Ansamblului Național de Cameră din Kiev și Orchestra de cameră din Basel coordonați de Heinz Holliger, Orchestra Simfonică Kharkiv la Teatrul "Carlo Felice" din Genova cu Yuriy Yanko ca dirjor și cu violonista Anna Tifu, ca solistă, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin cu Vladimir Jurowski la pupitrul dirijoral cu violoncelistul Alban Gerhardt, ca solist, Corul și Orchestra Operei Naționale din Estonia cu o Gală de operă care îi are ca dirijori pe Vello Pähn și Kaspar Mänd, Orchestra Filarmonică din Berlin dirijata de Kirill Petrenko si cu mezzosoprana Elīna Garanèa.

Un maraton sonor pe care îl veți audia la Radio România Muzical, în cadrul emisiunii Concerte de 5 stele, de la ora 15.30, între 3-13 mai 2022. Realizatori Ana Voinescu și Alexandra Scumpu.

*Seria evenimentelor dedicate Ucrainei continuă. Astfel, sub genericul "Solidaritate cu Ucraina - Să dăm o șansă Păcii", veți cunoaște creația compozitorilor Maksym Berezovsky (1745-1777) și Levko Kolodub (1930-2019) iar prin "Mesajul de pace din Bulgaria" veți audia Simfonia "Păcii" de Stefan Dragostinov (n.1948). De asemenea, vă mai propunem opusuri din repertoriul universal în interpretarea Orchestrei Radiodifuziunii Ucrainene dirijate de Volodymyr Sheiko.

Un alt periplu sonor propus la Radio Romania Muzical, în cadrul emisiunii Scena europeană, de la ora 21.00, din datele de 17 și 24 mai 2022. Realizator Petre Fugaciu.

*"Un concert pentru umanitate și pace" a fost susținut de violonistul Andrej Bielow, violoncelista Anastasia Kobekina și pianistul Jean-Selim Abdelmoula la Centrul de muzică din Boswil, cu un program alcătuit din pagini camerale semnate de Mykola Lysenko, Ludwig van Beethoven și Piotr Ilici Ceaikovski iar la Auditoriumul "Petit Palais" al Muzeului de Artă din Paris, la inițiativa pianistei Natacha Kudritskaya, a avut loc un concert extraordinar la care au participat nenumărați artiști cunoscuți pentru carierele lor internaționale: violoniștii Deborah Nemțanu și Vassily Chmykov, violoncelistul Victor-Julien Laferrière, trompetistul David Enhco și pianiștii Anne Quéffelec, Adam Laloum, Gaspard Dehaene, Angele Fandeeva și Thomas Enhco.

Alte două evenimente pe care le veți audia la Radio România Muzical, în cadrul emisiunii Concerte de 5 stele, de la ora 15.30, în datele de 30 și 31 mai 2022. Realizator Ana Voinescu.

Octavia Galescu