Votează discul de muzică clasică al anului 2014
Înapoi
Siroe, re di Persia de Johann Adolph Hasse - 'Opera în interpretări de referinţă', 2 noiembrie 2014

Siroe, re di Persia este titlul operei scrise de Johann Adolph Hasse pe libretul lui Pietro Metastasio. Acelaşi subiect a figurat şi în lista operelor lui Leonardo Vinci, Antonio Vivaldi sau Georg Friedrich Handel, datate fiind înaintea opusului lui Hasse prezentat întâia dată la Bologna în 1733, apoi la Neapole şi în alte centre muzicale europene. Versiunea discografică lansată pe 3 noiembrie 2014 aduce în atenţie varianta refăcută de Johann Adolph Hasse pentru a fi montată la Dresda, la curtea unde autorul era de aproape trei decenii Kapellmeister. Dacă o readucere pe scenă a partiturii iniţiale - efectuată în 2008 - a însemnat aproape 4 ore şi jumătate de muzică, această interpretare (reluând cele 3 acte ale materialului componistic ce nu a mai fost cântat din secolul XVIII) pare mult mai concentrată, reflectând o tranziţie dinspre tipologia operei baroce spre stilul galant.
O pagină de istorie a vieţii muzicale europene
Un subiect ce ne trimite în veacul al şaptelea, la o perioadă de războaie între un rege neo-persan şi un împărat creştin pentru dominaţia asupra unor teritorii ce înglobau zone mediteraneene ample (inclusiv Egiptul); nimic nou pentru specificul acţiunii multor opere seria şi - tot conform tradiţiei - diferite intrigi sentimentale se împletesc, configurând complicata istorie a personajelor.
Atunci când a fost auzită pentru prima oară, opera lui Hasse a avut în distribuţie două dintre cele mai renumite voci de castrati: în rolul titular - Farinelli, iar alături de el apărea Caffarelli, celor doi tineri solişti asociindu-li-se alte nume prestigioase ale teatrelor de operă ale vremii. Este lesne de înţeles virtuozitatea deosebită a liniilor vocale, amploarea acestora, bogăţia ornamentală; pe scurt, strălucirea scriiturii vocale care pune la grea încercare fiecare protagonist actual, într-o desfăşurare muzicală în care ansamblul instrumental ale nu numai funcţia de ...decor.
O interpretare actuală remarcabilă
O galerie de glasuri excepţionale ale prezentului - dar nu numai atât: muzicieni ce caută spiritul epocii şi paleta stilistică adecvate oferind însă prospeţimea unei rostiri actuale, captivante prin firescul ei. Fără ca atenţia să fie "furată" eventual de fantezia unor montări cu sugestia unor poveşti desprinse din şirul celor 1001 de nopţi, de culoare şi, poate, extravaganţă, auzul rămâne fidel superbelor performanţe interpretative ale acestei distribuţii: Max Emanuel Cencic şi Franco Fagioli - contratenori, Julia Lezhneva şi Laureen Snouffer - soprane, Mary-Ellen Nesi - mezzosoprană, Juan Sancho - tenor şi Ansamblul "Armonia Atenea", în conducerea muzicală a lui George Petrou. Un album în premieră la "Opera în interpretări de referinţă" duminică, 2 noiembrie, de la 19,30.