Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
Se deschide Piața Festivalului Internațional "George Enescu"

De astăzi și până in 21 septembrie 2025 se desfășoară seria manifestărilor organizate sub genericul Piața Festivalului Internațional "George Enescu". Organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB și ARTEXIM, scena în aer liber aduce muzica clasică mai aproape de public prin concerte gratuite. În acest context, evenimentul inaugural de astăzi, 17 septembrie, începe la ora 18:00. Este vorba despre un recital al bursierilor Fundației Regale Margareta a României.
De la 19:00, flautistul Matei Ioachimescu, împreună cu Irina Rădulescu (marimbă), Răzvan Florescu (vibrafon) și Philip Goron (baterie), va prezenta proiectul „Origins”, aflat la confluența dintre rock, jazz și muzica clasică contemporană.
Iar începând cu ora 20:00, violonistul Alexandru Tomescu și chitaristul Dragoș Ilie vor susține un recital sub genericul "Rapsodiile".
Accesul la toate manifestările din Piața Festivalului este liber.