Se întâmplă la Radio România Înapoi
România în Afganistan - 12 ani de parteneriat strategic româno-american
Fotografii realizate de corespondenții de război ai Radio România. Proiect marca Radio România Actualități
Timp de 12 ani, Armata Română a luptat alături de marile armate ale lumii, într-un loc în care istoria se scrie în fiecare clipă cu sânge. Timp de 12 ani, militarii români și-au făcut datoria la peste 5.000 de kilometri de casă, câștigând respectul și admirația partenerilor de coaliție. Au fost 12 ani de eforturi la care și Radio România a luat parte, și suntem mândri să marcăm ziua postului public de Radio printr-o expoziție cu fotografiile realizate de reporterii de război ai Radio România în acest teatru de operații. Vernisajul expoziției România în Afganistan - 12 ani de parteneriat strategic româno-american va avea loc vineri, 24 octombrie, la ora 11:30, în foaierul Sălii Radio.
De la imaginile document cu primul câmp românesc din Kandahar, realizate de Radu Dobrițoiu și Mario Balint, și până la instantaneele cu ultimul batalion românesc de manevră surprinse de Ilie Pintea, fotografiile care au însoțit relatările, reportajele și documentarele din zona de conflict ilustrează cooperarea ireproșabilă a Armatei Române cu partenerii de coaliție, în special cu militarii americani. Dincolo de aspectul documentar al imaginilor surprinse în Afghanistan, expoziția marchează, la ceas aniversar, pașii hotărâți făcuți de cea mai veche corporație media din România în era digitală și dau un plus de vizibilitate postului și, mai ales, site-ului web al Radio România, care constituie platforma pe care ascultătorii pot vedea ce aud la radio.
Fiecare dintre cele 50 de fotografii expuse aici are o poveste, iar fiecare dintre personajele surprinse de reporterii noștri de război a trecut prin situații specifice unui teatru de operații. Nu doar oamenii au avut partea lor de "aventură" în Afganistan, ci și aparatele colegilor noștri: Radu Dobrițoiu a făcut fotografii cu unul dintre primele aparate foto digitale, care consuma un set de acumulatori pentru câteva cadre, Mario Balint a făcut fotografii pe film, iar Ilie Pintea s-a ales cu un obiectiv foto mai puțin, după ce praful Afganistanului s-a insinuat în lentile.
Vă lăsăm să descoperiți Afganistanul așa cum l-au văzut corespondenții de război ai Radio România. Mai multe fotografii, dar și documentarele multimedia realizate în teatrul de operații sunt disponibile pe www.romania-actualitati.ro