Agenda de concert Înapoi

Requiem la biserica Sfântul Mihail - 1 noiembrie

Publicat: miercuri, 28 Octombrie 2026 , ora 9.28

Vă aducem la cunoștință evenimentul nostru din 1 noiembrie, orele 20, la biserica Sfântul Mihail, organizat de Asociația Muzica Sacra Cluj și Parohia romano-catolică Sf. Mihail cu prilejul Zilei Morților și a Luminației.

Acestă ofrandă de muzică sacră va fi închinată sufletelor celor adormiți și va fi un prilej de reculegere și trăire muzicală deosebită datorită lucrărilor muzicale interpretate de Corul și orchestra Sfânta Cecilia a bisericii. Sub bagheta dirijorului István Potyó, va răsuna lucrarea O Sacrum convivium de Morten Lauridsen, urmată de Requiem for the living de compozitorul american Dan Forrest.

Lucrarea este o expresie muzicală a doliului, a suferinței și a speranței. Potrivit intenției compozitorului, rugăciunea pentru odihnă se adresează nu doar celor răposați, ci și celor vii, care se confruntă cu durerea și tristețea. Recviemul este structurat în cinci părți și pornește de la suferința umană și tensiunea dintre durere și credință, pentru a ajunge la speranță prin măreția creației divine și iubirea lui Cristos.

Soliști vor fi artiștii operei maghiare din Cluj: Kis-Lukács Bernadett și Dobrita Roland, concertmaestru: Vincze-Dallos Csilla.

Vă așteptăm cu drag duminică seara 1 noiembrie, de la ora 8, la biserica Sfântul Mihail!

Sursa: comunicat de presă