Știri muzicale din țară
Înapoi
Recitaluri și ateliere în cadrul Festivalului 'Musica Ricercata'
Publicat: luni, 6 Aprilie
2026
, ora 0.00
Până în 11 aprilie 2026 continuă, la Timișoara, festivalul Musica Ricercata | DiVERDI, un eveniment dedicat cercetării și interpretării muzicii lui Giuseppe Verdi. În cadrul acestei serii, sunt programate luni, 6 aprilie, ateliere muzicale, ca parte a Accademiei Musica Ricercata, la Facultatea de Muzică și Teatru Timișoara. Tinerii muzicieni înșcriși la cursurile Academiei vor participa la șase ateliere dedicate interpretării istorice (vioară, violă, violoncel, flaut, vocalitate și atelier de cercetare muzicologică a manuscriselor). Atelierul de vocalitate este coordonat de celebrul baritenor american Michael Spyres, a cărui cercetare realizată împreună cu maestrul Gabriel Bebeșelea asupra interpretării verdiene stă la baza proiectului.
Tot în programul acestui festival este înscris, în perioada 6-8 aprilie, un recital itinerant, DiVERDI In movimiento, în trei localități din regiune: Jimbolia (6 aprilie), Foeni (7 aprilie) și Buziaș (8 aprilie), ducând experiența interpretării istorice în afara sălilor tradiționale de concert și consolidând dimensiunea educativă și comunitară a proiectului.