Cronici Înapoi

Recital Transilvan la Ateneu

Publicat: joi, 7 August 2014 , ora 11.49
Cea de-a III-a ediție a Festivalului "Vară Magică" aduce în fața publicului bucureștean unii dintre cei mai apreciați de la noi. În cadrul acestei serii au putut fi ascultați, la final de iulie, și membrii Cvartetului Transilvan.

O seară muzicală de excepție le-a fost oferită bucureștenilor ieri, 30 iulie 2014, pe scena Ateneului Român. Cvartetul Transilvan s-a alăturat pentru a doua oară stagiunii estivale care este festivalul "Vara Magică", pentru a susține un recital sub semnul celor 555 de ani de la atestarea documentară a orașului București. Programul, conceput special pentru această perioadă de vacanță, a fost alcătuit din piese mult mai accesibile publicului decât cele dintr-o stagiune obișnuită. Aranjamentele pentru cvartet de coarde au fost făcute după lucrări de largă popularitate, foarte cunoscute și îndrăgite de către ascultători precum Meditația din opera "Thais" de Jules Massenet, "Suferința dragostei" de Fritz Kreisler, temă din muzica filmului "Lista lui Schindler" compusă de John Williams sau "Salut d'amour" de Sir Edward Elgar.

Prima parte a recitalului l-a avut în prim-plan pe violonistul Gabriel Croitoru, care a susținut linia melodică acompaniată de ceilalți membri, exceptând paginile din cvartete de Haydn și Mozart. În partea a doua, partea solistică i-a revenit violonistului Nicușor Silaghi, cel care a făcut și prelucrările suitelor pe teme tradiționale românești interpretate. Prelucrările folclorice din cele patru regiuni ale României au fost realizate cu multă știință și prezentate la un înalt nivel de virtuozitatze. Entuziasmul și aplauzele publicului au însemnat dovada succesului obținut o dată în plus de membrii Cvartetului Transilvan. Ascultăm comentariul criticului muzical Anca Florea, aflată ieri seară în sala Ateneului Român:

"A fost o seară foarte frumoasă, extrem de plăcută aș putea spune, chiar relaxantă pentru toată lumea. Despre acest cvartet poate ar trebui să vorbim mai mult pentru că el există de ani buni, dar iată că foarte rar apare în lumina reflectoarelor. E un cvartet extrem de bun, omogen, expresiv. M-aș bucura să-i reascult cât mai repede."


Teodora Radu