Succesul cu totul aparte repurtat de noua producţie cu musicalul Rebecca de Sylvester Levay (muzica şi orchestraţia), pus în scenă de regizorul Attila Beres, scenografii Balasz Horesnyi (decoruri) şi Rita Velich (costume), coregraful Akos Tihanyi, light-designerii Laszlo Nagy şi Ionuţ Dolănescu, sunetiştii Tamas Ditzman şi Laurenţiu Stângă, dirijor fiind Tamas Bolba, maestru de cor Gabriel Popescu, i-a determinat pe directorul general Răzvan Dincă şi pe directorul artistic Alina Moldovan să-l programeze în deschiderea ediţiei a IV-a a Festivalului "Viaţa e frumoasă" organizat de Teatrul de Operetă în perioada 10-20 noiembrie 2011.

Rebacca este o super-producţie spectaculoasă ca montare, apelând la efecte pirotehnice, proiecţii, lumini excelent combinate, scena turnantă dovedindu-se extrem de utilă pentru trecerea de la un cadru la altul, într-o manieră cumva cinematografică (poate cu nostalgia celebrului film din veacul trecut…), acţiunea păstrându-şi astfel cursivitatea şi încărcătura emoţională, imaginea cucerind şi impresionând pe bună dreptate, totul funcţionând perfect, întreg ansamblul evoluând la cotele performanţei, parcă mai intens ca la premieră.

Interpretare impecabilă

Şi pentru că în ultimele stagiuni, distribuţiile se alcătuiesc în urma unui casting, şi de această dată mulţi dintre interpreţi sunt colaboratori. Alături de solişti ai "casei", tenorul Florin Budnaru conturează, în Maxim, probabil cel mai bun personaj abordat până acum atât în plan vocal, cât şi ca joc de scenă, chiar dacă în versiunea sa, lordul este cam lipsit de personalitate, dar expresiv şi credibil, iar baritonul Cătălin Petrescu se reliefează din nou prin talentul de actor şi dansator, prin felul în care rosteşte proza şi "compune" un Jack impecabil în datele sale definitorii. Soprana Silvia Şohterus convinge în Beatrice, în "cuplu" cu basul Orest Pâslariu, foarte "în rol" în Giles, Valentin Tiron fiind un episodic Judecător, iar Nicolae Lupu un agreabil Franck. Dacă de această dată Andras Demeter a fost… Colonel, în eroina principală (Ea) am aplaudat o tânără cuceritoare - Alexandra Crăescu - întrupând cu sinceritate fata sensibilă, timidă, îndrăgostită, transformată sub ochii noştri într-o Lady fermă, cu multă personalitate, dar la fel de caldă, cântând cu un glas luminos, adecvat rolului, opunându-i-se Mrs. Danvers, personaj aproape malefic, extrem de complex, dar susţinut impresionant de către Giorgiana Mototolea - o apariţie "dură", dar mai ales o voce amplă, metalică, incisivă, susţinută de un temperament debordant. O creaţie a realizat şi Anca Ţurcaşiu în extravaganta Edith, iar în Ben l-am apreciat din nou pe Matei Chioariu, remarcabilă fiind capacitatea tuturor de a păstra constantă vibraţia emoţională, ardenţa şi "ritmul" acţiunii.

Greu de înţeles, programul de sală notează… două distribuţii, aşa încât prea puţini au aflat… pe cine aplaudă…

Aplauze la scenă deschisă pe deplin meritate

Şi de această dată, orchestra a cântat "din culise", corul a sunat foarte bine şi a jucat excelent, balerinii au creat momente de real efect, coordonarea fiind fără fisură într-o lucrare melodioasă, cu câteva motive care se repetă dar plac, totul are nerv şi poezie, aşa încât aplauzele la scenă deschisă şi ovaţiile entuziaste ale sălii arhipline au fost, şi de această dată, pe deplin meritate de calitatea spectacolului şi în special de interpreţi, aş spune şi de maşinişti şi de întreg corpul tehnic, deosebit de solicitaţi "la secundă".