ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Creații contemporane românești
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Răzvan Stoica și Andreea Stoica - recital în sprijinul Roșiei Montane

Publicat: duminică, 17 Aprilie 2016 , ora 0.00
Vă reamintim că mâine, 18 aprilie 2016, violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica vă așteaptă la un concert special, ce marchează Ziua Internațională a Siturilor și Monumentelor UNESCO și includerea Roșiei Montane pe lista indicativă a României pentru patrimoniul universal. La Ateneul Român, de la ora 20.00, Răzvan Stoica și Andreea Stoica vor da viață unui program cu opusuri de Ludwig van Beethoven, Nicolo Paganini, Piotr Ilici Ceaikovski și Ciprian Porumbescu. "Când cineva cântă la o vioară Stradivarius, se spune că toate celelalte viori vibrează în cutiile lor. Când cineva spune Roșia Montană, mii de români se gândesc că într-o bună zi localitatea din Apuseni va face parte din patrimoniul universal UNESCO", a declarat Răzvan Stoica.
Fondurile obținute din vânzarea biletelor vor fi donate programului de restaurare Adoptă o Casă la Roșia Montană.