ACUM:
13.05
Polifonii
Baroc, clasic, romantic, coral, creație și interpretare românească - înlănțuite inedit într-o nouă emisiune.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Agenda de concert Înapoi

RADIO ROMÂNIA invită copiii la un concert de Crăciun cu acces liber!

Publicat: marți, 17 Decembrie 2019 , ora 14.32

Sâmbătă, 21 decembrie (11:00) Radio România oferă celor mici și mari un foarte frumos cadou muzical de Crăciun! Două dintre ansamblurile instituției  - ORCHESTRA  DE CAMERĂ RADIO și CORUL DE COPII RADIO (dirijor: RĂZVAN RĂDOS) – vor susține la SALA RADIO un concert de colinde și cântece internaționale de Crăciun, evenimentul fiind cu acces gratuit, în limita locurilor disponibile.

În programul concertului veți regăsi colinde românești ca După datini colindăm, Ia'n sculați, Moș Crăciun, Sus, boieri! sau celebre cântece de Crăciun din repertoriul altor țări, precum Jingle Bells sau Joy to the World.

Concertul se va derula sub bagheta dirijorului CONSTANTIN GRIGORE, care se bucură de o bogată carieră în țară, dar și pe plan internațional. În 2017, a fost invitat la pupitrul Filarmonicii Regale din Liège (Belgia), unde a dirijat o serie de 7 concerte. Evenimentul se va desfășura cu participarea pianistei MAGDALENA FAUR.

Biletele la concertele Orchestrelor și Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro și la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro