Deși are doar șaptesprezece ani, felul în care cântă Mariam Abouzahra trădează o maturitate interioară și o muzicalitate de o claritate cristalină, care i-au convins pe cei mai importanți factori de decizie din industria internațională: în 2026, va primi Discovery Award din cadrul International Classical Music Awards (ICMA). Născută în Germania, într-o familie egipteano-maghiară, tânăra violonistă își perfecționează în prezent studiile la Viena, însă prin aparițiile sale este deja o prezență constantă pe scenele lumii. Înaintea concertului de gală de la Bamberg, Máté Ur a stat de vorbă cu ea, în numele Papageno - reprezentantul maghiar în juriul ICMA - despre mentori, prezență internațională și forța comunitară a muzicii.

Ai fost născută într-o familie de muzicieni: părinții tăi sunt pianiști, iar sora ta, Amira, este la rândul ei o violonistă apreciată. În copilărie, cât de firesc a fost pentru tine să alegi același drum?

Muzica era realitatea mea principală. Când eram mică, credeam, cu naivitate, că toți oamenii din lume cântă - că aceasta este forma firească de a exista. Aveam trei ani când am luat pentru prima dată vioara în mână. Pur și simplu voiam să fiu ca sora mea, Amira. O vedeam făcând muzică împreună cu părinții mei și îmi doream să fac parte din acel dialog special, fără cuvinte. Astăzi îmi urmez propriul drum, dar rădăcinile comune au rămas definitorii.

Te-ai născut în Germania, ai rădăcini maghiare și egiptene, iar acum studiezi la Viena. Cum îți modelează acest fundal cultural divers dezvoltarea artistică?

Viața mea de zi cu zi este intens internațională. Mama îmi vorbea în maghiară, astfel că aceasta a devenit limba principală a gândurilor mele. Deși nu am locuit niciodată permanent în Ungaria sau în Egipt, consider ambele țări drept acasă, iar această dualitate se reflectă și în agenda mea: în perioada următoare voi susține numeroase concerte în Italia, Ungaria, Germania și Egipt. Simt că această diversitate îmi oferă un soi de libertate interioară, care mă ajută și în interpretarea artistică.

Din 2019 studiezi cu Dora Schwarzberg la Universitatea de Muzică și Arte din Viena, însă maeștrii maghiari joacă, de asemenea, un rol esențial în evoluția ta profesională.

Da, ne-am mutat la Viena când aveam zece ani, datorită ei. Dora îmbină disciplina vechii școli ruse cu o perspectivă muzicală modernă. În același timp, rețeaua profesională din Ungaria este extrem de importantă pentru mine: am învățat mult de la Gábor Homoki și lucrez cu András Keller încă de la vârsta de zece ani. Alături de Concerto Budapest am interpretat împreună lucrări fundamentale ale repertoriului, precum concertele pentru vioară și dublu concert de Johannes Brahms, Piotr Ici Ceaikovski, Wolfgang Amadeus Mozart și Nicolò Paganini - concerte care mi-au modelat decisiv gândirea muzicală. Întâlnirea cu Gábor Takács-Nagy la Verbier Festival a fost, de asemenea, un moment de referință; de atunci am și concertat împreună. În plus, István Várdai îmi este mentor din 2018; am învățat enorm de la el, iar el m-a invitat la numeroase apariții comune.

Cine au fost, până acum, figurile cele mai influente în formarea ta?

Mama mea mi-a fost alături încă de la început, iar astăzi devenim tot mai mult partenere de muzică de cameră. De la ea am învățat acea atitudine muzicală specific maghiară - profunzimea asociată cu Ferenc Rados și György Kurtág - fără de care astăzi aș aborda instrumentul cu totul diferit. În plus, este un privilegiu extraordinar pentru mine faptul că, de ani buni, sunt invitată în mod constant ca solistă alături de ansambluri maghiare de prim rang, precum Concerto Budapest, Franz Liszt Chamber Orchestra și MÁV Symphony Orchestra.

Juriul ICMA ți-a acordat anul acesta Discovery Award. Ce înseamnă pentru tine această recunoaștere prestigioasă?

Premiul ICMA Discovery este decis de reprezentanții celor mai importante publicații muzicale din Europa, inclusiv Papageno, astfel că pentru mine reprezintă o onoare imensă. Acest premiu deschide o ușă către "familia ICMA" și confirmă munca artistică depusă până acum. Pentru mine nu este doar o încurajare pentru viitor, ci și o recunoaștere a prezenței mele internaționale și a rezultatelor profesionale, oferindu-mi oportunități continue pe scenele lumii.

La Gala de la Bamberg, pe 18 martie, vei interpreta partea finală a Concertului pentru vioară și orchestră de Brahms. A fost o alegere conștientă?

Am aprofundat analiza lucrării și a conexiunilor sale interne; de altfel, una dintre lucrările mele de absolvire din liceu a fost dedicată explorării acestei capodopere. Trimiterile din interiorul partiturii și pulsația sa de inspirație maghiară îmi sunt foarte apropiate de suflet. Simt că prin această piesă mă pot reprezenta cel mai sincer în cadrul acestui concert festiv. Alături de ea, Sonata pentru vioară solo de Béla Bartók reprezintă celălalt pilon al repertoriului meu, deoarece simt că prin ea pot "vorbi" cel mai autentic limbajul muzical maghiar.

Cum îți vezi viitorul?

Viziunea mea este clară: îmi construiesc constant repertoriul, iar obiectivul meu este să devin o prezență tot mai integrată în circuitul internațional, ca solistă. În paralel, muzica de cameră ocupă un loc central în viața mea și am numeroase invitații în această direcție. Cele mai speciale momente sunt, desigur, cele în care cânt alături de sora mea, Amira: ne înțelegem fără cuvinte, dintr-o singură respirație.

Într-un ritm atât de intens, cu 6-8 ore de studiu zilnic și turnee, îți mai rămâne timp pentru relaxare?

Îmi place să descopăr culturi noi oriunde mă poartă concertele. În aceste călătorii îmi fac mulți prieteni, care uneori vin să mă viziteze la Viena. Când sunt acasă, eu și Amira organizăm adesea "seri muzicale" pentru prietenii noștri, unde accentul cade pe bucuria de a cânta împreună. Iar dacă, după toate acestea, mai rămâne puțin timp liber, îmi place să gătesc dulciuri - însă arta culinară rămâne doar un hobby plăcut; viața mea adevărată și vocația mea se află pe scenă.