Evenimentele săptămânii
Înapoi
Pianistul Lucian Ban se întoarce la Radio România Muzical cu un interviu ce va fi difuzat în emisiunea Planeta jazz de duminică, 8 februarie, ora 18:00
În dialogul cu realizatorul Viorel Grecu, Lucian Ban o să ne facă dezvăluiri din culisele celor mai recente realizări discografice ale sale, The Athenaeum Concert și Cantica Profana. Ambele albume au fost lansate la aceeași dată, 5 septembrie 2025, la casa de discuri Sunnyside.
Vom asculta desigur și selecții de pe aceste materiale, înregistrate live de Lucian Ban împreună cu alți doi muzicieni de mare valoare: Mat Maneri (viola) și John Surman (clarinet bas, saxofon sopran).
Cantica Profana cuprinde selecții din turneele susținute de trioul menționat în perioada 2022-2023, în vestul Europei. În schimb, The Athenaeum Concert a fost înregistrat într-o singură seară, la Sala Mare a Ateneului Român, pe 25 iunie 2024. Albumul are o semnificație deosebită pentru Lucian Ban, pentru că a fost imprimat în ceea ce el denumește Carnegie Hall de România și este totodată primul lui disc pe vinil.
De precizat că John Surman s-a retras între timp din activitatea concertistică, ceea ce constituie un plus pentru valoarea documentară a celor două discuri.
Cantica Profana și The Athenaeum Concert continuă proiectul lui Lucian Ban și Mat Maneri de reinterpretare a melodiilor tradiționale românești culese de Béla Bartók. Ele urmează altor două materiale: Transylvanian Folk Songs (Sunnyside Records, 2020, tot în trio cu John Surman) și Transylvanian Dance (ECM Records, 2024, în varianta de duo Ban-Maneri).
Cei doi muzicieni vor prelungi omagiul pentru personalitatea lui Bartok și pentru folclorul transilvan. Ei pun la cale noi turnee și albume, pentru care au cooptat sau vor coopta și alți artiști, care vor adăuga dimensiuni diferite acestui proiect de amploare.
Amănunte vom afla chiar de la Lucian Ban, care ne va vorbi și despre alte activități ale sale, cum ar fi colaborarea de peste un sfert de secol cu saxofonistul Alex Harding sau cvartetul Elevation, ce va reveni în forță în 2026.
Menționăm în final, că pianistul îl va evoca la Planeta jazz pe Mircea Tiberian. Cei doi jazzmani români au avut o prietenie puternică, iar marele dispărut l-a influențat decisiv pe Lucian Ban în devenirea sa artistică. Pe larg despre toate aceste subiecte, duminică seară la Radio România Muzical.