În interviul pe care i l-a acordat realizatorului Viorel Grecu, artistul vorbește despre Rush, cel mai proaspăt album al formației sale Elevation. Vom afla detalii inedite despre procesul de creație al acestui material discografic și despre sursele sale de inspirație, muzicieni fundamentali pentru istoria jazzului, cărora le sunt dedicate anumite piese de pe disc.

Lucian Ban a discutat despre turneul de promovare pe care-l va susține cu Elevation în România. Acesta se va desfășura în perioada 13-23 noiembrie și va ajunge la Zalău, Bistrița, București, Timișoara, Arad și Iași. În Capitală, Elevation va concerta în Sala Mare a Ateneului Român, pe 18 noiembrie, de la ora 19:00. De menționat că este pentru prima oară când pe această scenă se va afla un astfel de cvartet clasic de jazz, cu saxofon. Alături de Lucian Ban, din Elevation fac parte trei jazzmeni cu o reputație extraordinară pe scena new yorkeză: saxofonistul Abraham Burton, basistul John Hébert și bateristul Eric McPherson. În acest turneu va fi o modificare de componență, la tobe aflându-se renumitul Nasheet Waits. De asemenea, formația colaborează la anumite piese cu Gavril Țărmure, un talentat interpret al cântecului tradițional ardelenesc, cunoscut de mulți ca organizator de evenimente culturale la Bistrița. Elevation a luat ființă în urmă cu două decenii la New York. Lansat în septembrie la Sunnyside Records, Rush este al treilea album al cvartetului, după Mistery (2013) și Songs from Afar (2016). La fel ca materialele precedente, Rush a primit cronici elogioase în presa specialitate. AllMusic, PostGenre, JazzTrail, Marlbank sunt publicațiile influente care au comentat până în prezent acest album. Vom asculta selecții și la Planeta jazz, însoțite de informații direct de la sursă, adică de la pianistul Lucian Ban.

Syndrome cu Lucian Ban și cvartetul Elevation în deschiderea emisiunii Planeta Jazz la Radio România Muzical. Eu sunt Viorel Grecu și alături de mine în această ediție specială Planeta Jazz se află din nou Lucian Ban. Bine te-am regăsit aici la Radio România Muzical.

Bine te-am regăsit și eu și mă bucur să mă reîntorc la Radio România Muzical.

Te reîntorci cu un motiv foarte temeinic, ai mai multe evenimente importante, urmează un turneu de promovare în România al noului tău album cu Elevation Quartet. Te las pe tine să ne introduci în acest subiect, al treilea album Elevation Quartet și turneul în România.

Așa este, la sfârșitul lunii septembrie Sunnyside Records, casa mea de discuri americană, a lansat cel de-al treilea album al cvartetului meu Elevation, care îi cuprinde pe Abraham Burton la saxofon tenor, John Hébert la contrabas și Eric McPherson la baterie. După lansarea din America, de la New York și pe urmă în câteva concerte pe Coasta de Est, ne aflăm acum în turneu în Europa și e o bucurie foarte mare pentru mine să pot să lansez și să prezint acest cvartet în România, cu o serie de concerte în țară de care putem să vorbim.

Veți ajunge și la Ateneul Român, principalul punct al turneului, dar să nu neglijăm nici celelalte date, fiindcă este foarte important. Întotdeauna știu că ți-a plăcut să ajungi la publicul din țară, inclusiv în orașe mai mici. Unde ajungi de data aceasta cu Elevation?

Primul concert va avea loc în Ardeal, de unde mă trag eu, în Zalău, un oraș care îmi este foarte drag și care are o pasiune pentru jazz. Acolo este un centru de cultură al județului Sălaj. Ei au un program de jazz, "Jazz la Centru" se numește și de-a lungul anilor eu am dat o serie de concerte acolo și e o bucurie să colaborez cu ei. Deci vom începe acolo, la Zalău, la "Jazz la Centru", în 13 noiembrie, după care în noiembrie 14 vom fi la festivalul Interferențe din Cluj-Napoca, la sala Auditorium maximum, cea mai frumoasă sală din Cluj, la câteva case de liceul unde eu am făcut clasele V-XII, Emil Racoviță, după care vom merge la Bistrița, unde îl vom avea ca invitat pe Gavril Țărmure la câteva piese cu voce. După care vom veni la Brașov, la Chamber Jazz, programul Centrului Multicultural al Universității Transilvania. Asta este pe 16 noiembrie, iar pe 18 noiembrie vom veni la București, la Sala Mare a Ateneului Român, unde e o bucurie particulară pentru mine pentru că eu cred că e pentru prima oară când un cvartet clasic de jazz cântă pe scena mare a Ateneului. Știu că a fost un trio a lui Michel Petrucciani, cu mulți ani în urmă. Da, știu de el, eu nu am fost prezent, eram cred că deja la New York și cred că este pentru prima oară când un cvartet clasic de jazz, în sensul clasic de combo-ul clasic de contrabas, baterie, pian și saxofon, se va afla pe scena mare a Ateneului Român, cu care eu deja colaborez de câțiva ani și mă bucur că jazzul are o casă, ca să spun așa, pe prima scenă a țării, la Ateneul Român. După aceea vom zbura la Timișoara, vom concerta la Timișoara, prezentați de Jazz Updates, după care la Palatul Culturii din Arad, după care vom zbura către Iași, unde vom concerta prezentați de Classics.

Deci ajungi în cam toate punctele cardinale, așa, și în acest turneu. Acoperi destul de mult din România, chiar dacă sunt doar anumite orașe, dar ca zone vei fi.

Da, sunt în continuare câteva orașe în care nu am mai concertat de foarte mult timp, ca Oradea, Sibiu, Târgu Mureș. La Craiova nu am concertat în viața mea, Constanța, cred că nu am concertat din anii '90.

Poate ne aud organizatori de concerte de acolo.

Nu mai știu cine sunt, dar nu sunt chiar toate orașele, dar e o bucurie pentru mine să pot să aduc un asemenea cvartet. Este o schimbare față de album la baterie, Eric McPherson era deja "booked", dar, așa ține de New York puțin, avem unul din marii bateriși contemporani care îl înlocuiește pe Eric McPherson, e vorba de marele Nasheet Waits, care va face tot turneul.

Un nume foarte, foarte mare. Iubitorii jazz-ului, îl cunosc din multiple proiecte și pe el, ca și pe toți membrii Elevation Quartet. Aș vrea să detaliem despre ei în partea a doua emisiunii, să facem o prezentare mai în profunzime a formației, dar până să ascultăm o nouă piesă de pe Elevation, aș vrea să ne povestești despre album în sine, cum se distinge el față de cele care l-au precedat - este al treilea - și față de muzica ta în general. Mie mi s-a părut foarte divers și ca stil - și din punct de vedere stilistic - și ca stare. Nu este unilateral, nu e o direcție unică de la un capăt de altul, al albumului.

Elevation a fost fondat în 2006 în New York, la un club care nu mai există, se numea Kavehaz, împreună cu Abraham Burton. Pe mine m-a atras la Abraham Burton un sens al melodiei extraordinar și o măiestrie a limbajului de jazz. Nu foarte mulți muzicieni astăzi mai stăpânesc marea tradiție a bop-ului și hard bop-ului. E un grup select, iar Abraham face parte din asta. Am avut o chimie extraordinară de la început cu el, pentru că lui i-au plăcut enorm compozițiile mele, iar mie mi-a plăcut enorm cum cânta el aceste piese. De-a lungul anului noi am făcut nenumărate turnee și acesta este al treilea album, am făcut chiar și un album în duo. De Abraham Burton mai vreau să menționez că s-a născut în New York și e considerat unul dintre cei mai importanti saxofoniși tenor contemporani. El s-a format într-un mediu cu marii maeștrii ai jazz-ului, a debutat cu Art Taylor, celebru baterist, care a cântat cu Charlie Parker și toată lumea. Este de altfel pe albumele lui Art Taylor din anii '90, inclusiv cele de la Village Vanguard, a cântat cu Jimmy Smith, cântă în continuare cu Mingus Big Band, cu Horace Tapscott, lista e interminabilă a muzicienilor cu care Abraham Burton a concertat. Mai face parte din cvintetul lui Louis Hayes. Pe ultimul album de la Blue Note alături de Louis Hayes Quintet este și Gregory Porter invitat. Deci Abraham Burton este unul din marii saxofoniști contemporani ai jazz-ului american și nu numai. La contrabas, vechiul meu colaborator, John Hébert, din New Orleans, bazat de asemenea în New York, cu care colaborez din 2007-2008, iar el a fost coautor al primului meu album dedicat reimaginării muzicii lui Enescu, Reimagined. Iar la baterie este Eric McPherson și parte din cvartetul Elevation. De altfel pe toate cele trei albume Eric McPherson este la baterie. Iarăși, unul din marii bateriști contemporani, este ultimul baterist al lui Andrew Hill, împreună cu John Hébert a fost secția ritmică a lui Fred Hirsch, pe o serie de albume pe o perioadă de 10 ani. A debutat, cred cu Jackie McLean, pe urmă a cântat cu Pharoah Sanders, David Virelles, Ohad Talmor, Dave Liebman...

Prin ei te-ai conectat cu foarte multe nume mari ale jazz-ului, unii pe care, cred că i-ai prins foarte puțin după ce ai plecat la New York. Știu că Andrew Hill sau Jackie McLean au murit prin 2006.

Pe Andrew Hill l-am cunoscut personal, pe Jackie McLean nu am avut șanse să-l cunosc, l-am ascultat live, a murit la câțiva ani după ce eu m-am mutat, cum spuneai și tu, undeva 2006. Andrew Hill a murit puțin mai târziu. Și da, ei sunt o conexiune, într-un fel, cu mine, cu marea tradiție a jazz-ului american, care vine din anii '60. De aceea e așa un ansamblu important pentru mine și oarecum acest album și cvartetul Elevation reprezintă în cariera mea o revenire la filonul mainstream, într-un fel. Dacă mă gândesc la proiectele legate de Enescu sau la proiectele legate de colecția de folclor a lui Bartók, pe care le-am dezvoltat în ultimii ani, eu le văd pe toate parte din muzică, dar cvartetul acesta Elevation este felul în care eu mă uit la marea tradiție americană a jazz-ului.

Și vine după o lungă perioadă, acum, al treilea album, după o lungă perioadă în care proiectul tău principal a fost cel cu Bela Bartók. Practic au trecut aproape 10 ani de la precedentul album.

Așa este. Dar noi am concertat constant în America și în turnee. Deci sunt 10 ani de la ultimul album, Songs from Afar, care a apărut în 2016, dar în fiecare an noi concertăm regulat, cel puțin câteva concerte, dacă nu 10 concerte pe an, și unde dezvoltăm materialul care apare acum pe disc.

Marea majoritate a pieselor sunt compozițiile tale.

Din cele nu știu câte sunt, nouă piese, chiar mă uitam aici pentru că sunt o serie de dedicații pe album, din nouă piese, șapte sunt compoziții ale mele, una este o compoziție a grupului, e o improvizație spontană în studio, iar Golden Oriole este un aranjament al meu, al unui cântec tradițional din Transilvania, cântat de Gavril Țărmure.

Pe care o să-l și ascultăm mai târziu.

Exact, exact. El de altfel a apărut și pe albumul Songs from Afar, mult mai semnificativ ca și număr de piese, acolo e pe patru-cinci piese, dar aici am vrut să închei albumul cu asta, poate tocmai ca să arăt, uite, conexiunea este acolo în continuare cu Transilvania, dar toate piesele de fapt sunt orchestrate și gândite în acest filon al mainstream-ului de jazz american, ca să spun așa.

Să mai exemplificăm cu o astfel de piesă de cvartet, de data aceasta față de Syndrome, care este foarte uptempo, va fi ceva mai cald și mai nocturn. Este chiar piesa care se cheamă Elevation. După aceea poate ne dai câteva detalii despre ea, fiindcă poartă numele formației, practic.

Elevation, o piesă care poartă numele cvartetului condus de Lucian Ban. Alături de noi la Planeta Jazz, pe Radio România Muzical, se află chiar Lucian Ban. Poate ne dai mai multe amănunte din interior despre această piesă, fiindcă de pe coperta albumului aflăm că este de fapt o dedicație pentru Larry Willis, un mare pianist de hard bop, să zicem, de soul jazz, pe zona asta mai de "groove", de fapt.

Da, pe acest album sunt de fapt patru sau cinci piese care le-am dedicat unor muzicieni și pianiști în mare parte, dar nu numai, care sunt influențe personale pentru mine. În cazul piesei Elevation, asta este o compoziție mai veche, care nu a apărut pe niciun album. O cântam în concerte, dar până acum nu o înregistrasem pentru un album și am decis că e timpul, pentru că e o piesă care e foarte aproape de mine și am să spun de ce, e timpul să apară, să o documentez discografic. Piesa este dedicată lui Larry Willis pentru că ceva din melodia ei mi-aduce aminte de o altă piesă compusă de Larry Willis, care se numea Poor Eric, e o dedicație lui Eric Dolphy și apare pe albumul lui Jackie McLean Right Now, unde Larry Willis cred că și-a făcut debutul. Asta e în '64, pentru Blue Note Records. Iar piesa Elevation, compusă de mine, această baladă, e ceva cald și în același timp un regret și o dedicație pe care Larry Willis o face lui Eric Dolphy, care murise atunci în 1964, iar eu o fac acum pentru Larry Willis, care s-a stins mult mai târziu și care este, așa cum ai spus și tu, unul din marii pianiști americani new yorkezi, de fapt s-a născut în New York, și care a apărut pe sute de albume, a fost considerat unul din numele scenei new yorkeze cu adevărat. Este un "feature act", de fapt, pe album, pentru contrabas, pentru John Hébert. El expune tema, pe urmă saxofonul o readuce puțin modificat, după care, din nou, contrabasul preia solo-urile și este un feature al lui John Hébert și se vede aici de ce este John Hébert considerat unul dintre cei mai mari contrabasiști de astăzi, pentru că e o libertate și o ușurință cu care cântă și intră în inima emoțională a compoziției și a contextului. Pentru că trebuie să spun aceste piese și tot albumul, noi nu avem mult timp să repetăm. Totul e făcut în mare parte...

Fiecare dintre voi sunteți prinși în alte proiecte și vă întâlniți...

Nu știu dacă ne-am întâlnit o dată pentru o repetiție pentru acest album, restul au fost făcute în studio. De altfel și deciziile acestea în cazul baladei Elevation dedicată lui Larry Willis decizia de a-l caracteriza pe John în mod aproape exclusiv cântând tema a fost o decizie făcută în studio. Există piese pe album, Chakra este un duo, care iarăși e o decizie care am făcut-o în studio. Pe urmă este o piesă Cristina's Hope care este un trio. Toate aceste decizii au fost făcute în studio, ceea ce aș spune că reprezintă de fapt exact esența jazz-ului adică lucrurile nu sunt prestabilite cu totul. E o muzică vie, e o muzică în care improvizația își păstrează locul esențial dacă dorim să fie o reușită a jazzului ca să spun așa.

E o libertate mai mare, îndrăznesc să spun decât în alte genuri, dar cumva poți să faci și concepte mai elaborate, să ți-l reimaginezi pe Enescu, să scrii aranjamente ș.a.m.d., dar poți să mergi până acolo încât să faci jamuri spontane. Chiar acum spuneai că aveți o piesă pe care ați creat-o pe loc în studio. Elevation e cumva pe scara pe care am descris-o, e undeva înspre partea spontană mai degrabă să înțeleg.

Compoziția este scrisă ca atare. Este o compoziție cu o linie melodică, cu "changes", cu o structură formală de rondo, dar felul în care am cântat-o pe album...

E convenit pe loc.

Exact. Da. Îmi mi-aduc aminte că ne uitam la partitură să o cântăm și John a început să cânte melodia și Abraham a zis: "well John, why don't you play?" - de ce nu cânți tu tema că sună așa de bine și așa am și făcut.

Vreau să aduc vorba, Africa de Sud are o scenă extraordinară de jazz și a dat muzicieni comparabili cu cei din Statele Unite și de oriunde și unul dintre ei - care din păcate ne-a părăsit anul acesta - te-a influențat foarte mult încă dintr-un stadiu foarte timpuriu al evoluției tale, de la început, direct de la început.

De altfel, cel care m-a introdus în jazz și care mi-a deschis curiozitatea și dragostea pentru jazz a fost Abdullah Ibrahim, celebrul pianist sud-african care ne-a părăsit în luna iunie a acestui an și care este considerat unul din cei mai mari muzicieni din nu numai în jazz. Abdullah Ibrahim a fost iubit de publicul larg. A fost unul din puțini muzicieni de jazz care - el a murit la 91 de ani - deci vreme de 60 de ani sau 70 de ani, el a început să cânte pe la 16 ani, deci vorbim aproape 75 de ani de carieră. E un grup select de muzicieni care au devenit "crossover", precum Miles Davis, Herbie Hancock, Keith Jarrett, în așa fel încât muzica lor a ajuns la un număr foarte mare de ascultători și el a fost într-adevăr cel care mi-a deschis pasiunea pentru jazz. E ceva în felul în care el a reimaginat muzica Africii de Sud împreună cu jazzul care mi-a vorbit de la bun început. În același timp el e recunoscut ca unul dintre cei mai mari pianiști solo în istoria jazzului și în istoria pianului, de altfel, aș spune eu.

Mi-ai spus că l-ai descoperit pe ceva casete în adolescența ta la un mare colecționar din Cluj.

Da, așa este. Mantra Mode era caseta. Era un album al lui cred că din anii '81-'82 la Enja Records. Nu o să-l uit cât trăiesc. Imediat după acea casetă am ascultat de la Gyorgy Zsolt din Cluj albumul African Piano, care e un album înregistrat în anul în care eu m-am născut, în 1969, și care a fost reeditat atunci de ECM împreună cu un subsidiar al lui Dollar Brand. Numele lui a fost inițial Dollar Brand înainte să se convertească la Islam și a luat numele de Abdullah Ibrahim. Dar sinteza asta extraordinară pe care el o face între etosul folcloric al Africii de Sud, jazzul american modern, influența Monk, Bach, toate influențele folclorice din Africa de Sud, care era la fel un "melting pot" de culturi acolo, indiene, africane, europene, e ceva care m-a atins atunci. Nu am știut de fapt atunci când Abdullah Ibrahim mi-a deschis și mi-a plăcut enorm, n-am știut toate aceste lucruri, mi-am dat seama de aceste lucruri mai târziu și fără să știu la momentul în care am finalizat albumul, masterizat, făcut ordinea, albumul se deschide cu Dark Blue care este dedicată lui Abdullah Ibrahim. Țin minte că am trimis către casa de discuri ok-ul pe "artwork" și pe ordine și am discutat împreună cu directorul casei de discuri ordinea albumului că am ales Dark Blue și noi nu știam că Abdullah Ibrahim urma să se stingă peste câteva săptămâni, la două săptămâni sau trei săptămâni după ce noi decisesem că vom deschide albumul cu Dark Blue, care îi este dedicată lui Abdullah Ibrahim, "for Abdullah Ibrahim".

Propun să o ascultăm și revenim după aceea cu noi detalii despre Elevation.

Dark Blue, piesa de deschidere de pe albumul Rush Dark Blue cu Elevation, un cvartet condus de pianistul român Lucian Ban, un artist pe care cred că cei mai mulți dintre dumneavoastră, știți un artist care activează la New York Elevation este o formație new-yorkeză prin excelență care plătește un tribut înaintașilor. Iată această piesă îi este dedicată lui Abdullah Ibrahim. L-ai și întâlnit la New York.

L-am cunoscut și la New York puțin, dar de fapt cel care m-a introdus și am petrecut timp cu el a fost un vechi colaborator de-al meu, Alex Harding care a concertat cu Abdullah Ibrahim, a făcut turnee cu el și desigur cu mine, e unul din colaboratorii mei strânși pe o serie de albume și mi-aduc aminte că eram în turneu, oare să fie 2019, în America cu Alex Harding și eram în Detroit și Abdullah Ibrahim urma să primească o distincție, un premiu din partea muzeului de istorie afro-americană din Detroit și să susțină un concert în Ann Arbor, care este suburbia Detroit-ului, orașul universitar. Noi cântam în Detroit și aveam o zi liberă exact când Abdullah Ibrahim concerta în Ann Arbor la superbul teatru Art Deco de acolo, cred că are 1800 de locuri și era "sold out" și de altfel când Abdullah Ibrahim a aflat că Alex e aici și l-a sunat i-a zis: "well you're gonna come" - o să vii și o să cânți și Alex a cântat pe o piesă sau două cu Abdullah Ibrahim în acel concert și atunci am avut șansă să-l cunosc și să vorbim, să facem câteva fotografii împreună. Era și un om extraordinar Abdullah Ibrahim, era ceea ce eu îl numesc un "sage", adică un înțelept. El de altfel spune că se vede pe el însuși ca un conduit între trecut și viitor, să aducă ceva din muzica înaintașilor lui din Africa și contribuția extraordinară africană, a Africii de Sud în lumea contemporană și a fost asta. Așa și vorbea. Era ceva foarte spiritual în felul în care vorbește. Ultimul concert care am văzut cu el a fost la Lincoln Center, anul trecut în 2025.

Deci a cântat până aproape de sfârșitul vieții.

A cântat până cu trei luni înainte să moară. Ultimul lui concert a fost la Cape Town Jazz Festival în martie anul acesta, iar el s-a stins în iunie. Așa cum am spus, Abdullah Ibrahim a fost iubit peste tot în lume și a fost pentru mine un privilegiu să-l cunosc și un privilegiu să pot să învăț din muzica lui și cumva să încerc să aduc ceva din muzica lui în mine.

În discografia Elevation mai sunt alte astfel de "shout outs" pentru muzicieni importanți.

Este o compoziție Serenade for Andrew care îi este dedicată lui Andrew Hill. Ea apare și pe primul album Mystery, care a fost înregistrat live la New York în 2011 la Cornelia Street Cafe, un alt club care nu mai există, și am reluat-o aici într-o versiune de studio și cu totul altfel. Andrew Hill este o mare influență personală pentru mine. Sunt câțiva pianiști care m-au influențat în mod profund. Andrew Hill este unul dintre ei, Abdullah Ibrahim este altul, iar Paul Bley este o altă figură de care sunt foarte, foarte apropiat. Dar ce m-a atras la Andrew Hill este ceva foarte misterios în felul în care el are reimaginat limbajul hard bop. Muzica lui e... aproape că nu poți să pui degetul pe ea. Dacă pe muzica lui Horace Silver să zicem poți să pui, deci să o definești unde este, la Andrew Hill e un pic mai eluzivă toată treaba. E ceva...

E undeva între lumi.

Așa este. E o expresie foarte bună, e între aceste lumi și alte lumi. e ceva foarte misterios. Nici nu înțeleg de fapt cum le-a compus aceste piese și Andrew Hill a fost genial în care a imaginat. Îl consider unul de cei mai mari pianiști din istoria muzicii universale. Este o serie de albume solo ale lui, printre care albumul From California With Love, care de fapt a fost pe urmă reeditat cu toate piesele care nu au apărut pe primul LP From California With Love. A fost reeditat de Mosaic Records și sunt trei CD-uri ale aceleiași sesiuni de înregistrări. Eu le consider unele dintre cele mai importante și mai esențiale albume din istoria pianului și aici mă refer și la Beethoven și la Schubert.

E un "hot take" deja.

Este ceva în felul în care Andrew Hill imaginează cântatul la pian solo, care îl pune în opinia mea în legătură directă și pe plan egal cu istoria pianului. Mai sunt câteva albume în jazz, dar acel album Solo Piano sau From California With Love (Solo Piano conține toate piesele, toată muzica înregistrată) vor rămâne pentru totdeauna pentru mine și e ceva misterios și felul în care el caută, de fapt asculți în timp real cum caută compoziția, e ceva misterios și e ceva felul melodicismului angular care e legat de jazz, dar nu neapărat. Ceva din toate astea am încercat să surprind din Serenade for Andrew și e o șansă pentru mine să fac asta cu secția ritmică care a cântat 10 ani cu el pe ultimele albume și toate concertele cu John Hébert și Eric McPherson.

Asta voiam să spun, colegii tăi de trupă au o legătură directă cu el.

Toți, și Nasheet Waits a cântat împreună, deci înainte să cânte Eric McPherson au fost Nasheet Waits și John Hébert. Noi cântăm împreună pentru că sunt aceste afinități între noi stilistice și mai mult decât stilistice și în acest sens a cânta o piesă dedicată lui Andrew Hill și influențată de stilul lui componistic cu un contrabasist și un baterist care au cântat ani de zile îi pune lucrurile într-o lumină aparte.

Chiar te poți considera un insider deși ai venit din România la New York, odată ce ai un asemenea proiect ca Elevation ești și tu de acolo categoric ai fost integrat, asimilat.

E o șansă pentru mine și pentru oricine vine la New York e o șansă extraordinară pentru că e așa o scenă intensă și așa o scenă bogată și istoria e prezentă. Eu am apucat să-i cunosc pe mulți dintre acești muzicieni sau dacă nu muzicieni care au cântat mult cu eroii mei

Revenind la Elevation, să facem așa o scurtă recapitulare a discografiei, a fost mai întâi Mystery, un album înregistrat în concert care a apărut în 2013, ceva mai târziu, apoi Songs From Afar din 2016 lăudat de Downbeat.

Songs From Afar a fost, spre surprinderea mea, a avut reacții de presă extraordinare, a fost… Poate ascultătorii nu știu, Downbeat Magazine este cea mai veche și cea mai prestigioasă publicație de jazz din 1936 și cred că imediat undeva în anii '50-'60 ei au adus în politică editorială ideea de a da stele unui album de la 1 la 5 și Songs From Afar a primit 5 stele, ceea ce ei numesc "masterpiece". Eu aș fi puțin mai rezervat în ceea ce mă privește cu acest album, dar a intrat în acel an și a devenit automat unul dintre cele mai bune albume ale anului și ce mi se pare special este că albumul conține patru piese dacă nu cinci cu Gavril Țărmure. Acesta nu este un muzician.

E cunoscut ca organizator cultural.

Da, dar el a terminat Conservatorul la trombon, deci el are o pregătire, doar că nu a făcut carieră. El este, cum ai spus tu, cel care face lucrurile să se întâmplă și este - eu îl numesc un fel de Medici transilvănean.

Activează la Bistrița pentru cine nu știe.

Exact. Are Societatea de Concerte, a condus și Centru de Cultură din Bistrița, îl conduce în continuare, și a creat o orchestră simfonică unde nu exista o filarmonică locală, Orchestra Transilvană. Creează școli de poezie, tabere de pictură, a refăcut sinagoga locală într-un centru de performing arts unde am concertat și așa am ajuns să facem piese de pe Songs From Afar. După concertul pe care le-am cântat acolo cu Elevation, cred că undeva prin 2013, eram în turneu pentru albumul Mystery, 2013 sau 2014. Ne-am dus la masă împreună cu el după concert și fiica lui i-a spus: "tată, tată cântă-le ceva". Eram aproape, asta era în noiembrie și eram aproape de el și a început să ne cânte niște colinde extraordinare care sunt din Ardeal. Am copilărit lângă Teaca, într-un sat, și în Cluj pe urmă, eu nu cunoșteam aceste colinde și mi-aduc aminte că și Abraham și John aveau lacrimi în ochi și Abraham mi-a dat cu cotul și a zis: Luch, așa îmi spune el, trebuie să facem ceva cu my man Gabriel-Gavril și am zis ok și l-am rugat să înregistreze a cappella. A venit aici la radio, într-unul din studiourile de aici și l-am rugat să înregistreze și a înregistrat vreo 12 piese a cappella și mi le-a trimis. Pe urmă eu le-am orchestrat și în studio am făcut acele piese de pe Songs From Afar care erau niște cântece de nuntă unele, altele erau niște cântece arhaice. Din acea colecție de cântece a cappella, când am înregistrat ultimul album Rush, am zis ia să fac și această. Întotdeauna mi-a plăcut piesa aia și nu apăruse pe primul album, n-am apucat să o fac. Mai sunt vreo două care nu au apărut pe albumul Songs From Afar cu Gavril Țărmure, pe care tot timpul am vrut să le orchestrez pentru cvartetul Elevation, încât am decis când am înregistrat Rush ultimul album, hai să fac această piesă care se numește Grangure pană galbenă și am numit-o Golden Oriole. Ea încheie albumul Rush, ultimul nostru album.

O ascultăm acum, dar să spunem că emisiunea nu se încheie, vom reveni pentru un bun rămas și o recapitulare a evenimentelor curente legate de Elevation, dar să ascultăm, să punem în undă această piesă Golden Oriole cu Gavril Țărmure și Elevation.

Golden Oriole înseamnă Grangure pană galbenă, adică e "oriolul golden", așa este traducerea și numele păsării în engleză, dar versurile în română sunt extraordinar de frumoase și vreau să le citesc: Grangure pană galbenă, eu mă culc tu leagănă-mă și mă leagănă frumos să nu pic din leagăn jos, dar și mă leagănă frumos să nu pic din leagăn jos că așa am fost eu învățată de la mama din covată s-adorm tot legănată.

Aceasta este piesa Golden Oriole - Grangure pană galbenă într-o variantă foarte interesantă cu Gavril Țărmure și Elevation venind după interpretarea lui a cappella. V-ați mulat așa, cumva.

Am orchestrat piesa în jur. El a cântat a cappella, noi eram în căști în studio și eu am făcut un aranjament cu tot cu cvartetul, după care el expune tema, după care Abraham face un solo, fac și eu un solo și Gavril reia și încheie în piesă.

Albumul Rush este lansat în acest an la Sunnyside Records. Am vorbit mai devreme despre câteva dintre dedicațiile de pe acest disc, mai este una pentru un nume mare din istoria jazz-ului.

Vorbim de Billy Strayhorn. Billy Strayhorn, pianist și aranjor, alter ego-ului Ellington. Dar limbajul armonic al lui Billy Strayhorn care e foarte apropiat de cel al lui Ellington a fost ceva care m-a influențat puternic, iar piesa Chakra are ceva din acest limbaj armonic, e un cromaticism care este cu totul aparte, iar eu am mai documentat această piesă pe celălalt album în cvintet, acolo era și Matt în cvintetul Elevation, dar pe albumul Rush am decis să o facem în duo, doar eu cu Abraham. Vroiam să-l ascult pe Abraham cum cântă melodia și i-am și spus poți să reinterpetezi melodia, nu trebuie să o cânți cum am scris-o eu pe partitură, simte-te liber. Și o face într-un mod extraordinar și asta îmi confirmă de ce grupul Elevation e atât de legat de chimia între mine și Abraham Burton, care este în fond instrumentul solist al cvartetului, expune temele în marea lor majoritate.

Chimia asta va putea fi urmărită pe viu și în România în perioada următoare. Ați programat un întreg turneu ce va culmina cu apariție la Ateneul Român.

Miercurie 18 noiembrie, cred că de la ora 19.00. E o bucurie pentru mine să mă reîntorc la Ateneul Român și mai ales să prezint acest cvartet Elevation și pot să anunț ca o surpriză, Gavril Țărmure va urca pe scenă și va cânta una-două piese cu cvartetul Elevation pe scena a Ateneului Român și sper să văd cât mai mulți din fanii noștri.

Alături de tine vor fi muzicieni de top din New York, Abraham Barton la saxofon tenor, la bass John Hébert, originar din New Orleans, de aici această rezonanță franțuzească a numelui, și la tobe va lipsi Eric McPherson, dar așa cum ai spus, va fi un alt nume mare Nasheet Waits, jazz de cea mai înaltă calitate live. Mai ascultăm o piesă, în trio, se cheamă Cristina's Hope, poate ne spui povestea ei înainte să ne despărțim, povestea piesei.

Cristina's Hope este o piesă care a apărut pentru prima oară pe albumul meu solo din 2022, Ways of Disappearing. Acel album a fost felul meu de a ieși din nebunia pandemiei, când nu am mai putut să cânt cu alți muzicieni și am înregistrat primul meu album solo Ways of Disappearing. Într-un mod neașteptat această piesă are un succes particular pentru mine, este piesa care are cele mai multe "plays" pe toate platformele, sute de mii, este de altfel piesa din toată discografia mea care mi-aduce cele mai mari "royalties", pentru că a intrat pe un playlist de jazz piano, nu știu Apple Music, Bandcamp, care e cântat foarte mult și piesa are sute de mii de "plays" pe Spotify, ceea ce nu este normal în lumea jazzului, care e o muzică de nișă.

Este hitul tău cum ar veni.

Da se poate spune asta într-un fel și ce mai pot să spun este că piesa Christina's Hope este influențată de Abdullah Ibrahim, de felul în care el compune, de universul lui componistic și pentru albumul Rush am decis din nou în studio să o facem în versiune de trio, Christina's Hope trio version.

Îți mulțumesc pentru că ai venit din nou aici la Radio Răunia Muzical la Planeta Jazz, le mulțumim și ascultătorilor și le urăm audiție plăcută în continuare la Radio România Muzical despărțindu-ne în acordurile melodiei Christina's Hope.

Mulțumesc