ACUM:
19.00
Music box
Noutățile discografice din zona clasic, jazz&more.
Urmează: 20.00 Armonii preclasice O oază de liniște și echilibru.
Apoi: 21.00 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Evenimentele săptămânii Înapoi

Pianista Raluca Știrbăț - 'Interpretul zilei' la Radio România Muzical!

Publicat: luni, 15 Ianuarie 2018 , ora 16.07

Cele mai frumoase legende continuă să existe chiar și atunci când nu sunt citite, povestite, chiar și atunci când coperțile lor așteaptă, cuminți și tăcute, o nouă minte curioasă căreia să-i împărtășească lumina; poveștile nu pot muri, ele doar se suspendă în adormire. Dar există și strălucesc, cu adevărat, numai prin cei care le cunosc și le trăiesc cu pasiune, împărtășindu-le cu ceilalți, cât mai mulți. Iar acesta e, cu siguranță, visul oricărei legende!

Muzica românească nu duce deloc lipsă de povești frumoase însă, fără doar și poate, simte în mod acut lipsa celor care să le iubească așa cum și-ar dori: nu numai declarativ, la centenare și cu ocazia unor mari festivaluri, ci făcând acei pași de care am uitat că e bine să fie firești, să facă parte dintr-un reflex. Iar Raluca Știrbăț este unul dintre acele personaje rare care găsesc entuziasmul și energia de a-și vedea nu numai de propriul drum, ci și ca marile povești muzicale românești să trăiască pentru noi, ceilalți, care am uitat că trebuie să avem, la rândul nostru, grijă de ele. Îi datorăm campania de succes prin care a fost salvată Casa Enescu de la Mihaileni, județul Botoșani, care nu numai că a depășit pericolul de a se prăbuși, ea urmează să devină o Academie de Muzică și Arte Vizuale "George Enescu"; îi datorăm un prim volum dintr-o ediție critică dedicată lucrărilor pentru pian de Enescu (adevărat eveniment editorial, nu doar în contextul dezinteresului cvasi-general pentru tipărirea integrală a operei enesciene); îi datorăm un album în 3 CD-uri reunind, integral, piesele pentru pian solo de George Enescu.

Sunt, toate acestea, doar câteva dintre motivele pentru care Raluca Știrbăț este "Interpretul zilei" marți, 16 ianuarie 2018, ora 10.00, în "Arpeggio" - la Radio România Muzical. O urmărim în înregistrări cu pagini de Mihail Jora, César Franck, Béla Bartók și, bineînțeles, George Enescu.

Ștefan Costache