Orfeu în infern de Offenbach premieră/montare nouă

Cronici Înapoi

Orfeu în infern de Offenbach premieră/montare nouă

Publicat: luni, 30 Ianuarie 2023 , ora 15.18

Orfeu în infern de Offenbach premieră/montare nouă la Volksoper Viena

Sală arhiplină la Volksoper din Viena în seara zilei de sâmbătă, 21 ianuarie, la premiera Orfeu în infern (în original Orphée aux enfers) de Jacques Offenbach! Compozitorul și-a denumit partitura operă comică (Opéra bouffon) - astăzi însă el este considerat părintele operetei franceze - iar succesul uriaș de la premiera mondială din anul 1858, pe scena de la "Bouffes-Parisiens", s-a repetat, la fiecare montare a lucrării, în întreaga lume, până astăzi. Dovadă - aplauzele și uralele ce au răsplătit și spectacolul de la Volksoper pe care mă bucur că pot să vi-l comentez cu recomandarea ca, dacă vizitați capitala austriacă, să nu îl ratați.

În ultimii 10 ani, am avut ocazia să urmăresc cu atenție activitatea din cadrul acestei celebre instituții vieneze de spectacol și pot afirma, în deplină cunoștință de cauză, că evoluția ansamblului este spectaculoasă. Am scris, în timp multe cronici elogioase la spectacole precum Kiss me, Kate (2012), Vivaldi și cele cinci anotimpuri, o operă BaRock (2018) Regele morcov tot de Offenbach (2019) sau Cabaret (2022) dar toate așteptările au fost depășite de noua producție cu Orfeu în infern! Dar, înainte de a merge mai departe cu comentariile, dat fiind faptul că pe scenele românești, lucrarea este aproape necunoscută, vreau să îi ofer cititorului meu câteva informații succinte asupra poveștii care da, pornește de la mitul antic al lui Orfeu dar apoi, se îndepărtează, la ani- lumină, de acesta.

În Prolog-ul (adaptat desigur), însuși Jacques Offenbach revine la Viena pentru a asista la premierea celei mai cunoscute și iubite opere comice ale sale: Orfeu în infern. Compozitorul este șocat și revoltat că statuia lui nu se află în oraș, alături de cele ale lui Mozart, Beethoven sau Johann Strauss -fiul dar se consolează cu ideea că lucrarea sa va fi prezentată pe scena celebrei Opere de stat vieneze. Confuzia aduce, desigur, din partea sălii, hohote de râs pe care Offenbach le percepe, cu mare plăcere, drept omagii la adresa lui și a creației sale. Brusc, spre disperarea tuturor, compozitorul se hotărăște să se implice în spectacol.

În primul act o cunoaștem pe Euridice, soția capricioasă și plictisită a lui Orfeu, acum profesor de vioară la o școală din orașul Teba. Euridice are o aventură cu păstorul Aristaeus care, de fapt, este Pluto, zeul infernului, deghizat. Euridice îl informează pe Orfeu că dorește să divorțeze iar acesta, după ce o pedepsește crunt interpretând una dintre compozițiile lui pentru vioară, reușește să strecoare într-un coș, un șarpe veninos care îi va mușca soția. Euridice moare și îl va însoți pe Pluto pe drumul către infern. Orfeu e fericit dar, Opinia publică apare și îi cere imperios să plece spre Olimp unde îl va întâlni pe Jupiter, zeul-zeilor, și îi va cere ca Euridice să fie readusă la viață.

În Olimp, viața nu este chiar atât de liniștită cum s-ar crede. După nenumărate escapade pe pământ, zeii dorm pe nori pufoși și moi. Sunt treziți de un strigăt disperat al Dianei care nu își găsește iubitul, pe Acteon, pe care Jupiter l-a transformat în cerb. Junona, soția lui Jupiter, află că cineva a răpit-o pe frumoasa Euridice și își acuză imediat soțul, cunoscut tuturor pentru escapadele sale amoroase extraconjugale. Acesta neagă vehement! Într-adevăr, Mercur aduce vestea că Pluto este răpitorul. Cel care a greșit este chemat deîndată la judecată dar, șiret, apare însoțit de o mulțime de bucătari care oferă zeilor mâncăruri ispititoare. Sătui de hrana lor obișnuită, nectarul și ambrozia, zeii se unesc într-o revoltă furioasă în care toate reproșurile sunt îndreptate către Jupiter, demascat ca un personaj profund imoral.

Apar Opinia publică însoțită de Orfeu, care, nu foarte convins, își cere soția înapoi. Încântat la ideea că o va cunoaște pe frumoasa Euridice, Jupiter îl asigură că va merge personal în infern ca să rezolve problema. Ar dori să meargă singur dar, curioși, toți zeii doresc să îl însoțească.

În infern, Euridice se plictisește într-un budoar somptuos, exact așa cum se plictisise pe pajiștile de pe pământ. Îl cunoaște pe John Styx, câinele cu trei capete care păzește intrarea în infern dar nu e foarte impresionată. Jupiter îi cere lui Pluto, care neagă orice acuzație, să-și dovedească nevinovăția în fața tribunalului din infern. Apoi, cu ajutorul lui Cupidon, Jupiter se transformă în muscă și încearcă să o seducă pe Euridice. Zeul are o mare experiență în a se transforma în scopuri amoroase: fusese doar o ploaie de aur pentru Europa și lebădă pentru Leda. Euridice se lasă convinsă de musca - Jupiter și amândoi pun la cale o evadare din infern.

Pluto organizează o sărbătoare dionisiacă în care toți se distrează copios iar însăși Euridice interpretează un număr foarte apreciat în care apare ca bacantă. La petrecerea din care nu lipsește nebunaticul can-can, sosesc și Opinia publică și Orfeu. La presiunile Opiniei publice, Jupiter acceptă ca Euridice să își urmeze soțul înapoi, pe pământ, cu condiția ca, până când ajung la lumină, soțul să nu privească înapoi spre soția care, se presupune, că pășește în urma lui. Cei doi pornesc dar, dintr-o voită greșeală, Jupiter aruncă un fulger și Orfeu speriat privește înapoi. Oare ce se va întâmpla acum ? Cortina cade peste răspunsul cunoscut dar nerostit.

În al său Orfeu în infern, Offenbach a realizat o spumoasă satiră a societății în care nimic nu este ceea ce pare - căsniciile se destramă din plictiseală, zeii se coboară printre muritori și se distrează, infernul este mai atractiv - ca petrecere și mâncăruri - decât Olimpul… Opinia publică pare că încearcă să restabilească ordinea dar, de fapt, nu reușește. Pentru acest spectacol de la Volksoper, pentru regie a fost ales un celebru cuplu englez, parte din trupa Spymonkey, alcătuit din Toby Park și Aitor Basauri, cărora li s-a alăturat un experimentat, extravagant și foarte inspirat scenograf și creator de costume - mai adaug desenator, ilustrator de carte, scriitor și muzician, colaborator al celebrelor teatre de operă La Scala și MET și premiat pentru spectacolul Familia Adams de pe Broadway/New York! - Julian Crouch. Ceea ce se întâmplă pe scenă este uluitor. Fiecare personaj, solist sau membru în ansamblu, în parte, este gândit în cele mai mici amănunte de comportament, expresivitate, vestimentație, gestică… Cred că pot să afirm că se joacă după modelul teatru în teatru căci mișcările sunt îngroșate și naturalețea jocului nu este un căutat scop, în sine. Clauneria și acrobația sunt accesorii permanente și - uluitor! - la îndemâna tuturor. Răspunsul artiștilor la toate aceste provocări este impecabil! Am fost aflat că, la acest spectacol s-a lucrat intens un an și jumătate. Se cântă, se joacă, se trăiește intens fiecare situație, fiecare notă din partitura lui Offenbach, minunată și ea și extrem de ofertantă pentru scenă. Rezultatul? Un spectacol încântător a cărui amintire te bucură și te îndeamnă să-l revezi.