Un album pe care casa olandeză Pentatone îl lansează pe 17 octombrie 2025: lucrări de Hector Berlioz, interpretate de Orchestra Simfonică din Montreal, condusă de Rafael Payare.

Un album strălucitor, care continuă incursiunea ansamblului canadian, condus de directorul lui muzical, venezueleanul de 45 ani Rafael Payare, în lumea muzicii compuse în secolul al XIX-lea - începutul de secol XX: este al patrulea album apărut la casa Pentatone cu această distribuție în doar doi ani. Pe primele trei albume regăsim lucrări de Mahler, Richard Strauss și Arnold Schonberg. Acum, Carnavalul roman și Simfonia fantastică de Hector Berlioz.

Au trecut 195 ani de la premiera unei simfonii de Berlioz care are un loc special în istoria muzicii: un simbol pentru romantismul muzical, prima simfonie programatică și o lucrare neconvențională pentru timpul când a fost compusă. Simfonia fantastică de Hector Berlioz a fost compusă și interpretată în premieră în 1830, anul revoluției din iulie de la Paris, un semn al suflului nou social și economic care va cuprinde întreaga Europă pe parcursul secolului al XIX-lea. Însă Simfonia fantastică nu vorbește despre frământările societății, ci despre cele ale artistului romantic, cuprinzând toate elementele specifice romantismului în general - fantasticul, o lume interioară bogată și frământată, exprimate pe parcursul a 5 părți în care vedem dezvoltându-se ideea fixă - simbolizând obsesia pe care o compozitorul o dezvoltase pentru o cântăreață a timpului său - de la prima întâlnire, până la marșul spre eșafod și visul unei nopți de sabat.

Este o muzică ce necesită multă inventivitate, strălucire, pasiune, dar în același timp, rigoare și construcție clară - iar dirijorul Rafael Payare, alături de Orchestra Simfonică din Montreal exact așa reușește. Sigur, Rafael Payare aduce acea ardoare și entuziasm specific venezuelene, care vin din școala El Sistema al cărei produs el însuși este; însă nimic nu este excesiv, ci construit cu gust pentru un public al secolului XXI. Aș remarca și modul cum Payare scoate în evidență anumite pasaje ale suflătorilor, în care parcă auzim instrumentele de alamă care acompaniază cântecele sud-americane - probabil ca o mică marcă personală pe care o lasă acestei înregistrări. Dar și evoluția spectaculoasă a compartimentelor de coarde, compacte și cu un sunet plin de profunzime.