Agenda de concert Înapoi

Orchestra Română de Tineret revine la Festivalul "March Music Days" de la Ruse

Publicat: luni, 7 Martie 2022 , ora 11.08

Devenită un invitat tradițional, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va concerta pe 13 martie de la ora 19.00 la Sala Teatrului din Ruse pentru a patra oară, în contextul Festivalului Internațional March Music Days, festival aflat la ediția cu numărul 61.

Interpreți din 8 țări vor fi oaspeții Festivalului March Music Days în acest an, muzicieni din Argentina, Germania, Franța, România, Lituania, Rusia, Macedonia și Bulgaria fiind așteptați pe scena festivalului din Ruse, între 11 și 27 martie. În acest an, festivalul are în program 19 evenimente oferite iubitorilor muzicii clasice, cuprinzând 7 programe orchestrale, 10 camerale și un spectacol de operă, repertoriul fiind concentrat asupra aniversărilor anului din muzica europeană, precum Ravel, Debussy, Skriabin, Honneger.

Prefațat de un concert cu același program sâmbătă, 12 martie, ora 19.00, la Ateneul Român din București, a cărui repetiție generală cu public de la ora 12 este inclusă în cadrul ciclului educativ Clasic e fantastic, concertul din 13 martie de la Ruse al Orchestrei Române de Tineret dirijat de Cristian Mandeal îi va avea ca soliști pe violonistul Mincho Minchev și pianistul Ludmil Angelov - pian, doi muzicieni care desfășoară o prodigioasă carieră internațională.

Programul cuprinde Uvertura operei Răpirea din Serai KV 384 de Mozart și Concertul pentru vioară, pian și orchestră în Re major, K. Arh. 56/315f de W.A. Mozart/Philip Wilby, iar în partea a doua Simfonia nr. 7 in La major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

Publicul din România va avea așadar ocazia de a fi din nou în compania unor interpreți de cea mai înaltă performanță artistică, Orchestra Română de Tineret fiind formată din cei mai valoroși tineri muzicieni români, proiect creat și condus de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu: "Bucuria de a împărtăși publicului emoția muzicii clasice este umbrită de evenimentele tragice din Ucraina. Centrul Național de Artă "Tinerimea Română" a invitat la toate proiectele din această primăvară tineri muzicieni din Ucraina, care vor urca pe scenă alături de Orchestra Română de Tineret, pentru a transmite împreună un mesaj de pace și susținere pentru cei care suferă din cauza războiului".

Pentru informații detaliate legate de activitatea Centrului Național de Artă "Tinerimea Română" și de Orchestra Română de Tineret puteți accesa

www.tinerimearomana.ro sau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/