Cronici Înapoi

Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș concertează la Musikverein din Viena

Publicat: marți, 26 Martie 2024 , ora 13.51

În organizarea Institutului Cultural Român și a Ambasadei României în Austria, Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureș va susține în data de 8 noiembrie 2024 un concert în Sala Mare a complexului Musikverein din Viena, sub conducerea dirijorului Pablo Boggiano. În acest context, vineri, 22 martie 2024, a avut loc o conferință de presă premergătoare evenimentului.

Ovidiu Maior, președintele Asociației pentru Dezvoltare Comunitară "Iunona":

"Din decembrie 2022 lucrăm la acest proiect. Am avut o reacție foarte bună și foarte primitoare la Musikverein, care a acceptat proiectul nostru. Au fost câteva discuții legate de program, de orchestră, de artiști, am fost studiați, am fost acceptați, până la urmă, cu un program care cuprinde lucrări de George Enescu, Béla Bartók și Astor Piazzolla. Enescu și Bartók sunt doi compozitori foarte cunoscuți atât în România, cât și în Austria, dar au o legătură foarte puternică și cu Târgu Mureș; pe lângă faptul că amândoi au avut concerte în Palatul Culturii din Târgu Mureș - și astăzi există două străzi care le poartă numele în imediata vecinătate a Palatului Culturii.

Pe 4 aprilie avem o conferință de presă la Ambasada României în Austria prin amabilitatea domnului Ambasador, Excelența sa, domnul Emil Hurezeanu; și în aceeași zi, seara, vom avea un concert la ICR Viena. Patru membri ai filarmonicii vor interpreta, sub forma unui cvartet, lucrări de Enescu, Piazzolla și Bartók. Va fi un concert pentru publicul larg, dar ideea este de a promova concertul din luna noiembrie. Nu vă ascundem faptul că avem două țări pe radarul nostru în următorii doi ani, Franța și Germania, în 2025 și 2026. Ideea este ca evenimentul de la Viena să fie un start pentru un turneu, cel puțin european, în perioada următoare."


Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român:

"Aș vrea să spun că suntem, pe de-o parte onorați și pe de altă parte că este un semnal al firescului. Este o bucurie pentru ICR să fie partener la un astfel de eveniment care are mai multe atuuri - se întâmplă pe una dintre cele mai importante scene muzicale ale lumii, pe de-o parte, capitala muzicii, Viena, și pe de altă parte vorbim despre Sala Musikverein, una dintre cele mai cunoscute, dacă nu cea mai cunoscută din lume. În același timp, cred că un element foarte important este că acest concert a fost inclus în programul Musikverein, deci nu este doar un concert găzduit, ci această importantă instituție muzicală din Viena a decis să includă concertul în programul său. Aș vrea să vă felicit și dintr-o perspectivă profesională. Pe lângă conținutul muzical, aș vrea să vă felicit din punct de vedere al managementului cultural pentru că admir foarte mult cum ați organizat acest proiect - că ați planificat din timp, că asigurați o promovare din timp a evenimentului, că ați deschis și ați avut acest dialog cu partenerii de la Musikverein, care au făcut posibil ca evenimentul să fie inclus în agenda lor culturală."


Dirijorul Pablo Boggiano:

"Este o mare onoare pentru mine să fac parte din acest proiect. Lucrez de aproape 20 de ani cu Filarmonica din Târgu Mureș și să fiu un reprezentant al culturii românești în afara granițelor este foarte important pentru mine, pentru că admir tradiția și importanța culturii în România. În toate marile orchestre din lume găsim muzicieni români, iar respectul pentru arta românească este întotdeauna la cel mai înalt nivel.

Ceea ce mi-am propus a fost să reprezentăm orașul Târgu Mureș printr-un program concentrat, într-una dintre cele mai prestigioase săli din lume, adică Musikverein. Până în acest moment, mai mult de jumătate din locurile din sală sunt deja ocupate, așa că sunt foarte încrezător să spun că evenimentul va fi un mare succes."


Mihail Poruțiu, vicepreședintele Asociației pentru Dezvoltare Comunitară "Iunona":

"Ce aș vrea să subliniez este faptul că, împreună cu ICR, mare parte a succesului de la Viena s-a datorat implicării, din primul moment, a Ambasadei României la Viena. Deci, aceștia au fost pilonii pe care am reușit să clădim la Viena o relație și care ne-au dat o imagine de seriozitate în capitala Austriei.

În momentul în care am prezentat proiectul la Musikverein, ei ne-au spus că există foarte multe solicitări din lume de închiriere a sălii și că există oameni cu foarte mulți bani care pot să închirieze sala, dar sala nu se închiriază pe bani, se închiriază pe proiecte și idei, iar proiectul nostru le-a plăcut foarte mult, modul în care a fost construit din punct de vedere cultural și modul în care a fost gândit și asta ne-a dat certitudinea că am gândit acest proiect așa cum trebuie."


Gyorgy Levente, managerul Filarmonicii din Târgu Mureș:

"În total la filarmonică suntem 144. Ei se bucură enorm de această posibilitate și eu sper că, pentru muzicienii noștri, aceasta va fi o motivație să studieze și mai mult, pentru că trebuie să vă spun că anul trecut am organizat 116 concerte, dintre care orchestra a fost implicată în 77 de proiecte. Deci, la noi se lucrează."

Reportaj realizat de Sarah Natsis