Cronici Înapoi

Opera Națională București la final de stagiune

Publicat: luni, 1 Iulie 2013 , ora 13.43

Duminică, 30 iunie, a avut loc la Opera Română închiderea sezonului 2012-2013. Au fost alese două capodopere: Concertul de vioară de Ceaikovski și Carmina Burana de Carl Orff. Mai multe detalii, în reportajul Ioanei Goia.


La doar 15 ani cântă Concertul de Ceaikovski, și nu oricum - curat, expresiv și empatic. Mircea Dumitrescu a reușit să impresioneze publicul prezent duminică seară la închiderea stagiunii Operei Naționale București. Gabriel Croitoru nu a făcut excepție: "Băiatul promite. E un real talent și mă bucur că, iată, a avut ocazia să cânte Concertul de Ceaikovski pe o scenă importantă din București."

O închidere atipică de stagiune! Nu cu un spectacol de operă sau balet, ci cu un concert de vioară și o cantată profană.

"Tot ce am scris până acum poate fi distrus. Cu lucrarea Carmina Burana încep operele mele complete." - spunea Carl Orff. De la prima audiție și până aseară, cantata este un magnet oriunde s-ar afla pe afiș. În varianta Corului și Orchestrei Operei Naționale București a sunat antrenant și colorat, cu tempo-uri surprinzătoare propuse de maestrul Horia Andreescu.

"Concertul a fost senzațional! În special mi-a plăcut foarte mult Mircea Dumitrescu; e un copil deosebit. Ne-am simțit foarte bine, vrem să revenim."

"Băiatul este un veritabil talent! La 15 ani... Eu l-am mai auzit când avea 11 ani. Promitea. Acum s-a ținut de cuvânt."

"A fost copleșitor! Am toată admirația pentru organizatori. M-aș bucura ca cei care au putere și în mâinile cărora stă promovarea acestor evenimente să-și facă datoria, pentru că merită din plin și artiștii aceștia aplauze, felicitări și merită sprijiniți în continuare și promovat acest tip de artă."

Închidere de stagiune la Opera bucureșteană, prima din directoratul lui Răzvan Ioan Dincă: "Sper că faptul că e sala plină tot timpul și că oamenii sunt încântați de evenimentele noastre spune îndeajuns despre ceea ce se întâmplă. Sunt lucruri de îmbunătățit, sunt lucruri noi cu care trebuie să venim pentru că publicul are nevoie în permanență de elemente care să îl atragă, să-l fascineze. Îl așteptăm pentru stagiunea ce urmează cu surprize, spectacole mari, majore. Opera Națională are nevoie de evenimente foarte mari care să spună ceva publicului."