O seară la filarmonică vine mereu cu promisiuni și provocări, iar atmosfera de spectacol este întotdeauna festivă, precum o expoziție de sunete. La rândul lor, sunetele vin cu o identitate proprie, iar împletirea dintre ele este cea care dă naștere magiei muzicii. Fiecare lucrare, de la cele mai simple până la cele mai complexe, sunt scrise într-o tonalitate, așadar se concentrează pe un sunet principal, în jurul căruia se construiește întreaga compoziție.

O seară în re este intitulat concertul Filarmonicii de Stat Oradea din 16 aprilie, ora 19.00. Cu o atenție mărită acordată sunetului re, programul este alcătuit din lucrări mai mult sau mai puțin cunoscute din repertoriul muzicii ruse. Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, dirijată de Vladimir Lungu, va începe concertul cu Uvertura Festivă, Op. 96 de Dmitri Șostakovici, urmând apoi să intre în scenă unul dintre cei mai apreciați violoniști români de pe scenele internaționale, Alexandru Tomescu, interpretând Concertul pentru vioară și orchestră în Re Major de Igor Stravinsky, unul dintre cele mai dificile concerte de vioară care s-au scris vreodată. O lucrare mai puțin cunoscută va deschide partea a doua a concertului: Kikimora, Op. 63 de Anatoli Liadov. În finalul serii în re, publicul se va bucura de una dintre cele mai cunoscute compoziții ruse: Tablouri dintr-o expoziție de Modest Mussorgski.

Uvertura Festivă, Op. 96 este o lucrare orchestrală scurtă, compusă de către Dmitri Șostakovici în anul 1954. Teatrul Bolșoi a comandat-o cu ocazia celei de-a 37-a aniversare a Revoluției din Octombrie, iar din momentul în care a fost interpretată pentru prima dată, a devenit una dintre cele mai cunoscute piese scrise de Șostakovici și interpretate cu diferite ocazii.

Atunci când a compus lucrarea, compozitorul era consultantul artistic al Teatrului Bolșoi. Comanda a fost primită de Șostakovici cu doar trei zile înaintea sărbătorii, însă a fost acceptată imediat de către compozitor, la propunerea dirijorului Vassili Nebolsin. La doar o oră după vizita dirijorului la locuința lui Șostakovici, au fost trimiși curieri care să ridice pagină cu pagină noua compoziție și să o aducă la teatru, pentru a fi copiată și aranjată pe știme, pentru a fi pregătită în cel mai scurt timp. Premiera Uverturii Festive a avut loc în 6 noiembrie 1954 la Teatrul Bolșoi, sub conducerea lui Alexander Melik-Pashayev.

Uvertura este deschisă de către alămuri, pasaj care reapare înainte de coda. Pe parcursul lucrării, Șostakovici a preluat idei din compoziții anterioare ale sale sau ale altor compozitori ruși, respectiv din suita de pian pentru copii, notată cu op. 69 din creația proprie și din uvertura lui Ruslan și Lyudmila de Glinka. Vorbind despre noua sa lucrare, Șostakovici a descris-o scurt: "Doar o scurtă piesă cu spirit festiv sau de celebrare".

În perioada sovietică, Uvertura Festivă a devenit foarte cunoscută și interpretată frecvent la diferite evenimente. Un aspect interesant este acela că uvertura, alături de Concertul pentru violoncel nr. 1, sunt singurele lucrări pe care Șostakovici le-a dirijat vreodată din creația sa. Uvertura a dirijat-o în 12 noiembrie 1962 la un festival dedicat muzicii sale, care a avut loc în Parcul Gorky din capitala Rusiei. La cinci ani după moartea lui Șostakovici, Uvertura Festivă a fost aleasă ca temă muzicală a Jocurilor Olimpice de Vară din anul 1980, de la Moscova.

Concertul pentru vioară și orchestră în Re Major de Igor Stravinsky este o lucrare neoclasică, scrisă în vara anului 1931 și alcătuită din patru părți:

Toccata

Aria I

Aria II

Capriccio

Blair Fairchild, un compozitor și diplomat american și totodată patronul tânărului violonist polonez Samuel Dushkin, i-a comisionat lui Stravinsky concertul de vioară. Compozitorul a fost reticent la propunerea lui Fairchild, dar insistențele venite din partea sa și din partea editorului lui Stravinsky, l-au convins să încerce să scrie această lucrare, fiind asigurat de faptul că Dushkin îl va ajuta cu privire la aspectele tehnice ale viorii. Aflându-se încă la începutul procedeului de compoziție, Stravisnky a creat un acord care cuprindea notele Re4 - Mi5 - La6, ceea ce părea foarte dificil de obținut. Aflându-se la un restaurant din Paris cu tânărul violonist, compozitorul i-a schițat pe un șervețel acordul. Însă, Dushkin l-a dezamăgit spunându-i că este imposibil să fie cântat la vioară. Cu toate acestea, polonezul a mers acasă și a încercat totuși să abordeze acordul respectiv și spre surprinderea sa, a reușit să îl redea pe instrument. Astfel, Stravinsky l-a inclus în partitura sa și l-a numit "pașaportul concertului", fiind prezent în toate mișcările.

Compozitorul a început să lucreze la concert în mai 1931 la Paris, l-a continuat apoi la Nisa și l-a finalizat în variantă orchestrală în luna septembrie a aceluiași an la Voreppe (Isère). Cu toate că Stravinsky a avut intenția de a scrie un adevărat concert de virtuozitate pentru vioară, textura este totuși una caracteristică muzicii camerale și nu celei orchestrale.

Premiera Concertului pentru vioară a avut loc în 23 octombrie 1931 la Berlin, fiind transmis în direct, cu Dushkin la vioară și cu Orchestra Simfonică Radio din Berlin, dirijată de Stravinsky. În aceeași formulă, violonistul și compozitorul au înregistrat lucrarea pentru prima dată în 1935 cu Orchestra Lamoureux.

Lucrarea lui Stravinsky l-a inspirat pe George Balanchine să scrie două balete, respectiv Balustrade și Concertul de vioară de Stravinsky. Primul valet a avut premiera în 1941 cu Baletul Rus, iar cel de-al doilea în 1972 cu Baletul din New York City la Teatrul de Stat din New York, în cadrul Festivalului Stravinsky.

Kikimora de Anatoli Liadov este un "scherzo fantastic", care este compus în jurul personajului Kikimora, un monstru care crește împreună cu un magician în munți. De la răsărit până la apus, pisica magicianului îi povestește lui Kikimora basme fantastice din vremuri străvechi și din locuri îndepărtate, în timp de micul monstru se leagănă într-un leagăn de cristal. În șapte ani, Kikimora ajunge la maturitate, însă până atunci, capul lui nu crește mai mare decât un degetar și trupul nu este mai lat decât un fir de paie. Kikimora toarce inul de la apus până în zori, cu intenții malefice pentru lume. Aceste intenții însă rămân necunoscute și dau frâu liber imaginației ascultătorilor.

Începutul lucrării este unul lent și liniștit, cu un solo de corn englez și cu clinchetul unei celeste, care poate să redea leagănul de cristal. În această atmosferă apare bestia matură, care țese firele misterios de amenințătoare. Premiera lucrării lui Liadov a avut loc la Sankt-Petersburg în decembrie 1910, sub conducerea lui Alexander Siloti.

Tablouri dintr-o expoziție este cea mai cunoscută lucrare a lui Modest Mussorgsky. Lucrarea originală datează din 1874 și este o suită pentru pian în 10 părți și o introducere. Ea creionează turul făcut de compozitor prin expoziția de la Academia Imperială de Arte de la Sankt Petersburg, în care se aflau picturile arhitectului și pictorului Viktor Hartmann, care decedase subit cu un an în urmă. Fiecare fragment din suită se bazează pe una dintre picturi, unele dintre ele fiind pierdute astăzi. Probabil Mussorgsky l-a întâlnit pe Hartmann în anul 1868 și s-au împrietenit rapid, datorită faptului că amândoi erau pasionați de arta rusească. Cei doi s-au cunoscut în casa criticului Vladimir Stasov, care a afirmat mai târziu că Hartmann i-a dăruit lui Mussorgsky două dintre picturile sale, care mai târziu au fost expuse în cadrul expoziției.

Introducerea suitei este Promenadă, în care compozitorul se descrie pe el însuși hoinărind relaxat prin expoziție, apoi o pictură îi atrage atenția, se apropie de ea și o privește cu tristețe, gândindu-se la prietenul său decedat. Fragmentul are ritmuri simple dar puternice, într-o metrică asimetrică.

Gnomul/Piticul este o schiță care întruchipează un pitic alergând neîndemânatic cu picioarele sale strâmbe. Pictura este pierdută, însă muzica șovăitoare, cu tempouri contrastante, opriri și porniri dese, sugerează mișcările gnomului.

Vechiul castel este următoarea pictură, care reprezintă un castel medieval, în care cântă un trubadur. Acest fragment este inspirat din imaginea în acuarelă a unui castel italian. Hartmann obișnuia să picteze oameni în cadrele sale arhitecturale, pentru a sugera dimensiunile clădirilor din imagine.

Tuileries - Cearta copiilor după joacă reprezintă o alee dintr-o grădină în Tuileries, în aporpierea muzeului Luvru din Paris, unde se află mulți copii și asistente medicale. Pictura, acum pierdută, arată copiii care se ceartă și se joacă în grădină.

Bovine, este fragmentul muzical-vizual care pune în prim-plan un car polonez cu roți uriașe, care este tras de boi. Varianta originală a lui Mussorgsky începe în fortissimo, sugerând faptul că drumul carului cu lemne se aude în fundal. După ce ajunge la climax, dinamica este surprinsă de un piano abrupt și diminuendo până la pianississimo în final, ceea ce reprezintă faptul că boii și carul au trecut și se distanțează.

Baletul puilor neacoperiți este nu doar o pictură, ci și decorul și sursa de inspirație a unei scene din baletul Trilby. Baletul și coregrafia aparțin lui Marius Petipa, pe muzica lui Julius Gerber și decorul lui Hartmann, a fost pus în scenă la Teatrul Bolshoi din Sankt Petersburg în 1871.

Samuel Goldenberg și Schmuÿle sunt doi evrei, unul bogat și unul sărac. Mussorgsky a folosit aceste două nume în manuscrisul original, iar diferite versiuni publică detalii precum "Doi evrei polonezi, unul bogat și altul sărac". Acest fragment s-a bazat probabil pe două portrete separate. Folosirea intervalelor de secundă mărită aduce aminte de melodiile evreiești, care uzează mai ales modul frigian.

Limoges, piața reprezintă femei din orașul Limoges, din Franța centrală, care se ceartă violent în piață. Mussorgsky a notat două paragrafe în franceză care descriau o discuție din piață pe tema unor "vești mari", dar le-a tăiat apoi din manuscris.

Catacombe, morminte romane, titlul este completat în documentele lui Mussorgsky de fraza "Cum mortuis in lingua mortua" (Cu moartea în limba morții). Aici, Hartmann s-a desenat pe el însuți examinând catacombele din Paris la lumina unei lanterne.

Coliba de pe picioarele de găină - Baba Yaga reprezintă un ceas în formă de colibă a Babei Yaga, la care Mussorgsky a adăugat "zborul vrăjitoarei". Diferite motive muzicale în acest fragment evocă clopotele unui ceas mare și sunetele unui vârtej.

Cea mai cunoscută parte dintre toate este ultima: Porțile Bogatyr din Kiev. În pictura lui Hartmann se regăsesc porțile orașului Kiev, construite în stilul masiv rusesc, cu o cupolă în forma unei căști slavone. Bogatyrii sunt eroi care apar în poveștile rusești și sub denumirea de bylini. Hartmann a desenat o poartă monumentală pentru țarul Alexandru al II-lea, pentru a comemora evadarea sa de la tentativa de asasinare din 4 aprilie 1866. Hartmann și-a considerat lucrarea drept cea mai bună pictură a sa. Aceasta a câștigat și competiția națională, însă planurile de construcție a structurii arhitecturale nu au fost duse la bun sfârșit. Asemenea picturii, și fragmentul muzical atinge culmile creației lui Mussorgsky. Reprezentativ pentru lucrare este cea de-a doua temă, solemnă, care se bazează pe un imn din repertoriul cântului ortodox rusesc.

Vladimir Lungu s-a născut la Chișinău și a urmat cursurile Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, absolvind secțiile de dirijat cor și dirijat orchestră, sub îndrumarea unor maeștri precum Florentin Mihăescu, Gheorghe Victor Dumănescu, Cornel Groza și alții. De asemenea, pregătirea sa dirijorală a fost completată de participarea la Cursuri de Măiestrie ale maeștrilor Mihail Secichin, Christfried Brödel sau Octav Calleya.

În perioada 2002-2007 Vladimir Lungu şi-a desfaşurat activitatea la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, iar din anul 2007 s-a stabilit în Turcia. Între anii 2007-2015 a fost dirijor și începând cu 2009 director muzical a Operei de Stat din Mersin, între anii 2015-2019 a fost cadru didactic la Conservatorul De Stat Dokuz Eylül iar din anul 2019 este dirijor la Opera de Stat din Izmir. În această perioadă a dirijat numeroase spectacole de operă și balet şi diverse concerte, atât din repertoriul clasic cât și cel turcesc, inclusiv premiere naționale și mondiale.

Pe parcursul activității sale a colaborat cu Operele de Stat din Istanbul, Antalya și Samsun, Operele Naționale din București și Iași, Opera Maghiară de Stat din Cluj-Napoca, Teatrul de Operă Oleg Danovski din Constanţa, Orchestra Națională Radio, precum și Orchestrele Filarmonicilor din Cluj-Napoca, Iași, Chișinău, Sibiu, Oradea, Craiova, Târgu-Mureș, Brașov, Botoșani, Izmir, Adana, Bursa şi Eskişehir, orchestrele Deso și Koda. A partictipat frecvent la Festivalul Internaţional de Operă şi Balet de la Aspendos, Festivalul Internaţional de Operă și balet de la Efesus, Festivalul Internaţional de la Mersin, Zilele Operei de la Istanbul, Zilele de Operă şi Balet de la Eskişehir, Festivalurile Opera Aperta, Oameni de aur ai Operei și Toamna muzicală din Cluj-Napoca, Festivalul de Operă din București, Festivalul de Operă din Sibiu și Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului din Constanța. În 2015 a înregistrat lucrări ale compozitorului american Steven Lebetkin cu The City of Prague Philharmonic Orchestra.

Alexandru Tomescu este unul dintre violoniștii de elită ai României. În formarea sa au jucat un rol important mama sa, profesoara Mihaela Tomescu, maestrul Ştefan Gheorghiu, profesorul Eduard Schmieder sau violonişti renumiţi precum Ruggiero Ricci, Igor Oistrach sau Tibor Varga. Tomescu a concertat pe 4 continente și peste 30 de țări și a obținut peste 100 de premii naționale și internaționale la concursuri de prestigiu. Interpretările sale au fost foarte apreciate pe marile scene ale lumii: Carnegie Hall - New York, Concertgebouw - Amsterdam, Berliner Philarmoniker, Théâtre des Champs Élysées - Paris sau Metropolitan Arts Center - Tokyo.

Alexandru Tomescu este solist concertist permanent la două ansambluri de elită din România: Orchestra Naţională Radio Bucureşti şi Filarmonica de Stat Piteşti. În paralel, concertează pe scenele tuturor filarmonicilor din țară. Unul dintre proiectele remarcabile ale violonistului a fost inițiat în anul 2007, alături de pianistul Horia Mihail: au desfășurat împreună o serie de turnee naționale care aveau ca scop popularizarea muzicii clasice, și ulterior a fost adăugat și scopul social al proiectului: Strângerea de fonduri în scopuri caritabile. Alături de Horia Mihail, dar și Răzvan Suma, au fondat ansamblul cameral "Romanian Piano Trio" care s-a impus rapid pe scena românească și internațională prin aparițiile îndelung apreciate. Lui Alexandru Tomescu i-a fost înmânată vioara Stradivarius Elder - Voicu din 1702, instrument de o inestimabilă valoare, ce face parte din Patrimoniul Naţional al României.