Înapoi
O femeie părăsită, un telefon și prăbușirea treptată a unei iubiri: Orchestra de Cameră Radio prezintă "Vocea umană", la Bucharest Opera Festival
Sâmbătă, 13 iunie 2026 (de la 19.00), Orchestra de Cameră Radio prezintă, în formulă de concert, opera într-un act "Vocea umană" semnată de compozitorul și pianistul francez Francis Poulenc, eveniment inclus în cea de-a cincea ediție a Bucharest Opera Festival, derulat la Opera Națională București (ONB).
Organizat de ONB (în luna iunie a fiecărui an), festivalul a devenit o platformă pentru prezentarea celor mai importante companii de operă și balet din România, cărora li se alătură și companii din străinătate. Orchestra de Cameră Radio este prezentă pentru a doua oară în cadrul evenimentului.
"Vocea umană" / "La Voix humaine" de Francis Poulenc este o operă într-un act, compusă în 1958, pe un libret de Jean Cocteau, după propria sa piesă de teatru cu același titlu. Lucrarea a avut premiera la Opéra-Comique din Paris, pe 6 februarie 1959. Textul lui Cocteau a inspirat și o celebră versiune cinematografică semnată de Roberto Rossellini: "Una voce umana", inclus în filmul "L'Amore" (1948), cu celebra actriță Anna Magnani.
Concepută ca o tragedie lirică pentru o singură voce feminină și orchestră, opera surprinde ultima conversație telefonică a unei femei cu bărbatul care o părăsește. Pe parcursul celor aproximativ 40 de minute, publicul aude doar vocea ei, în timp ce interlocutorul rămâne invizibil și inaudibil, ceea ce transformă lucrarea într-un intens monolog psihologic.
Forța operei vine tocmai din această aparentă simplitate scenică: o femeie singură, un telefon și prăbușirea treptată a unei iubiri. Poulenc transformă un gest cotidian - o convorbire telefonică - într-o partitură de mare rafinament expresiv, în care vocea și orchestra urmăresc nu acțiunea exterioară, ci mișcările interioare ale personajului - negarea, speranța, fragilitatea, disperarea și acceptarea dureroasă a despărțirii.
Orchestra de Cameră Radio va evolua în prezența a doi invitați francezi care se bucură de o carte de vizită extraordinară: dirijorul Faycal Karoui, decorat de Guvernul francez cu titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, și soprana Sarah Aristidou, aflată la prima colaborare cu ansamblul Radio România.
Fiind unul dintre cei mai căutați dirijori de balet din Europa, Fayçal Karoui colaborează constant cu cele mai importante companii internaționale, precum Baletul Operei din Paris, Wiener Staatsballett, The Royal Ballet (Londra), Baletul Național Olandez, Baletul din Hong Kong și ansamblul de balet de la Théâtre du Capitole din Toulouse, printre multe altele. În perioada 2006-2012, a ocupat funcția de director muzical al celebrei companii New York City Ballet.
A deschis stagiunea 2025/26 dirijând Lacul lebedelor la Semperoper Dresden, unde se va întoarce ulterior pentru Frumoasa din pădurea adormită. Se alătură din nou Baletului din Hong Kong pentru Romeo și Julieta în toamnă și pentru Spărgătorul de nuci de Crăciun. În această stagiune se întoarce, de asemenea, la Opera di Roma și la Opéra de Paris.
Dirijor principal pentru Orchestre de Pau Pays de Béarn (Franța) începând din 2002, Fayçal Karoui este profund dedicat educației și activităților de sensibilizare a publicului. Între 2012 și 2014, i-a succedat lui Yutaka Sado în funcția de director muzical al legendarei Orchestre Lamoureux, dirijând în special o producție foarte apreciată a operei Pénélope de Fauré în iunie 2013, cu Roberto Alagna și Anna-Caterina Antonacci ca soliști.
În calitate de dirijor simfonic, a colaborat cu orchestre simfonice importante, printre care Orchestre de Paris, Orchestre de l'Opéra National de Paris, Orchestre National de France, Orchestre Philharmonique de Radio France, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Filarmonica din Monte-Carlo, Orchestra Giuseppe Verdi (Milano), Orchestra de Cameră din Lausanne, Orchestre Philharmonique de Liège, Hong-Kong Sinfonietta, New Japan Philharmonic și Brussels Philharmonic.
Născut la Paris în 1971, Fayçal Karoui a studiat pianul și dirijatul la Conservatoire National Supérieur de Musique de Paris. Ulterior, a devenit asistentul lui Michel Plasson la Orchestre National du Capitole de Toulouse, colaborare ce i-a permis să-și dezvolte un repertoriu simfonic și operistic foarte variat.
Soprana franceză Sarah Aristidou este una dintre vocile remarcabile ale scenei lirice contemporane, apreciată pentru prezența sa artistică intensă. Artista abordează cu aceeași naturalețe repertoriul clasic, muzica contemporană, muzica de inspirație tradițională și improvizația live, construind fiecare apariție scenică în jurul unei relații profunde cu sunetul și emoția.
Sarah Aristidou depășește granițele convenționale ale artei lirice: proiectele sale personale, între care se numără și albumul "Aether", reflectă căutarea unei forme de comunicare artistică esențializate, născute din autenticitatea sunetului. Personalitatea sa vocală a inspirat compozitori importanți ai timpului nostru, precum Aribert Reimann, Jörg Widmann și Thomas Larcher, care au creat lucrări special pentru vocea sa. În 2022, Sarah Aristidou a devenit prima cântăreață distinsă cu Belmont Prize for Contemporary Music, confirmând poziția sa aparte în peisajul muzicii contemporane.
De-a lungul carierei, a colaborat cu artiști și dirijori de prestigiu internațional, între care Daniel Barenboim, François-Xavier Roth, Trevor Pinnock, Sir Simon Rattle, Cristian Măcelaru, Klaus Mäkelä și Franz Welser-Möst, precum și cu mai mulți creatori din zone artistice diverse, de la muzica electronică și artele performative până la regie și arte vizuale.
Sarah Aristidou a fost invitată să apară alături de ansambluri și orchestre de prim rang, precum Cleveland Orchestra, Berliner Philharmoniker, Wiener Philharmoniker, Staatskapelle Berlin, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin, Orchestre de Paris, Orchestre National de France, Les Musiciens du Louvre și Münchener Kammerorchester.
Activitatea sa artistică a fost recompensată cu distincții importante, între care Preis der Deutschen Schallplattenkritik în 2024, Belmont Prize for Contemporary Music în 2022 și Luitpold Prize for Outstanding Performance în 2021. De asemenea, a fost nominalizată la categoria Best Newcomer de către BBC Music Magazine în 2023 și de revista Die Opernwelt în 2023, 2019 și 2016, precum și la categoria Révélation artiste lyrique în cadrul Victoires de la Musique Classique, în 2022.
Bilete sunt disponibile online pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.