ACUM:
10.00
România valorilor muzicale (I).
Urmează: 12.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 12.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Evenimentele săptămânii Înapoi

Nelson Freire - In Memoriam la Concerte de 5 stele

Publicat: luni, 8 Noiembrie 2021 , ora 10.51

Nelson Freire, unul dintre marii pianiști ai timpului nostru, cu o fire timidă și cu o viață pe care a reușit să o țină departe de lumina reflectoarelor și de publicitate, a reușit să își construiască, pas cu pas, o carieră internațională strălucitoare, atât prin aparițiile sale solistice și camerale pe toate scenele lumii, dar și prin prezența sa în studiourile de înregistrări. O activitate artistică încununată cu distincțiile de Comandor al Ordinului Artelor și literelor(2007), Cavaler al Legiunii din Onoare (2011) și cu prestigiosul Lifetime Achievement Award la Gala "International Classical Music Awards" (2019).

Din Brazilia, în Europa

Nelson Freire s-a născut în Boa Esperança,Brazilia, înconjurat de un mediu plin de culoare și de sonorități vibrante specifice acestei lumi, sud-americane. Considerat copil minune, a fost îndrumat de Lucia Branco și de Nise Obino ( cu legături directe spre Franz Lizst prin Arthur De Greef). În 1957, la Concursul Internațional de pian de la Rio de Janeiro, a interpretat memorabil celebrul concert beethovenian, supranumit "Imperialul", impresionând juriul alcătuit din Lili Kraus, Marguerite Long și Guiomar Novaes (cea a cărei personalitate și artă interpretativă l-a influențat deciv, mai ales în abordarea partiturilor semnate de Frederic Chopin). În urma acestei competiții, Nelson Freire a primit o bursă de studii la Viena, la clasa profesorului Bruno Seidlhofe, unde i-a întâlnit și pe Friedrich Gulda, Rudolf Buchbinder și Martha Argerich. Peste doar câțiva ani, mai precis în 1964, a câștigat Premiul întâi la Competiția Internațională "Vianna da Motta" de la Lisabona și Medaliile "Dinu Lipatti" și "Harriet Cohen" la Londra. Așa, a început una dintre marile cariere ale lumii muzicale contemporane!

Nelson Freire, în întreaga lume

De la mijlocul anilor '60 ai secolului al XX-lea, numele marelui pianist Nelson Freire, a devenit sinonim cu succesul. În decursul anilor, a colaborat cu renumite ansambluri din întreaga lume, precum Filarmonica din Berlin, Orchestra Simfonică din Londra, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestra Filarmonică din Sankt Petersburg, Orchestra Filarmonică din New York, Orchestra Simfonică din Cleveland, Orchestra Simfonică din Montreal sau Orchestra Simfonică din Sydney iar dintre maeștrii baghetei cu Pierre Boulez, Lorin Maazel, Charles Dutoit, Kurt Mazur, André Previn, David Zinman, Vaclav Neumann, Valery Gergiev, Rudolf Kempe. În 2001, a prezidat juriul Concursului Marguerite Long de la Paris iar în 2005 a debutat la Festivalul BBC-Proms. De asemenea, a fost și un remarcabil interpret al muzicii de cameră, fiind partener al unor alți mari artiști, cum ar fi Gidon Kremer și Misha Maisky. Aici, trebuie amintită și relația aparte cu Martha Argerich, cu care a format un duo celebru în mult așteptatele recitaluri la patru mâini, în special cele din cadrul Festivalului de la Salzburg.

Nelson Freire și albumele discografice

Marele pianist a realizat numeroase înregistrări pentru casele de discuri Decca (cu care a avut un contract de exclusivitate până în 2001), Sony/CBS, Teldec, Philips și Deutsche Grammophon, recompensate cu diverse distincții, precum Premiile Edison, Gramophone, Diapazonul de Aur, Echo Klassik și Latin Grammy. Cu siguranță, vor rămâne ca puncte de reper înregistrarea creațiilor semnate de Frederic Chopin (compozitorul său de suflet și inimă, precum afirma marele pianist), a concertelor de Franz Liszt cu Orchestra Filarmonică din Dresda dirijată de Michel Plasson dar și a celor de Johannes Brahms cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig care l-a avut la pupitrul dirijoral pe Riccardo Chailly. La care se adaugă, cele cu lucrări de Ludwig van Beethoven, Robert Schumann, Claude Debussy și cu opusuri din muzica clasică braziliană. În 1999, Philips, l-a inclus în seria sa istorică intitulată "Great Pianists of the 20th Century".

Nelson Freire, unul dintre cei mai mari pianiști ai ultimii jumătăți de secol

Cine a avut ocazia de a-l asculta pe Nelson Freire, în concerte și recitaluri live dar și în înregistrări, a remarcat câteva dintre valențele sale: o tehnică devenită legendară, o virtuozitate strălucitoare, realizate cu o economie de mișcări, o interpretare sensiblă și subtilă, un dar special al frazării, o profunzime, o grație, o căldură și o afecțiune aparte. Nimic nu era fals, totul era de o naturalețe exemplară pentru a reda cu exactitate sunetului specific fiecărei lucrări abordate. Chiar marele artist afirma: "Pentru mine, sunetul este cel mai important. Este căutarea mea fundamentală și a fost întotdeauna preocupare mea". Cu alte cuvinte, a fost un artist desăvârșit.

Nelson Freire - In Memoriam la Radio România Muzical

Radio România Muzical, îl va omagia pe acest Maestru al pianului, în cinci ediții ale emisiunii "Concerte de 5 stele", între 15-19 noiembrie 2021, prin prezentarea unor evenimente puse la dispoziție de Uniunea Europeană de Radio. Realizator Ana Voinescu.

Octavia Galescu