ACUM:
19.00
Beethoven - 250 ani de nemurire

Urmează: 20.00 Jazzy hour cu Berti Barbera Berti Barbera vă aduce albumul săptămânii.
Apoi: 21.00 România valorilor muzicale (III)

Cronici Înapoi

Muzică rusă la Filarmonica din Köln

Publicat: luni, 22 Octombrie 2012 , ora 9.32
Unul dintre lucrurile care continuă să mă surprindă în sălile de concerte în care intru este modul în care publicul receptează evenimentele muzicale pe care le urmărește. Sunt foarte rare ocaziile în care pot anticipa dacă un artist, un ansamblu sau un spectacol muzical se va bucura de succes.

Joi, 18 octombrie, bunăoară, am asistat la Filarmonica din Köln la un concert mediocru. Și eram convinsă că cei din sală au auzit și simțit tot ce a fost în neregulă în interpretarea oferită de Orchestra Capelei Ruse din Moscova și de pianista Olga Scheps. Însă în mod surprinzător, după un concert care pentru mine a durat o veșnicie, s-a aplaudat și ovaționat îndelung.

Olga Scheps, o tănără și foarte frumoasă pianistă născută în 1986 în Rusia și stabilită din 1992 în Germania, se numără printre muzicienii de la care anumiți specialiști așteaptă proiecte importante; dovadă în acest sens stă Premiul Echo Klassik la categoria "Tineri artiști în ascensiune" pe care Olga Scheps l-a câștigat în urmă cu doi ani.

Joi seară pianista a cântat foarte dificila partitură solistică a Concertului nr.2 în do minor de Serghei Rahmaninov. Deși multe calități muzicale sunt evidente în cântatul ei, mi s-a părut că Olgăi Scheps îi lipsește forța interioară, profunzimea și nu în ultimul rând agilitatea necesare construirii unei interpretări de calitate a acestui concert. Sala Filarmonicii din Köln este construită în amfiteatru, cu scena înconjurată din aproape toate unghiurile de public. Teoretic, într-o astfel de structură arhitectonică sunetul de pe scenă ar trebui să se facă foarte bine auzit până la ultimele rânduri, însă joi seară partea pianistică mi s-a părut mereu lipsită de putere. Poate că ceea ce stă piedică în calea unei mai eficiente interpretări sunt și gesturile foarte largi ale brațelor pianistei - expresive poate, pentru ochi - însă de cele mai multe ori inutile.

În partea a doua a serii am ascultat Suita pentru orchestră "Șeherazada" de Nikolai Rimski-Korsakov într-o redare, așa cum vă spuneam, mediocră. Am avut tot timpul senzația că dirijorul Valery Poliansky, fie nu este familiarizat cu acest celebru opus muzical - pentru că nu și-a dezlipit ochii din partitură - fie nu îi pasă când acompaniamentul este în mod deranjant mai sonor decât linia melodică, când instrumentele de suflat aleg să cânte alte formule ritmice decât cele notate în partitură, solo-urile concert-maestrului nu sunt tocmai precise intonațional sau harpa ratează o intrare.

Ce "bine" că toate aceste lucruri au trecut neobservate și concertul a fost un succes...!!!

Irina Cristina Vasilescu