Cronici Înapoi
Muzică modernă și contemporană armonioasă la Bruxelles
Între 14 și 30 noiembrie 2014 se desfășoară la Bruxelles Festivalul de Muzică Contemporană Ars Musica, pentru care au scris, începând din 1989, compozitori ca Gÿorgi Ligeti, Pierre Boulez, Luciano Berio. După o seară gratuită (19 noiembrie) în frumoasa Gare du Midi, una din gările capitalei Belgiei, în care Cvartetul MP4 a interpretat, cu participarea dansatoarei Isabella Soupart, cvartetul "Different Trains" compus de Steve Reich, în 20 noiembrie am asistat la concertul pe care l-au susținut la Bozar (Palais des Beaux-Arts) Orchestra Filarmonicii din Liège și dirijorul Patrick Davin.
Serenada după "Banchetul" lui Platon de Leonard Bernstein, cu violonistul Tedi Papavrami invitat pe podium, a fost prima din program. Poate că nu a fost o alegere prea inspirată pentru debut, însă impresia că în primele trei din cele cinci părți ale acestei lucrări în care vioara are rol proeminent fără a fi solist în sensul tradițional Bernstein a făcut un exercițiu de compoziție a fost estompată de mișcările finale; "Peisaj solitar cu vioară", câmpii întinse, aride, americane, aș fi numit unele secvențe, iar în ultima parte Bernstein a devenit el însuși în momente de jazz și music-hall colorate de percuționiștii excelenți care au cântat, între altele, la xilofon, glockenspiel, tamburină și trianglu.
A urmat lucrarea cu care și după care Orchestra Filarmonicii din Liège s-a încălzit: "The Canyon" de Philip Glass. Schimbările de armonii caracteristice lui Glass trimit la tipul celor pe care le-a făcut Beethoven la vremea lui: un acord clasic, consonant, cuminte, cum crezi auzind unul singur, provoacă o totală uimire (și bucurie) atunci când se leagă sonor de un altul, iar acela de un altul, și de un altul - în cazul lui Glass nu foarte multe, și în nici un caz variate. Dar, în fond, dintr-o suprapunere de sunete se poate merge în orice direcție, nu neapărat în cele unde am simți că muzica vrea să meargă, ci în acelea în care muzica poate să meargă fără să brutalizeze urechea dar și fără s-o lase într-o "poziție" sonoră confortabilă. Muzica minimalistă, curent în care se încadrează Philip Glass, se bazează pe repetarea o bucată de vreme a uneia și aceleiași structuri sonore, apoi a alteia - "dezvoltare", "evoluție", "scop" așa cum știm de la Mozart nu există, ci sunt eventual date doar de unele mici schimbări de ritm, nu de melodie. Dar cu cât mai simple acordurile și succesiunile lor, și cu cât mai repetitive, cu atât mai hipnotice, mai creatoare de dependență. Iar în "The Canyon" ritmul a avut și el exact același rol - de a face muzica foarte plăcută de ascultat; susținut de un toboșar, aproape constant ca formulă și prezent pe absolut tot parcursul piesei, a produs împreună cu acele blocuri elementare de sunete o muzică în care tensiunea s-a creat prin pura acumulare sonoră temporală, cu unele adaosuri de alămuri bruște și încântătoare ca niște explozii de lumină.
În primă audiție absolută în 20 noiembrie 2014 la Bruxelles - "Zwerk" ("Cerul"), comandă a Festivalului Ars Musica, scrisă de compozitorul belgian Peter Vermeersch. Ca un tablou în care pictorul a început dinspre exterior, piesa a pornit și ea cu contrabași și timpani în sunete grave. Au apărut apoi viori ca niște trăsături (aparent) întâmplătoare de pensulă, tabloul s-a umplut cu acorduri de harpă, trombon, trompetă, clarinet, iar spre final, apropiindu-se de pânza completă, alte câteva pensule-viori care să atragă ochiul anumite zone cartografice. L-am aplaudat și eu pe compozitorul Peter Vermeersch pentru această imagine a lui asupra firmamentului.
Finalul serii i-a aparținut unui alt celebru american, John Adams, și el cu rădăcini în curentul minimalist. Însă în "The Chairman Dances" muzica are ceva mult mai apropiat de sufletul care are nevoie mai mult de o căldură motivată natural decât de un sistem sonor monoton care atrage (și încă puternic) doar prin repetiție. Adams a compus aici tonuri de music-hall, de formații jazz, de Nino Rota-compozitorul-de-muzică-de-film-al-lui-Fellini, ba chiar și amintiri din America lui Dvoűák și ritmuri din grupul (american) Creedence Clearwater Revival.
În 20 noiembrie 2014, la Bozar, Orchestra Filarmonicii din Liège dirijată de Patrick Davin a primit după fiecare lucrare toate aplauzele pe care le-a meritat.