Evenimentele săptămânii Înapoi

"Muzica la curțile europene" , partea a II-a - LIVE de la Saarbrucken

Publicat: joi, 30 Octombrie 2025 , ora 20.55

Concertul Orchestrei Filarmonice a Radiodifuziunii Germane din Saarbrucken-Kaiserslautern sub bagheta dirijorului catalan Josep Pons, susținut la Sala Congreselor din Saarbrücken, va începe cu una dintre cele mai expresive creații ale Renașterii târzii, Lachrimae antiquae de John Dowland. Aceasta face parte din colecția de șapte piese instrumentale Lachrimae, or Seaven Tearespublicată de compozitorul englez în 1604, la Londra, caracterizată printr-o linie melodică preponderent descendentă, care simbolizează "căderea lacrimii", însoțită de armonii lente, austere, dar de o frumusețe tulburătoare.

Seara de 7 noiembrie, dedicată "Muzicii la curțile europene", va continua cu o capodoperă beethoveniană - Concertul op. 61 în Re major pentru vioară și orchestră, al cărui solist va fi Frank Peter Zimmermann. Interpretul german născut în 1965 este apreciat pentru muzicalitatea profundă și tehnica sa impecabilă. Joseph Joachim, cel mai renumit violonist al secolului XIX, a fost primul care a subliniat profunzimea lirică a acestui concert, tratându-l nu ca pe un simplu "spectacol de virtuozitate", ci ca pe o lucrare simfonică cu vioara integrată și remarcând faptul că la Beethoven orchestra este un al doilea personaj principal, nu doar un simplu acompaniator.

În partea a doua a concertului, vom asculta o Suită din tragedia lirică "Dardanus" de Jean-Philippe Rameau și vom redescoperi splendoarea curții Regelui Ludovic al XV-lea. Compozitorii francezi ai epocii nu obișnuiau să publice suite orchestrale ca atare, deși muzica dansurilor era, în mod clar, potrivită pentru concerte, dar odată cu redescoperirea în secolul XX a creației lui Rameau, marii dirijori au extras suite orchestrale de concert din partiturile operelor sale, considerate o sinteză a geniului francez baroc.

Concertul "Muzica la curțile europene" de la Saarbrucken se va încheia cu "Mormântul lui Couperin" de Maurice Ravel, un omagiu adus barocului francez, o suită scrisă inițial pentru pian, orchestrată apoi chiar de Ravel și încărcată cu un adânc sens comemorativ, fiecare parte a suitei fiind dedicată unui prieten al compozitorului, căzut în Primul Război Mondial.

Vă așteptăm așadar la Radio România Muzical, la o nouă călătorie în timp la curțile europene, în seara de vineri, 7 noiembrie 2025, de la ora 21.00.

Laura Ana Mânzat