Cronici Înapoi

Muzică bună, lasere și artificii

Publicat: luni, 30 Septembrie 2013 , ora 13.39

Ajunsă la ediția a III-a, "Magia serii în sunet și lumină" a inaugurat sâmbătă, 28 septembrie 2013, noua stagiune a Operei ieșene printr-un program bine gândit, variat, alăturând "șlagăre" din creații celebre, într-o ambianță agreabilă, întregită prin jocul de lasere și artificii, spre încântarea miilor de spectatori care, în ciuda frigului, stând pe scaune sau în picioare, au aplaudat pagini din opere și operete abordate de orchestra, corul și soliști ai teatrului, sub bagheta lui Cristian Bebeșelea, care a condus cu siguranță și flexibilitate, reușind să confere strălucire și nerv secvențelor cu mare impact la public, acompaniind eficient demersul solistic sau de ansamblu.

"Cortina" s-a deschis printr-un moment wagnerian foarte bine ales, și ca omagiu la bicentenar, dar și ca suport de mare efect pentru salba de artificii multicolore care au inundat cerul, pentru ca apoi să ascultăm, într-o structură caleidoscopică, uvertura și o îndrăgită arie din Nunta lui Figaro de Mozart (abordată cu aplomb de bas-baritonul Octavian Dumitru), muzica verdiană regăsindu-se pe tot parcursul serii, nu doar pentru că operele sale nu pot să lipsească dintr-un asemenea concert, ci și ca o reverență în anul bicentenar. Au cucerit aplauze și vestitele coruri din Trubadurul și Nabucco sau Ernani, și ariile din Traviata (soprana Diana Bucur etalând un glas generos și o expresivitate deosebită în Addio del passato, deși citirea scrisorii cred că nu își avea locul în contextul respectiv) sau din Rigoletto (tenorul Florin Guzgă dovedind că are un potențial excelent, dar îi lipsește pregătirea tehnic-interpretativă necesară unui adevărat solist), acestea alternând cu fragmente din Carmen de Bizet - fie Preludiul, fie Habanera (cu mezzosoprana Maria Macsim-Nicoară, altădată mult mai aproape de… ce trebuie) sau aria Toreadorului (baritonul Ciprian Marele având, în principiu, toate datele cerute de rol) -, dar și din Bărbierul din Sevilla de Rossini - o arie dificilă în care tenorul Andrei Fermeșan a fost (cam) depășit și s-a expus inutil riscului unor acute "la limită" și cavatina lui Figaro (în care baritonul Jean-Kristof Bouton a convins că se află într-un progres demn de subliniat, cu un plus de anvergură și siguranță). Nu au lipsit nici opereta - prima arie a Adelei din Liliacul de Strauss (foarte bine cântată de soprana Cristina Grigoraș), aria lui Danilo din Văduva veselă de Lehar (tenorul Adian Ionescu mizând mai curând pe expresia cuvântului), aria din Silvia de Kalman (soprana Irina Scafaru având o voce plină, calitativă) - sau creațiile de Bernstein, între operetă și musical, soprana Lăcrămioara Hrubaru-Roată reușind și de această dată să încânte în aria din Candide, impecabilă sub toate aspectele, evoluând deopotrivă alături de Elena Roșca, Laura Scripcaru, Maria Macsim-Nicoară, Cristina Grigoraș într-un simpatic ansamblu din West Side Story, foarte greu de realizat în nota plină de umor și în stilul specific autorului. Desigur, în final au apărut pe scenă toți soliștii pentru tradiționalul Brindisi din Traviata, în compania corului (pregătit de Manuel Giugula) și a orchestrei, îndelung ovaționați de miile de spectatori, cărora li s-a mai oferit o surpriză, o altă "cortină" - de această dată din Aida de Verdi -, susținând explozia de confetti care au inundat întreaga asistență, adăugându-se astfel laserelor și artificiilor care au dat tuturor o stare "de bine".

Costume elegante semnate de Doina Levintza, purtate cu grație de tinerele soliste, muzică superbă în interpretarea lor și a unui ansamblu pus la punct și condus cu fermitate de Gabriel Bebeșelea - dirijor care se impune pregnant în topul generației sale -, o atmosferă relaxată, ideală pentru o seară "magică" de sâmbătă, mult apreciată și de primarul Gheorghe Nechita, care se gândea cu siguranță la noile colaborări cu Opera, nivelul la care s-a prezentat concertul și mai ales succesul în fața unui public extrem de numeros convingându-l, încă o dată, că teatrul liric ieșean este un "brand" pe care orașul poate și trebuie să-l pună în valoare cu orice prilej - cultural, "de imagine", oficial, festiv sau…de orice fel.

Anca Florea