Agenda de concert Înapoi

Mozart - Gran Partita sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea pe scena Filarmonicii clujene

Publicat: luni, 10 Noiembrie 2025 , ora 15.35

Vineri, 14 noiembrie 2025, ora 19.00

Colegiul Academic

Orchestra Filarmonicii de Stat "Transilvania"

Gabriel Bebeșelea dirijor

Wolfgang Amadeus Mozart

Serenada nr. 10, în Si bemol major, Gran Partita, KV 361/370a

Dirijorul Gabriel Bebeșelea revine pe scena Filarmonicii clujene, vineri, 14 noiembrie 2025, ora 19.00 / Colegiul Academic pentru a dirija concertul simfonic care va aduce în atenția iubitorilor muzicii clasice Serenada nr. 10, în Si bemol major, Gran Partita, KV 361/370a de Wolfgang Amadeus Mozart.

Despre lucrare

"Bei jedem Instrumente saß ein Meister! Oh, es war eine herrliche Musik, so vollendet und herrlich, ausgezeichnet und erhaben!" ("La fiecare instrument stătea un Maestru! A fost o muzică minunată, desăvârșită și măreață, splendidă și sublimă!") spunea Johann Friedrich Schink, în 1784, imediat după prima audiție a Serenadei în Si bemol major, KV 361, de Mozart.

În anul 1782, împăratul Iosif al II-lea a înființat o formație imperială de suflători, cunoscută sub numele de Kaiserliche Harmonie, alcătuită din cei mai buni instrumentiști ai Burgtheater-ului, printre care se afla și clarinetistul Anton Stadler. Această inițiativă a declanșat o adevărată modă a ansamblurilor de suflători, foarte apreciată în cercurile aristocratice vieneze ale timpului.

Mozart, mereu receptiv la spiritul epocii, răspunde acestei tendințe, însă o transformă într-o formă de "artă personală", inspirându-se totodată din serenadele și divertimentele compuse deja în perioada petrecută la Salzburg. (…)

În Viena anilor 1770-1780, aristocrații își angajau propriile ansambluri muzicale care cântau la cină, în grădini sau în saloanele reședințelor lor, aceste reprezentații fiind un simbol al prestigiului social. Termenul de serenadă (sau divertimento, cassation, notturno) desemna un gen muzical destinat plăcerii ascultătorilor, provenind din cuvântul italian serenata (o "cântare de seară"), interpretată de obicei în aer liber, în curți, grădini sau sub ferestrele persoanelor dragi. Funcția socială a acestor lucrări era una festivă, de obicei însoțeau petrecerile, dineurile, ceremoniile sau momentele de destindere ale aristocrației.

Mozart, însă, a trecut dincolo de aceste cadre, exploatând posibilitățile expresive și nivelul excepțional al muzicienilor vienezi ai vremii. În mâinile sale, Harmoniemusik (genul foarte popular în curțile aristocratice din Austria, Boemia și Germania de Sud) a căpătat o nouă dimensiune. Apogeul acestei evoluții este atins în Serenada în Si bemol major, KV 361/370a, cunoscută sub titlul de Gran Partita. Lucrarea extinde tipologia clasică a Harmoniemusik-ului (de obicei un octet de suflători) la un ansamblu de 13 instrumente (suflători+contrabas), adăugând astfel o componentă timbrală fără precedent. (sursă text: Oana Bălan-Budoiu)

Despre dirijor

Gabriel Bebeșelea

Gabriel Bebeșelea este unul dintre cei mai apreciați dirijori români ai generației sale, recunoscut atât pentru interpretările sale cât și pentru angajamentul său în redescoperirea și promovarea muzicii vechi. În prezent, el ocupă poziția de dirijor principal al Filarmonicii "George Enescu" din București și este director artistic al Ansamblului "Musica Ricercata" .

Bebeșelea se bucură de o carieră internațională de succes, fiind invitat să dirijeze orchestre prestigioase precum: Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Barcelona Symphony Orchestra, Orquesta Sinfónica de Castilla y León, Singapore Symphony Orchestra, National Philharmonic Orchestra of Russia, Tonkünstler Orchestra și Prague Philharmonia.

Stagiunea 2024/2025 include debutul său cu Orchestra Filarmonicii din Shanghai, un turneu cu Tonkünstler Orchestra și concerte cu Orchestra de Cameră Română la Choriner Musiksommer și Concertgebouw Amsterdam.

Excepțional dirijor și în genul de operă, Gabriel Bebeșelea a fost numit în 2011 dirijor principal al Operei Naționale Române din Iași. În 2015, a preluat aceeași funcție la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.

Între 2016 și 2023 a fost dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii de Stat "Transilvania" din Cluj-Napoca.

În ultimele stagiuni, a dirijat opere precum Mireasa țarului de Rimski-Korsakov la Opera din Perm, Il viaggio a Reims de Rossini la Festivalul de Operă "Rossini" de la Pesaro, Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea la Opera Națională din Timișoara și o nouă producție Manon Lescaut la Teatrul Național Sloven Maribor.

Gabriel Bebeșelea este cunoscut pentru dedicarea sa în cercetarea și redescoperirea muzicii "uitate". Alături de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, a înregistrat în premieră mondială oratoriul redescoperit al lui George Enescu, Strigoii și Pastorale - Fantaisie pour petite orchestre.

A studiat cu dirijori de renume mondial, precum Bernard Haitink la Festivalul de la Lucerna și Kurt Masur la Festivalul "Aurora Clasic". În 2011, a beneficiat de o bursă la Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, unde a asistat la repetițiile și concertele unor dirijori de prestigiu.

A câștigat Concursul de Dirijat "Lovro von Mataèiæ" în 2015 și Concursul de Dirijat "Jeunesses Musicales" în 2011.

În 2018, a obținut diploma de doctorat cu distincția "Summa cum Laude" de la Universitatea Națională de Muzică București.

În aprilie 2025, sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, Filarmonica "George Enescu" a readus pe scenă, după 16 ani, capodopera muzicii sacre Matthäus-Passion de Bach, în două concerte sold-out. În februarie 2025, a dirijat Orchestra de Cameră Radio într-un concert dedicat compozitoarei Fanny Hensel-Mendelssohn, evidențiind contribuția femeilor în muzica clasică.

În 2024, Gabriel Bebeșelea a publicat volumul "Musica Ricercata. Sau 11 povestiri muzicale surprinzătoare" la Editura Humanitas, o carte care explorează relația dintre muzică și cuvinte.

Prin activitatea sa vastă, Gabriel Bebeșelea continuă să fie o prezență marcantă în peisajul cultural internațional, contribuind la promovarea și revitalizarea patrimoniului muzical.

Biletele online se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro. Biletele se pot cumpăra și de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locația acestuia, în limita locurilor disponibile.