Radio Romania 85
Înapoi
Mesajul premierului Victor Ponta cu ocazia aniversării Radio România
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (1 noiembrie, ora 13:01) - Și premierul Victor Ponta a felicitat postul nostru de radio cu această ocazie. El consideră că Radio România este o instituție de cultură care face parte din istoria României și care a contribuit mereu la informarea societății românești.
Victor
Ponta: „Vreau să remarc că Radio România este sursa cea mai
credibilă de știri și informații din țară și mă bucur că
această credibilitate a fost păstrată și chiar crescută în
ultima perioadă, dar este și un model de succes al unui serviciu
public, prin faptul că este lider de audiență și o instituție
stabilă din punct de vedere financiar. Mai vreau să subliniez și o
realitate de necontestat și importantă pentru noi toți și anume
faptul că de doi ani Radio România face eforturi deosebite pentru a
difuza informație și cultură, dincolo de Prut, prin Radio
Chișinău, eforturi pe care le salut și pe care le consider
necesare în viitor și în alte zone în care există și se
vorbește limba română și există populație românească.
Vreau
să felicit Radio România cu ocazia celor 85 de ani de existență,
ca element de continuitate, stabilitate și performanță în
mass-media românești și în peisajul radiofonic european și să
vă urez tuturor celor care lucrați la Radio România, care
reprezentați această instituție importantă, mult succes în
continuare!”
Foto. Alexandru Dolea