Agenda de concert
Înapoi
Matei Ioachimescu și The Romanian Flute Ensemble, în turneu, pentru promovarea Festivalului "Timișoara Muzicală"

Programul artistic al recitalurilor:
Stephen Schwartz - "Defying Gravity"
Krzysztof Zgraja - "Soul Menuet & Rock Badinerie"
Derek Charke - "Raga 7"
Eugene Magalif - "Colibri"
Richards Rodgers - Suita din filmul "Sound of Music"
lan Clarke - "Within"
Freddie Mercury - "Bohemian Rhapsody"
Gareth McLearnon - "So many themes, so little time"
Matei Ioachimescu împreună cu Riana Savu, Romina Onișor, Tabea Bebeșelea, Katica Lázár, Bella Moisa, Diana Rusu și Eduard Miclea vor interpreta aceste spectaculoase lucrări în cele 12 localități, după următorul calendar:
· Sânnicolau Mare - Vineri, 28 martie 2025, ora 19:00 |Castelul Nakó
· Oravița - Sâmbătă, 29 martie 2025, ora 19:00 | Casa de Cultură
· Lugoj - Duminică, 30 martie 2025, ora 19:00 | Teatrul "Traian Grozăvescu"
· Caransebeș - Joi, 3 aprilie 2025, ora 18:00 | Episcopia Ortodoxă
· Reșița - Vineri, 4 aprilie 2025, ora 19:00 | Sala Liceului de Artă "Sabin Păuța"
· Recaș - Sâmbătă, 5 aprilie 2025, ora 19:00 | Casa de Cultură
· Moldova Nouă - Duminică, 6 aprilie 2025, ora 18:00 | Casa de Cultură
· Făget - Miercuri, 9 aprilie 2025, ora 19:00 |Hotel Padeșul - Sala de Evenimente
· Jimbolia - Vineri, 10 aprilie 2025, ora 12:00 | Școala Gimnazială
· Buziaș - Vineri, 11 aprilie 2025, ora 19:00 | Loc: Buziaș | Casa de Cultură
· Bocșa - Sâmbătă, 12 aprilie 2025, ora 18:00 |Sala de Conferințe a Primăriei
· Lipova - Duminică, 13 aprilie 2025, ora 19:00 | Centrul Recreativ Orășenesc (Casa Armatei)
Biletele au preț unic - 5 lei/ persoană, și pot fi achiziționate de pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, din locul de desfășurare a recitalului din fiecare localitate (cu o oră înainte de eveniment), dar și de pe myticket.ro: https://shorturl.at/DOCw3
Romanian Flute Ensemble
Fondat la inițiativa profesorului și solistului Matei Ioachimescu, Romanian Flute Ensemble este un ansamblu cu o componență care variază de la 4 la 8 tineri flautiști, într-o formulă instrumentală inedită: o mini orchestră care aduce în prin plan toată familia de flaute moderne, de la flautul bas la piculină.
Membrii Romanian Flute Ensemble - Riana Savu, Romina Onișor, Tabea Bebeșelea, Katica Lázár, Bella Moisa și Eduard Miclea sunt studenți ai Universității de Vest din Timișoara și reprezintă noul val românesc de flautiști de excepție, premianți internațional și aliniați la standarde de interpretare și de gândire vest-europene.
Matei Ioachimescu, flautist român de renume, susține o activitate concertistică impresionantă, este recunoscut pentru interpretările repertoriului baroc, modern, dar și pentru recitaluri cross-over. Este absolvent al Universității de Muzică din Viena, oraș unde s-a stabilit.
Matei Ioachimescu este laureat al mai multor distincții si burse și colaborează cu unii dintre cei mai interesanți muzicieni din Europa, în săli de concerte prestigioase. Este invitat ca membru al juriului în competiții internaționale și susține workshop-uri în Austria, Japonia, Ungaria, România și Croația.
Din anul 2020, Matei Ioachimescu predă cursuri de flaut la Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara.
Anul trecut, la prima ediție a riTM în Banat, promovarea în regiune a Festivalului "Timișoara Muzicală" a fost realizată prin intermediul a 11 recitaluri susținute de Ansamblul Percutissimo, coordonat de profesorul Doru Roman, în tot atâtea localități din vestul țării.
Festivalul "Timișoara Muzicală" se desfășoară anual, în luna mai, și este organizat împreună cu Opera Națională Română din Timișoara, încă din stagiunea 1968-1969.