Legendara Martha Argerich - din nou la București

Vremurile în care trebuia să așteptăm câte doi ani ca să îi ascultăm la București, în timpul Festivalului Enescu, pe cei mari, s-au dus, din fericire! De câțiva ani încoace avem ocazia să ne (re)întâlnim mult mai des cu unii dintre cei mai faimoși muzicieni ai lumii, invitați să concerteze în stagiunea Filarmonicii bucureștene. Sezonul curent - 2026-2027 - de evenimente derulate sub cupola Ateneului Român s-a deschis marți, 29 septembrie 2026, cu un recital susținut de extraordinara și foarte iubita pianistă Martha Argerich. Parteneri de scenă i-au fost pianistul Iddo Bar-Shai și renumita mezzo-soprană Magdalena Kožená.

Programul muzical a cuprins: Suita În alb-negru pentru două piane de Claude Debussy, Cântece folclorice din Moravia de Leoš Janáček, Suita Mama mea, gâsca pentru pian la patru mâini de Maurice Ravel, iar după pauză Rondo D. 951 în la major pentru pian la patru mâini de Franz Schubert și Ciclul de lieduri Dragoste de poet, op. 48 de Robert Schumann.

Cei trei artiști au prezentat același program și la Filarmonica din Paris, în 27 septembrie, așadar cu doar două zile înaintea evenimentului de la București. Iar cu Magdalena Kožená, Martha Argerich a mai cântat ciclul de lieduri Dragoste de poet op. 48 (Dichterliebe) și cu alte ocazii, anul acesta: la Hamburg, în 26 iunie, în cadrul Festivalului Martha Argerich (un concert cameral la care a participat și violonistul Adrian Iliescu, prim-concert maestru al Symphoniker Hamburg), apoi, în 21 iulie, la biserica din Verbier, în cadrul Festivalului local de muzică (în cazul în care sunteți curioși, pe YouTube este disponibilă înregistrarea acestui recital din Elveția).

Cum au ajuns cele două artiste să cânte împreună? Conform unui interviu oferit de Kožená organizatorilor Festivalului de la Verbier, cântăreața era de zeci de ani o mare admiratoare a pianistei și își dorea să cânte, la un moment dat, împreună cu ea. Iar în 2025 cele două s-au întâlnit cu ocazia unui eveniment cu scop caritabil, au vorbit și chiar au cântat un lied de Schumann, iar apoi s-au gândit că ar fi frumos dacă ar cânta împreună acest întreg ciclu de cântece.

Cele 16 lieduri ce alcătuiesc ciclul Dragoste de poet (pe versuri de Heinrich Heine) oferă o perspectivă masculină asupra dragostei (fiind cântate, de altfel, în mod tradițional, de voci masculine, în special de baritoni). Mezzo-soprana Brigitte Fassbender este, însă, una dintre cântărețele care au abordat opusul în trecut, iar Kožená spune că de aceea a avut și ea curaj să-l interpreteze acum, pentru prima dată în carieră.

E de la sine înțeles că m-am bucurat foarte tare să pot fi prezentă la acest eveniment (sold-out încă din primele clipe după afișare), însă trebuie să menționez că am avut o perspectivă mai puțin obișnuită, pentru că am avut loc pe scenă, chiar lângă interpreți. Pe de o parte această plasare a reprezentat un privilegiu, îngăduindu-mi să fiu foarte aproape fizic de artiști, pe de altă a fost un dezavantaj în receptarea muzicii, mai ales în cazul momentelor de pian și voce, întrucât sunetul este proiectat, evident, în față, înspre sală, ci nu în spate. Menționez asta deoarece, din perspectiva mea, deși vocea Magdalenei Kožená sună încă proaspăt și încărcată de emoție, ea a părut că se simte foarte incomod în registrele mediu și grav (lucru sesizat cu precădere în liedurile Ich grolle nicht și Die alten, bösen Lieder), iar aceeași perspectivă mi-a lăsat și impresia unor mici momente de imprecizie ritmică (în special în debutul sprințarului lied Ein Jüngling liebt ein Mädchen). În general, percepția mea asupra acestui parteneriat a fost de întâlnire a două lumi distincte, cu legendara pianistă mult mai aproape de universul sonor foarte divers, cu multe stări și voci, al lui Schumann. Primul lied, Im wunderschönen Monat Mai, de exemplu, a fost delicat, oniric, încărcat de speranță, în redarea pianistei, însă prea concret, mundan, în interpretarea cântăreței. Povestea îndrăgostirii, a iubirii, apoi a dezamăgirii și a tristeții a fost narată cursiv și frumos, per total, deși inegal valoric, din punctul meu de vedere. Dincolo de diverse chestiuni de ordin așa-zis tehnic (diferențe de registre, imprecizii la nivel muzical și în dicție, însă nimic ostentativ, grav, în fapt), mi-au lipsit latura introspectivă și subtilitățile în partea vocală. Atmosfera generală pe care au creat-o artistele a fost, însă, extrem de apreciată de public (să nu uităm și meritul intrinsec al muzicii alese). Întreaga sală a Ateneului Român, plină până la refuz, a părut că respiră la unison și că a rămas suspendată, parcă, undeva, în timp și spațiu, într-o dimensiune fragilă dar plină de satisfacții! Și cred că asta cântărește cel mai greu, dincolo de micile-marile nemulțumiri și perspective personale.

De altfel, întreaga seară s-a derulat în aceeași ambianță de liniște (a mai tușit câte cineva, lucru inevitabil, din păcate) și concentrare, lucru admirabil. Se putea simți respectul, admirația până la adorație a celor din sală pentru cei prezenți pe scenă, dar, sigur, în special pentru vulcanica Martha Argerich! O pianistă legendară care acum, la vârsta de 85 de ani, este la fel de agilă, de temperamentală, de viguroasă, de subtilă, excepțională ca întotdeauna. Remarcabila muziciană a declarat cu numeroase ocazii că nu mai poate și nu mai vrea să cânte singură pe scenă (sunt zeci de ani de când nu o mai face), un alt motiv prețios pentru care colaborările sale în sfera muzicii camerale sunt deosebit de semnificative.

Dacă parteneriatul Marthei Argerich cu Magdalena Kožená este de dată recentă, cel cu pianistul Iddo Bar-Shai a început acum mai bine de un deceniu, cei doi putând fi ascultați în recitaluri pe scene din Paris, Lugano, Berlin și Bonn, între altele.

Născut la Nazaret în 1977, Iddo Bar-Shai a studiat la Academia de Muzică Rubin din Tel Aviv cu Pnina Salzman. A participat la numeroase cursuri de măiestrie internaționale, printre care, de mai multe ori, la cursul de interpretare al lui Alexis Weissenberg. Încă de la vârsta de unsprezece ani, Iddo Bar-Shai a primit o bursă din partea Fundației Culturale Americano-Israeliene, la doisprezece ani susținâns primul său concert cu o orchestră. A câștigat premii la diverse concursuri internaționale din Israel, SUA și Franța și a fost invitat al unor festivaluri importante, precum cele de la Verbier, Ravinia și La Roque d'Anthéron, luând parte și la festivalul "La Folle Journée" din Nantes, precum și la festivaluri din Lisabona, Tokyo și Rio de Janeiro. În calitate de partener cameral, Iddo Bar-Shai a concertat alături de Cvartetul Ysaye, Cvartetul Aviv și Cvartetul Ebène, multe dintre concertele sale fiind înregistrate și difuzate la radio.

În recitalul din 29 septembrie de la București, el a cântat atât cu Martha Argerich, cât și cu Magdalena Kožená, pe mezzo-soprană acompaniind-o în Cântecele folclorice din Moravia de Leoš Janáček. Cântăreața mi-a plăcut mai mult aici, în partitura compatriotului ei ceh decât în liedurile de Schumann. Am apreciat naturalețea, firescul și lipsa de prețiozitate cu care Kožená a abordat aceste piese vesele, melancolice, triste sau debordând de vivacitate, din folclorul țării sale natale. Iddo Bar-Shai a însoțit-o cu grijă și entuziasm, surprinzând perfect spiritul frust, autenticitatea acestor fragemente de muzică de inspirație folclorică moravă.

Seara a fost deschisă de un opus semnat Claude Debussy - Suita În alb-negru pentru două piane. În mod neașteptat, pianele au fost așezate unul lângă celălalt, ci nu față în față, cum se obișnuiește pentru acest tip de repertoriu. Argerich a cântat aici pianul I, iar Bar-Shai, pianul II. Partitura are trei mișcări (Avec emportement, Lent, Scherzando), fiecare purtând câte o dedicație (Serge Koussevitzky, Jacques Charlot, un prieten al editorului lui Debussy, ucis în primul război mondial, și Igor Stravinski) și a fost compusă în 1915, înspre sfârșitul vieții compozitorului, în timpul primului război mondial. Scriitura este complexă, fluidă, cei doi pianiști părând că descriu spirale sonore unul în jurul celuilalt.

După cântecele lui Janáček am ascultat Suita Mama mea, gâsca pentru pian la patru mâini de Maurice Ravel, în care am admirat din nou extraordinara lejeritate cu care Martha Argerich vine către instrumentul ei. Am simțit că spiritului ei ludic (atât de pronunțat aici) i-ar fi putut răspunde cu ceva mai mult curaj partenerul ei, pianistul Bar-Shai, care aici a cântat partea secondo.

După pauză, pianiștii au revenit cu Rondo-ul D. 951 în la major pentru pian la patru mâini de Franz Schubert, schimbând de data aceasta rolurile - Bar-Shai a fost primo, Argerich - secondo. Acest Schubert a fost, probabil, momentul meu favorit, interpretarea excepțională transportându-mă într-un spațiu încă mai intim, al unui salon muzical de secol 19. Partitura este una de maturitate, fiind compusă în 1828, ultimul an de viață al compozitorului vienez, și oferă ambilor pianiști, alternativ, momente în prim-plan, cu splendide melodii.

Din fericire pentru noi, acesta nu este singurul eveniment muzical oferit de Martha Argerich zilele acestea la București. Adorata pianistă deschide și stagiunea de concerte a Filarmonicii bucureștene, interpretând joi, 1 octombrie, și vineri, 2 octombrie, partitura solistică a Concertului nr. 3 în do major de Serghei Prokofiev, în compania Orchestrei Filarmonicii și sub bagheta dirijorală a lui Mihail Pletnev.

Realizat cu sprijinul Asociaţiei Prietenii Radio România Muzical şi M Core.