Adrenalina a continuat să-mi pompeze în corp multă vreme după încheierea Concertului nr. 3 pentru pian și orchestră de Prokofiev, pe care am avut privilegiul să-l ascult în serile de joi, 1 octombrie, și vineri, 2 octombrie, în interpretarea solistică a legendarei Martha Argerich. Artista de origine argentiniană a fost invitată să deschidă noua stagiune de concerte (și pe cea camerală, de altfel) a Filarmonicii "George Enescu" din București. Dirijor a fost un alt muzician excepțional al zilelor noastre și vechi colaborator al lui Argerch - Mihail Pletnev.

Adorația publicului pentru acești doi mari artiști am simțit-o nu doar în sală, în concentrarea cu care au fost ascultați (deși e drept că au existat tentative de aplauze după partea întâi a Concertului de Prokofiev, o reacție pe undeva firească, având în vedere tumultul și frenezia acestei mișcări), ci chiar dinainte; am ajuns la Ateneu și am fost surprinsă să văd o coadă lungă până dincolo de parc, la care oamenii așteptau civilizat. Semn bun!

Serile s-au deschis cu un anunț al managerului instituției, Marin Cazacu, care ne-a invitat să descoperim întreaga nouă stagiune, pe site sau în caietul program, și s-a arătat onorat de prezența în sală a Nunțiului apostolic, arhiepiscopul Giampiero Gloder, a Ministrului Culturii, Andras Demeter, precum și a deputatului Silviu Vexler, Președintele Federației Comunităților Evreiești din România. Cu o zi înaine, Martha Argerich fusese decorată cu ordinul de Onoare al Comunităților evreiești din România, în grad de "Mare Stea", în cadrul unei ceremonii derulate la Templul "Unirea Sfântă" din capitală. Distincția a fost acordată pianistei în semn de apreciere pentru respectul arătat victimelor și supraviețuitorilor Holocaustului, precum și pentru contribuția sa la cultura universală.

Menționez aici și prezența în sala Ateneului Român, în prima seară de concert, a sopranei Angela Gheorghiu, admiratoare declarată a Marthei Argerich, pe care apoi a și felicitat-o la cabină.

Marin Cazacu s-a declarat foarte mulțumit și de vânzarea unui număr record de abonamente, 1.000, pentru concertele derulate în stagiunea 2026-2027.

Muzical, seara s-a deschis cu un opus de George Enescu, de la a cărui venire pe lume s-au împlinit, în 2026, 145 de ani. Am ascultat, în interpretarea Corului (feminin) și a Orchestrei Filarmonicii ce poartă numele compozitorului, Poemul simfonic Isis. O partitură neterminată, pe care compozitorul și muzicologul Pascal Bentoiu, o autoritate în cercetarea vieții și creației lui Enescu, a găsit-o în arhivele Muzeului "George Enescu", și pe care a completat-o. Este posibil ca muzica să poarte și o nedeclarată dedicație, către Maruca Cantacuzino, cea care avea să devină soția compozitorului, și pe care acesta o mai alinta și cu "Isis". Opusul, derulat înr-o stare ca de plutire concentrată, cu sonorități diafane, a fost schițat în 1923 și are diverse trimiteri către opera Oedipe, la care Enescu lucra în acea perioadă. Pletnev a susținut cu măiestrie această atmosferă extraordinar de fragilă, în care corul feminin (pregătit de Andrei Stănculescu) vocalizează fin, în compania orchestrei. Momentul final, filat de cor, flaut și clarinet, a fost absolut sublim. Pletnev a mai dirijat această creației enesciană și în 2017, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, la Sala Palatului, când a evoluat la pupitrul Orchestrei Naționale Ruse.

Punctul central al serii al fost, pentru cei mai mulți prezenți în sală, apariția și evoluția pe scenă a Marthei Argerich, aplaudată intens încă dinainte să atingă claviatura. Concertul nr. 3, op. 26, în do major pentru pian și orchestră de Serghei Prokofiev este unul în care pianista evoluează des, și pe care l-a imprimat pe disc în două ocazii diferite - în 1967 cu Claudio Abbado, iar trei decenii mai târziu, cu Charles Dutoit, această a doua versiune fiind recompensată cu un premiu Grammy. Interpretarea de la București a fost la fel de strălucitoare și intensă, cu aceeași extraordinară capacitate de a oferi coerență unei partituri de mare dificultate și care ar putea părea, în alte versiuni interpretative, fragmentată. Nici vorbă de așa ceva în cazul Marthei Argerich, care a fost de-a dreptul incandescentă, tumultoasă "ca o furtună", așa cum a descris-o la un moment dat Madeleine Lipatti, care îi atrăgea atenția, pe când Argerich avea în jur de 15 ani (așa cum au făcut-o, de-a lungul anilor, și alte voci), că e "vitezomană". Eu sunt sigură că și asta iubim în abordarea ei, de o prospețime ieșită din comun chiar și acum, la vârsta de 85 de ani. Pletnev, partenerul ei de scenă la București, el însuși pianist, a temperat-o puțin (mai ales în prima seară), chiar cu riscul unor mici desincronizări între ea și orchestră. În cea de-a doua seară de concert mi s-a părut că orchestra a urmat-o cu mai multă ușurință și flexibilitate pe Argerich. Paleta de culori, de tușee, de stări create și de articulații abordate de aceasta pare pur și simplu infinită, de o imaginație fără margini; ascultând-o, înțelegi de ce a declarat, în câteva ocazii, că îi e mai ușor să cânte la pian decât să vorbească...Pentru această artistă, care s-a așezat prima dată în fața instrumentului în jurul vârstei de trei ani, cântatul la pian e la fel de firesc precum respiratul.

După minute în șir de aplauze și ovații, Martha Argerich a oferit și momente de bis: joi seară a cântat primul moment, Von fremden Ländern und Menschen, din ciclul Kinderszenen, op. 15, de Robert Schumann, cu nespusă tandrețe, iar vineri a reluat, împreună cu orchestra, finalul Concertului pe care tocmai îl cântase. Pletnev a glumit (o inside joke, pt muzicieni) joi seară, înaintea momentului de bis, cântând primele sunete din Für Elise, o miniatură pe care muzicienii nu prea o gustă…

La pauză zeci de persoane au luat cu asalt cabinele solistei și dirijorului, pentru a-i felicita. Argerich, o adevărată doamnă, și-a trimis admiratorii de toate vârstele înapoi în sală (în a doua seara, vineri, urcând ea însăși în loja regală) pentru ca nu cumva să rateze partea a doua de concert. Un gest splendid, de minunată prietenie, respect și admirație față de Mihail Pletnev.

Muzicianul rus a condus Orchestra Filarmonicii bucureștene într-un aranjament propriu al Suitei de balet Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski. Deși ambele suite folosesc exact celebrele melodii compuse de Ceaikovski, diferența majoră vine din structura și mai ales fluiditatea versiunii lui Pletnev, existând și o distanță semnificativă de durată (suita op. 20a a lui Ceaikovski are cca. 20-25 de minute, aranjamentul lui Pletnev este mai extins, cu o durată a interpretării de aproximativ 40-45 de minute). Cele șase mișcări ale Suitei (ce includ și cele mai faimoase momente ale baletului, cum ar fi tema lebedei, la oboi cu harpă, valsul de la Curtea regală, dansul puilor de lebădă etc.) se succed fluid. Muzicienii au oferit o versiune interpretativă plină de lirism și de pasiune, lăsând să se întrevadă plăcerea de a cânta această splendidă și deosebit de expresivă muzică a lui Ceaikovski, inclusiv în momentele de solo (la vioară, violoncel, oboi sau harpă).

Două seri remarcabile, ce promit o nouă stagiune de mare succes pe scena Ateneului Român.

Cronică realizată cu sprijinul Asociației Prietenii Radio România Muzical.