Evenimentele săptămânii Înapoi

Mari Moderni: Ravel, Rahmaninov, Respighi - cu Orchestra Philharmonia și dirijorul Carlos Miguel Prieto

Publicat: marți, 10 Iunie 2025 , ora 11.05

Istoria muzicii din prima jumătate a secolului trecut ar trebui văzută drept o serie de reacții la ultimele tendințe majore pe care le întâlnim în secolul romantic. Modernismul lui Maurice Ravel, post-romantismul lui Serghei Rahmaninov și eclectismul lui Ottorino Respighi sunt atitudini ce pot fi văzute în contextul mai larg al eforturilor compozitorilor de a se repoziționa în conjunctura unei noi ere culturale.

Acesta este unul dintre modurile în care putem trata concertul ce va fi susținut de Orchestra Philharmonia din Londra miercuri, 11 iunie, la Royal Festival Hall din capitala engleză. Sub bagheta dirijorului mexican Carlos Miguel Prieto, muzicienii vor începe cu Alborada del Gracioso și Poemul coregrafic Valsul de Maurice Ravel, două partituri ce au trăsături comune atât în privința orchestrației, cât și în ceea ce privește modul în care este tratată melodia, pentru a crea o atmosferă specifică.

Nikolai Lugansky va fi solistul celei de-a treia lucrări din programul pe care îl transmitem în direct de la Londra - Concertul nr. 3 op. 30 în re minor pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov. Dintre lucrările sale concertante dedicate pianului, aceasta era preferata compozitorului - deși reacția inițială a publicului nu a fost una complet favorabilă. Ecourile criticilor au fost mai degrabă conservatoare după prima audiție; însă această atitudine s-a schimbat chiar în timpul vieții compozitorului, astfel încât la începutul anilor '30, în Statele Unite, acest Concert era chiar mai popular decât cel de-al doilea.

Ottorino Respighi s-a bucurat de o popularitate rară pentru colegii săi de breaslă - dintre compozitorii italieni, a fost unul dintre puținii aclamați la nivel internațional după dispariția lui Puccini. Creația sa este considerată inegală de muzicologi, însă capodoperele se numără, fără îndoială, printre cele mai importante pagini din istoria muzicii secolului trecut. Poemul simfonic Pinii din Roma rămâne și astăzi o pagină captivantă încă de la primele măsuri, o lucrare evocatoare, ce nu și-a pierdut prospețimea în cei mai bine de o sută de ani ce au trecut de la premieră și până astăzi.

Muzică modernă, deci, ne-au pregătit muzicienii londonezi pentru concertul din data de 11 iunie - este vorba, după cum am subliniat deja, de adevărate capodopere ale creației din prima jumătate a secolului trecut, semnate de unii dintre cei mai importanți compozitori ai acelei perioade. Bineînțeles, faptul că acestea vor fi cântate de muzicieni excelenți nu face decât să adauge la farmecul evenimentului, pe care vă invit să îl ascultați în direct, pe frecvențele postului nostru, începând cu ora 21:30.

Petre Fugaciu