ACUM:
13.00
Music box (R)
Noutățile discografice din zona clasic, jazz&more.
Urmează: 14.00 O istorie a muzicii românești (R)
Apoi: 15.00 Dincolo de culise (R)

Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Manifestari pe scena Ateneului Roman

Publicat: duminică, 25 Noiembrie 2012 , ora 11.22

La Ateneul Român vor fi prezentate astăzi două evenimente: de la ora 18,00, în Sala Mare a instituției, Orchestra Teleradio-Moldova din Chișinău și Corala Academică "Doina" a Filarmonicii Naționale din Republica Moldova vor oferi un concert jubiliar dedicat personalității compozitorului basarabean Eugen Doga. Intitulată "Toamna romantică", seara muzicală îi va aduce în prim plan, sub conducerea dirijorală a lui Dumitru Cârciumaru, pe vocalista Paula Seling, sopranele Mariana Bulicanu și Olga Busuioc - între alții. Iar în Sala Mică a Ateneului este programat, cu începere de la ora 19,00, un recital ce va fi susținut de violonista Tania Nicolae și pianista Clementina Ristea. Cu acest prilej vor fi interpretate partituri create de compozitorii Georg Friedrich Handel, Johannes Brahms și George Enescu.