Interviuri Înapoi

Mădălin Voicu - 50 de ani de activitate artistică

Publicat: vineri, 27 Februarie 2015 , ora 11.47

Ultimul concert din luna februarie al Orchestrei Naţionale Radio îi aduce în faţa publicului meloman vineri, 27 februarie 2015, pe dirijorul Mădălin Voicu şi pe fiul acestuia, pianistul Mădălin Voicu Jr. Acesta din urmă va interpreta partitura solistică a Concertului nr.23 KV 488 în La major pentru pian şi orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart. Programul mai cuprinde Sarabandă, Gigă şi Badinerie de Archangelo Corelli şi Simfonia nr.85 în Si bemol major ˝Regina˝ de Joseph Haydn. Este un concert special, pentru că Mădălin Voicu marchează astfel cei 50 de ani de activitate artistică.


Prin acest concert marcaţi 50 de ani de activitate. Care sunt momentele importante din toată această perioadă?

E greu de spus care au fost probabil cele mai elocvente sau importante momente. Au fost… Începând cu vârsta de 13 ani, când am apărut prima oară pe scenă, şi terminând cu concertul de astăzi care, oricum, nu va fi ultimul, s-au petrecut multe lucruri bune, importante, remarcabile unele dintre ele în toată activitatea mea, asta de 50 de ani. Sigur că la început, ca violonist, am simţit umbra apăsătoare a tatălui meu care ştim bine ce-a făcut, cine a fost şi ce a reuşit să aducă în muzica interpretativă violonistică şi nu numai în ţară - el cred că face parte dintr-un patrimoniu mondial - şi atunci, împreună am decis ca meseria mea ce urma să devină cea de dirijor, să fie una pregătită, consolidată şi cu rezultate bune. Primul meu profesor a fost maestrul Corneliu Dumbrăveanu, după aceea am făcut cu maestrul Cristescu, apoi cu maestrul Conta - personaj important şi un prieten foarte bun al familiei -, au urmat Carlo Zecchi, Swarowsky. După aceea a fost Celibidache, cel care de fapt mi-a fost călăuză în cariera mea care urma să devină una stabilă şi statornică.

Am învăţat mult. Lumea crede că dacă eşti dirijor este o chestie aşa, mai mult de pamplezir, o formă de a te manifesta mai mult emoţional, dar e multă muncă şi este un parcurs greu. Dacă Dumnezeu şi gena îţi dau datele cele mai bune şi importante, atunci lucrurile sunt mai previzibile şi merg înspre în sus, dacă nu… atunci poţi să munceşti cât ai vrea, că nu poţi să treci de zona mediocrităţii. Mulţumesc lui Dumnezeu şi tatălui meu dacă ei sunt împreună acum să constat că au avut în ce investi, adică în mine. Cred că lucrul acesta îmi permite acum, după 50 de ani de activitate, de muncă, de muzică să constat că am reprezentat o generaţie şi am făcut onoare atât numelui, cât şi încrederii pe care am primit-o din partea muzicienilor, din partea profesorilor, din partea criticilor şi asta contează foarte mult. Este nu o realizare pecuniară, este o mulţumire şi un lucru bun, sufleteşte vorbind, şi un gen de stare care te mulţumeşte că n-ai muncit de pomană şi n-ai făcut toţi anii aceştia de prisos lucrurile.


Aţi vorbit despre profesorii dumneavoastră, dirijorii cu care aţi dialogat la începutul carierei. Ce sfaturi de la ei daţi mai departe tinerilor dirijori de acum?

Lucrurile toate converg. E important să studiezi, e important să munceşti, e important să te corectezi, sunt lucruri pe care le înveţi în timp. Eu cred însă că datele esenţiale - talentul, ritmul, urechea - sunt chestiuni pe care le dobândeşti din naştere, nu trebuie să le cumperi de undeva că nu se găsesc de vânzare. Enescu îi spunea lui Celibidache: "Sergiule, 90% muncă, 10% talent." Şi, bineînţeles că Celibidache a răspuns: "Maestre, dumneavoastră vă dă mâna să spuneţi chestia asta!" Dar, în general, contează cât de mult lucrezi, contează să ai o continuitate, contează să fii interesat să descoperi lucruri noi, pentru că o simfonie de Mozart, sau de Haydn, sau de Beethoven, sau de Mahler… ele sunt note, dar înlăuntrul lor şi în fermentul unei simfonii sau unei lucrări descoperi tot timpul chestiuni noi… în funcţie şi de vârstă, şi de experienţă, şi de interesul de a fi tot timpul atent la detalii. Aşa că… munca este obligatorie în orice meserie, dar dacă n-ai ceea ce se cheamă chimia pozitivă, nu cred că poţi merge mult peste ce înseamnă mediu.


Revenim la concertul de astăzi - unul special şi datorită faptului că solistul din această seară al Orchestrei Naţionale Radio este fiul dumneavoastră. Vorbim de un altfel de concert atunci când este fiul solistul ansamblului pe care-l dirijaţi?

Da, se poate spune şi aşa. Mi-aduc aminte că la primele mele apariţii în concert împreună cu tatăl meu, el săracul avea de două ori mai multe emoţii decât avea de obicei; în primul rând pentru mine, şi după aceea, sigur, emoţia constructivă pe care ţi-o dă scena. Mădălin jr. este un pianist foarte talentat şi n-o spun eu, o spun Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, oameni care l-au cunoscut şi i-au urmărit evoluţia. Am emoţii pentru că… ştiţi, în general artiştii au o anumită stare şi asta nu numai pe scenă. Depinde şi cum te trezeşti, depinde şi cum e vremea, depinde şi cum te simţi în general. Sper ca acest concert să însemne o dovadă că am predat într-un fel ştafeta, pentru că e un Voicu, chiar dacă nu e dirijor, dar cred că pe strada asta a tradiţiei şi a preluării din mers a unui mesaj artistic cultural pe care vreau să-l observ la Mădălin jr. va fi, cred eu, un rezultat bun, un gând bun. N-am emoţii pentru el, am emoţii pentru noi. Asta este o chestiune care trebuie stabilită ştiindu-ne foarte bine, de altfel. Fiecare dintre noi are momente când, probabil, nu se pune ca reacţii într-o formă perfectă şi atunci trebuie să ne studiem, să vedem cum compensăm unul cu celălalt lucrurile care nu sunt încă fixate, dar nu cred că vor fi probleme pe scenă şi sper să fie un concert de succes. De altfel, pe lângă cele două evenimente, în sensul că Mădălin este solist şi eu împlinesc 50 de ani de carieră artistică, este şi comemorarea tatălui meu, pentru că în 24 februarie s-au împlinit 18 ani de la plecarea lui spre Dumnezeu şi atunci e un motiv de sensibilitate în plus.

Cred că o să fie un concert pe măsura ambiţiilor şi dorinţelor noastre. Sunt foarte fericit că văd, constat că vine lumea din ce în ce mai mult şi mai des la concerte. Şi nu numai la concerte, ci şi la spectacole şi la teatru şi la operă. Asta este deja un semn că mulţi refuză să mai trăiască în nebuloasă şi într-o stare de agitaţie permanentă şi se întorc către lucrurile bune şi consistente şi muzica este dacă nu prima, printre primele care dau această stare oamenilor.


Interviu realizat de Lucian Haralambie