Turandot este una dintre cele mai cunoscute, des cântate și iubite opere din lume în acest moment, iar sâmbătă seară, de la ora 20.00, vă invit să o reascultăm, în direct de la Opera Metropolitan din New York - o nouă ocazie de a fi, prin undele radioului, în una dintre cele mai mari săli de operă ale lumii, în compania unor artiști excepționali. Alături de mine în studio va fi dr. Stephan Poen.

O partitură neterminată

Turandot este ultima operă a lui Giacomo Puccini. Compozitorul a lucrat la ea timp de mai mulți ani, cu o intensitate care i-a marcat profund ultima perioadă de viață. Libretul, semnat de Giuseppe Adami și Renato Simoni, pornește de la o piesă a dramaturgului venețian de secol XVIII Carlo Gozzi, ea însăși inspirată de o colecție persană de povești, Hezār-o Yek Ruz - "O mie și una de zile". Prin urmare, povestea lui Turandot are rădăcini profunde în Orient, filtrate prin imaginația europeană a Iluminismului și transfigurate, în cele din urmă, de geniul puccinian.

Puccini a murit în 29 noiembrie 1924, la Bruxelles, înainte de a termina ultimul act al operei. Manuscrisul s-a oprit în mijlocul scenei morții lui Liù - un detaliu emoționant, aproape simbolic: ultimele pagini pe care le-a scris Puccini descriu moartea celei mai inocente și mai iubitoare dintre personajele sale. Sarcina completării operei i-a revenit compozitorului Franco Alfano, care a lucrat pe baza schițelor lăsate de Puccini. Rezultatul, inevitabil discutabil, a stârnit controverse încă de la premieră.

O premieră cu totul specială, un eveniment de neuitat. Pe 25 aprilie 1926, la Teatro alla Scala din Milano, Turandot a văzut pentru prima dată lumina rampei sub bagheta lui Arturo Toscanini - prietenul apropiat al lui Puccini și unul dintre cei mai mari dirijori ai tuturor timpurilor. La prima reprezentație, ajuns în locul din partitură în care Puccini se oprise din scris, Toscanini a întrerupt spectacolul, s-a întors spre public și a spus simplu (conform contemporanilor săi): "Qui finisce l'opera, perché a questo punto il Maestro è morto." - "Aici se termină opera, pentru că în acest punct Maestrul a murit." Cortina a coborât în mijlocul unei tăceri colective, se povestește. Versiunea completă a operei, cea a lui Alfano, s-a cântat abia începând cu a doua reprezentație a spectacolului. Gestul lui Toscanini rămâne unul dintre cele mai puternice momente din istoria operei.

Gheața și focul poveștii

Acțiunea din Turandot se petrece într-o Chină de legendă, atemporală, desprinsă parcă dintr-un basm. Prințesa Turandot - rece, distantă, magnifică în ura ei față de bărbați - a hotărât că nu se va căsători decât cu cel care va da răspunsurile corecte la cele trei ghicitori ale ei. Cel care greșește este decapitat. Capetele pretendenților care și-au încercat norocul în trecut "înfrumusețează" zidurile palatului imperial din Peking. Sigur, e important de adăugat faptul că Turandot are un motiv pentru toată această cruzime: ea răzbună moartea unei strămoașe, prințesa Lou-Ling, care a fost răpită și apoi ucisă de un prinț străin. Intervine aici tânărul prinț Calàf, iar povestea știm cum se derulează…având un final fericit.

Aceasta nu este prima dată când Puccini ne poartă prin Orient sau în lumi exotice, îndepărtate de Europa. Madama Butterfly (1904) ne duce la Nagasaki, unde o tânără gheișă japoneză plătește cu viața prețul iubirii, în vreme ce La Fanciulla del West (1910) explorează California epocii căutătorilor de aur, cu o asprime și o noutate muzicală surprinzătoare.

Reluarea montării lui Zeffirelli, cu o distribuție valoroasă

Spectacolul pe care îl vom auzi sâmbătă seară este montat în regia lui Franco Zeffirelli, fiind unul dintre cele mai celebre din istoria teatrului liric. Creat în 1987 pentru Metropolitan Opera, el a revenit în program de atunci de aproximativ 360 de ori. Presa americană l-a descris drept "unul dintre cele mai opulente și mai elaborate spectacole din repertoriul companiei" (The New York Times), iar cei care l-au văzut vorbesc cu emoție despre grandoarea scenelor din actul al II-lea - palatul imperial în argint și aur, apărând treptat în fața ochilor spectatorilor ca o viziune dintr-un basm. Costumele, semnate de Anna Anni și Dada Saligeri, coregrafia lui Chiang Ching și lumina lui Gil Wechsler completează un tablou de o bogăție vizuală rar întâlnită pe o scenă de operă. Înainte de această stagiune, producția a trecut printr-o amplă refacere care i-a redat strălucirea și detaliile inițiale. Rezultatul este o montare care, după aproape patru decenii, continuă să provoace uimire și bucurie.

Rolul titular este interpretat de soprana italiană Anna Pirozzi. Născută la Napoli, Pirozzi a urmat un traseu neobișnuit: a început studiile muzicale mai târziu decât colegii săi de generație, dar a compensat prin determinare extraordinară și o voce grozavă. A debutat în 2012 la Teatro Regio din Torino în Un ballo in maschera și, la scurt timp, a fost invitată la Festivalul de la Salzburg pentru rolul Abigaillei din Nabucco - practic un salt în prima ligă. Turandot a intrat în viața ei în mod decisiv atunci când a cântat pentru prima dată rolul în Israel, sub bagheta lui Zubin Mehta - o experiență pe care ea însăși o descrie drept fundamentală. De atunci, Priozzi a întrupat-o pe Turandot pe alte mari scene ale lumii: Bayerische Staatsoper din München, Royal Opera House din Londra, Teatro Real din Madrid, Teatro dell'Opera din Roma, Opéra de Paris. Iar în stagiunea 2025-2026, care marchează centenarul premierei operei, Anna Pirozzi a adus rolul și la Teatrul alla Scala din Milano și la Opera Metropolitan din New York.

De altfel, spectacolul de la Met din această primăvară a reprezentat debutul ei în rol pe această scenă legendară. Cronicile reprezentațiilor din această stagiune de la Met au salutat-o entuziast: o prezență scenică dominantă, o voce care combină puterea dramatică a unei mari soprane lirico-spinto cu rafinamentul coloristic al unui artist matur. New York Classical Review a descris debutul ei ca "remarcabil", evidențiind naturalețea cu care abordează un rol care este, prin excelență, unul al rezistenței vocale extreme.

Putem spune, așadar, despre Pirozzi, că este una dintre marile interprete ale acestui rol în zilele noastre. Alături de ea, în stagiunea curentă a MET-ului, alternând rolul, se află și soprana ucraineană Liudmyla Monastyrska, la rândul ei o Turandot de referință. Pirozzi va cânta Turandot în 2026 și la Teatrul San Carlo din Napoli, revenind pe scena orașului ei natal.

Partenerul ei în Calaf este tenorul american Brian Jagde. El și-a lucrat inițial vocea ca bariton, iar trecerea sa la registrul de tenor, în 2008, a declanșat o carieră de o anvergură greu de anticipat. Născut în New York, laureat al Concursului Operalia al lui Plácido Domingo în 2012 (cu Premiul Birgit Nilsson pentru repertoriul Wagner-Strauss), Jagde a cucerit treptat marile scene ale lumii - San Francisco Opera, Royal Opera House, Lyric Opera of Chicago, Wiener Staatsoper, Teatro alla Scala. Calàf este un rol pe care Jagde îl stăpânește deja; l-a mai interpretat, între altele, la Palermo, Munchen și San Francisco, iar în actuala stagiune - la Met.

Soprana Angel Blue este Liù, ea revenind acum pe scena Met-ului în acest rol pe care l-a cântat aici și în urmă cu doi ani. Bas-baritonul canadian John Relyea, un veteran al scenei Met-ului, este Timur în această producție. La pupitru: dirijoarea ucrainiană Oksana Lyniv, care în 2024 debuta la Met-ul new-yorkez chiar cu Turandot. Formată la Dresda și ulterior asistentă a lui Kirill Petrenko la Bayerische Staatsoper din München, Lyniv a construit o carieră de excepție, servind drept director muzical al Teatrului Comunale din Bologna, fiind prima femeie care ocupă această funcție la un teatru de operă italian. A fost, de asemenea, și prima femeie dirijor invitată să conducă spectacole la Bayreuth, în cadrul Festivalului Wagner.

Vă aștept să reascultăm împreună una dintre capodoperele genului operei, ce conține și câteva hituri muzicale extraordinare, dintre care unul continuă să-i emoționeze chiar și pe cei care nu au pășit încă într-o sală de operă.