Evenimentele săptămânii Înapoi

LIVE de la Graz: Muzică nouă, în trei prime audiții cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Viena condusă de Lin Liao

Publicat: luni, 5 Octombrie 2026 , ora 14.50

Arta contemporană este considerată, adesea, oglinda societății actuale. Această atitudine poate fi considerată mai degrabă un punct de referință, deoarece în mod evident există unii artiști preocupați de idei abstracte, ce nu își au sorgintea în mediul imediat înconjurător, iar alții doar reacționează la anumite tendințe, în timp ce o altă categorie încearcă, poate, invenții nemaiauzite; în orice caz, mai degrabă fereastră către preocupările actuale decât o oglindă propriu-zisă este muzica contemporană, însă ne putem baza cu siguranță pe relevanța acesteia pentru noi toți.

Printre cei mai tineri dintre compozitorii contemporani se numără cei trei pe care avem ocazia de a-i asculta vineri, 9 octombrie. Vom putea asculta Sirena cu firul roșu de Mirela Ivièeviæ (n. 1980), Geneza unei icoane de Alessandro Baticci (n. 1991), dar și Dublul concert pentru flaut, soprană și orchestră de Liavon Schwir (n. 1999) - soliste ale celor două lucrări vor fi flautista Maria Kalesnikava și soprana Viktoriia Vitrenko. Toate cele trei lucrări vor fi prezentate în primă audiție, ca parte a unei inițiative gândite de Uniunea Europeană de Radio, cu scopul de a promova muzica nouă: instituția a comandat zece lucrări, semnate de tot atâția compozitori, partiturile urmând să beneficieze de prime audiții în următorii ani.

Primele două lucrări ale serii au fost comandate de EBU ca parte a inițiativei sus-menționate, însă cea de-a treia a fost comandată de Radiodifuziunea Națională din Austria, fiind dedicată celor două soliste de vineri, soprana Viktoriia Vitrenko și flautista Maria Kalesnikava. Aceasta din urmă este, după cum subliniază organizatorii, nu doar flautistă, ci și activistă politică; în 2020, a fost arestată, sub acuzația de "acțiuni care vizează subminarea securității naționale belaruse", iar Amnesty International a recunoscut-o drept "prizonier de conștiință". În urma condamnării din 2021 (venită după 11 luni de detenție), flautista ar fi trebuit să ispășească 11 ani de închisoare - a fost, însă, eliberată în decembrie 2025, ca urmare a unor negocieri ce au avut loc între regimul de la Minsk și reprezentanți ai Statelor Unite ale Americii.

Acestea sunt doar câteva dintre reperele acestui concert, susținut de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Viena, la Sala Helmut List din Graz, sub bagheta dirijoarei Lin Liao - în transmisiune directă îl veți putea asculta vineri, 9 octombrie, începând cu ora 20:00, pe frecvențele Radio România Muzical.


Petre Fugaciu