Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
Lansarea volumului „In memoriam Valentin Gheorghiu - sâmbăta aceasta, la Sala Radio

Sâmbătă, 20 septembrie 2025, de la ora 12.00, va avea loc în foaierul Sălii Radio lansarea volumului "In memoriam Valentin Gheorghiu".
La evenimentul propus de Artexim, Editura Universității Naționale de Muzică din București și Asociația Opus, înscris în seria Book Talks @ Enescu derulată sub egida Festivalului Internațional "George Enescu", vor lua parte pianista Roxana Gheorghiu, muzicologul Valentina Sandu-Dediu - rector al Colegiului Noua Europă, compozitorul Dan Dediu - Președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, violoncelistul Marin Cazacu - directorul Filarmonicii "George Enescu" din București, Cristina Uruc - directoarea Artexim, Victor Opaschi - consilier de stat și violonistul Gabriel Croitoru. Gazda evenimentului va fi Monica Lup, jurnalist și muzicolog, coordonatoarea proiectului editorial.
Lansarea volumului va fi urmată, de la ora 13.00, de concertul Orchestrei Filarmonicii din Sibiu dirijate de Eu-Lee Nam. Apreciatul pianist Andrei Gologan va interpreta partitura solistică a Concertului pentru pian și orchestră de Valentin Gheorghiu. Din program mai fac parte Uvertura "Șeherazada" de Maurice Ravel și lucrarea "Crash" de Adrian Iorgulescu.