Joi, 2 iulie 2026, la Opera Națională Română a avut loc o conferință de presă, cu ocazia premierei spectacolului de operă Lakmé de Léo Delibes, în regi semnată de Andrei Șerban. Evenimentul trebuia să se desfășoare în prezența managerului general al Operei bucureștene, Daniel Jinga, dar în locul maestrului a participat directorului muzical al instituției, Ștefan Ignat. Au mai luat cuvântul regizorul, dirijorul Tiberiu Soare, echipa de creație, precum și cei doi artiști lirici distribuiți în rolurile principale, soprana Monica Luca și tenorul Alexandru Badea.

În discursul său de deschidere, Ștefan Ignat a evidențiat activitatea desfășurată la Opera Națională București în cadrul stagiunii 2025-2026, menționând seria premierelor care au avut loc, serie ce se încheie cu opera lui Delibes.

"Este un lucru deosebit, acela de a realiza opera Lakmé pe scena Operei Naționale București. Da, este de bun augur, pentru că aveam nevoie de un titlu care să surprindă. Și, într-adevăr, vom avea ce să vedem și ce să auzim." a declarant Ignat, vorbind la superlativ despre regie, decoruri și artiști. Conform spuselor directorului muzical al Operei Naționale București, această premieră reprezintă concretizarea unui proiect aflat de mai mult timp în pregătire: "Cred că de șase ani este această idee de a pune Lakmé. Prin căutările noastre, ale echipei de creație, am ajuns la o realizare fabuloasă, atât din punct de vedere regizoral, scenic, dar și muzical."

Regizorul Andrei Șerban, unul dintre cei mai importanți creatori de teatru și operă ai scenei internaționale, a descris Lakmé drept o operă rar montată în ultimele decenii, dar de o sensibilitate aparte: "Este momentul să revenim la o formă de teatru, de muzică și de operă care implică poezie, viziune, emoție .E adevărat, putem spune că orice operă, orice muzică este în primul rând plină de emoție, dar în același timp suntem atrași să facem opere care sunt violente, cu muzică violentă, stări dramatice foarte, foarte abrupte, care te țin într-o tensiune, pe când aceasta este una din foarte rarele opere care au un fel de liniște. Este ca o mângâiere. Aceasta este impresia pe care o am acum, la sfârșitul drumului."

Regizorul a accentuat și nevoia unei raportări contemporane la repertoriul clasic, pledând pentru spectacole care provoacă și implică publicul: "Este adevărat, îmi place să șochez, dar nu de dragul șocului, îmi place să șochez pentru că vreau ca cei care vin la teatru sau la operă să plece cu un impuls nou, să plece altfel decât au venit. Și dacă nu șochezi, dacă nu faci pe cineva să stea drept pe scaun și să nu adoarmă, să fie atât de curios de ceea ce se întâmplă pe scenă încât să fie absolut prins de nevoia de a fi acum, de a trăi acum."

Andrei Șerban a evidențiat contribuția esențială a colaboratorilor săi apropiați, dramaturga și co-regizoarea Dana Dima, precum și a coregrafului Valentin Stoica, a cărui viziune artistică adaugă spectacolului o dimensiune coregrafică importantă. De asemenea, regizorul a precizat faptul că decorul a fost realizat cu inteligența artificială.

La rândul său, dirijorul Tiberiu Soare a vorbit despre complexitatea muzicală a partiturii lui Léo Delibes și despre provocările interpretative ale acestei lucrări. Muzicianul a explicat dificultatea distribuției vocale, atât pentru rolul titular, cât și pentru personajele masculine centrale, subliniind exigențele stilistice ale operei franceze de secol XIX.

"Tipurile de voci implicate în această partitură sunt de o factură aparte. Dacă ne gândim la rolul tenorului, acel Romeo despre care vorbea Andrei Șerban puțin mai devreme, Gérald, la fel. Rolul este de o factură cu totul și cu totul specială, ba chiar am impresia că evoluează pe parcursul partiturii, ceea ce e ciudat. După cum bine știți, toți compozitorii scriu având o anumită voce în minte. Dacă nu existau o Caterina Micelli, probabil că o Dona Elvira ar fi sunat cu totul altfel astăzi. Și așa mai departe, exemplele curg cu duiumul. Foarte interesant, Gérald pornește la drum în această partitură cu un anumit tip de țesătură și undeva în actul 3 evoluează, brusc devine un alt fel de tenor, după care revine. Tocmai de aceea este foarte greu să găsești voci de acest tip. Și mă bucur că am reușit să găsim nu unul, ci doi tenori extrem, extrem de potriviți pentru acest rol. [...]Numai distribuția ne-a luat destul de multe discuții și timp și bătăi de cap. Apoi, lucrul în sine. Orchestrația, după cum probabil vă așteptați, sau cei mai mulți dintre dumneavoastră știți deja, este una luxuriantă. Nu spun prin asta că ar fi încărcată, dar este o orchestrație care implică o gamă foarte largă de culori. Delibes experimentează, câteodată chiar foarte îndrăzneț, inclusiv din punct de vedere armonic."

În continuare, soprana Monica Luca a povestit despre semnificația rolului în care evoluează: "Este o mare onoare pentru orice soprană de coloratură să aibă șansa să interpreteze rolul Lakmé. Pentru mine este cu atât mai multă onoare, pentru că am șansa să debutez în acest rol pe scena Operei Naționale din București. Este un rol care vine cu foarte multe provocări, are un grad mare de dificultate, dar și o doză de sensibilitate aparte. Și presiunea și responsabilitatea sunt cu atât mai mari cu cât interpretarea de referință a acestui rol rămâne doamna soprană de coloratură Silvia Voinea, care a fixat niște standarde foarte ridicate și pe care îmi doresc și sper să le mențin și eu în această seară și în spectacolele care vor urma."

În finalul conferinței de presă, Ștefan Ignat a menționat faptul că în luna noiembrie, în cadrul stagiunii 2026-2027, la Opera Națională Română va avea loc o premieră de balet.