Se întâmplă la Radio România Înapoi

La mulți ani, Radio Constanța!

Publicat: miercuri, 21 Ianuarie 2026 , ora 11.00

În urmă cu 36 de ani, pe 21 ianuarie 1990, Studioul Radio Constanța, al Societății Române de Radioteleviziune, era cel dintâi post de radio care începea să emită în Dobrogea după Revoluția din 1989, marcând o etapă importantă în dezvoltarea presei audio din sud-estul României. În 1994 devine Studio Teritorial în cadrul Societății Române de Radiodifuziune.

De-a lungul decadelor, Radio Constanța s-a impus ca sursă de informare esențială, atât pentru comunitatea locală, cât și pentru ascultătorii din toată România. În cei 36 de ani de existență a evoluat constant, adaptându-se tehnologiilor noi și schimbărilor din piața media, dar a rămas fidel principiilor sale fundamentale: oferirea unui conținut de calitate, obiectiv, diversificat și relevant pentru toți ascultătorii.

Prin prezența pe site-ul www.radioconstanta.ro și pe platformele de social media, programele primului post de radio din Dobrogea ajung la românii de pe tot cuprinsul țării, dar și la cei din diaspora, răspunzând așteptărilor unui public activ, tot mai interesat de consumul media online.

Radio Constanța realizează, pe lângă emisiunile informative, culturale, muzicale și de divertisment în limba română, și emisiuni în limbile minorităților din Dobrogea - greacă, turcă, tătară, armeană și în dialect aromân.

Această aniversare nu este doar o celebrare a trecutului, ci și o privire optimistă către viitor. Radio Constanța își continuă misiunea de a informa și educa, de a oferi divertisment de calitate publicului, menținându-și locul în inimile ascultătorilor de pretutindeni.

Radio Constanța sărbătorește cu bucurie 36 de ani de când a intrat pentru prima dată în casele și în inimile ascultătorilor. La mulți ani, Radio Constanța, primul radio din Dobrogea!