În plină desfășurare a Festivalului Internațional "George Enescu", cel mai amplu eveniment muzical al României, Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții și în parteneriat cu ARTEXIM, a găzduit luni, 15 septembrie 2025, o dezbatere intitulată "Jurnalismul și muzica. Festivalul Internațional George Enescu". În deschiderea evenimentului, Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român, a subliniat că programul Calendarul Internațional al Artelor este dedicat, în 2025, jurnalismului cultural. Moderată de Gilda Lazăr, director de comunicare al Festivalului Internațional "George Enescu", întâlnirea a adus în discuție atât provocările, cât și oportunitățile jurnalismului muzical de astăzi: rolul mediului digital și al platformelor online în atragerea și extinderea publicului, nevoia de a păstra standardele profesionale într-un peisaj mediatic fragmentat, dar și importanța cronicilor și analizelor publicate în presa internațională pentru consolidarea vizibilității marilor festivaluri. Întâlnirea a reunit nume importante ale jurnalismului și criticii muzicale românești și internaționale și a evidențiat necesitatea unui jurnalism de calitate.

Cristina Comandașu, jurnalist și critic muzical, manager Radio România Muzical, membră a juriului International Classical Music Awards (ICMA) și a Grupului pentru Muzică al European Broadcasting Union (EBU):

"Cred că trebuie să discutăm despre ce înseamnă să faci jurnalism muzical profesionist astăzi. În era rețelelor sociale, toată lumea crede că știe totul și scrie despre orice. Însă, din punctul meu de vedere, a scrie cu adevărat despre muzică înseamnă să cunoști în esență acest domeniu. Muzica clasică are un limbaj specific, pe care trebuie să-l traducem pentru public, dar înainte de toate să-l înțelegem. De ce este nevoie de acest lucru? Pentru că trebuie să știm cu adevărat ce înseamnă un concert reușit, cine este un artist autentic, cine face artă și cine face kitsch. Pentru mine, acest aspect este extrem de important astăzi. Și, dacă ar fi să definesc misiunea Radio România Muzical, aș spune că jurnalismul muzical înseamnă, în primul rând, să aducem muzica clasică unui public foarte larg - lucru confirmat și de numărul ascultătorilor noștri. Suntem singurii care facem acest lucru în România, atât în timpul Festivalului Enescu - unde Radio România Muzical înseamnă chiar sunetul Festivalului "George Enescu" - cât și în restul timpului. Nu doar o dată la doi ani, ci în fiecare zi, 24 de ore din 24. O altă dimensiune a jurnalismului muzical este aceea de a sprijini tinerii și muzicienii aflați la început de drum, oferindu-le repere și orientare într-o lume extrem de complexă".

Marius Constantinescu, realizator și prezentator radio-TV (Televiziunea Română), dar și scriitor:

"Este foarte important să subliniem distincția pe care cred că trebuie să o facem între un critic muzical sau un jurnalist muzical specializat și un jurnalist cultural ori, într-un sens mai larg, ceea ce numim astăzi "creator de conținut". Pentru că în lumea rețelelor sociale de astăzi toți suntem, într-un fel, creatori de conținut. Este suficient să scriem câteva cuvinte online, iar acele cuvinte vor găsi inevitabil un public - cineva care va reacționa și le va disemina mai departe. De aceea, este esențial să știm cu adevărat despre ce vorbim. Iar aici cred că se află una dintre misiunile jurnalistului cultural - o profesie care, aș spune, este astăzi pe cale de dispariție. Astăzi, jurnalistul cultural poate fi privit ca un adevărat paznic al fenomenului cultural. Dacă ducem mai departe această idee, putem spune că jurnalistul cultural este cel care are suficientă autoritate profesională pentru a ghida un anumit public, pentru a arăta unei comunități ce este cu adevărat important, ce merită cunoscut și la ce ar trebui acordată atenție. În același timp, cred că trăim într-o epocă în care, deși rețelele sociale sunt adesea percepute ca o amenințare majoră, ele pot fi privite și ca o oportunitate. Astăzi putem fi mai inventivi ca oricând. Noi, jurnaliștii culturali, avem acest avantaj extraordinar: posibilitatea de a fi creativi și de a încerca permanent să fim cu un pas înaintea publicului și comunităților noastre. În acest sens, misiunea noastră este să arătăm că fenomenul cultural - fie că vorbim despre muzică sau despre alte forme de artă - poate fi fascinant, seducător, chiar transformator de vieți. Este datoria noastră să subliniem această dimensiune și să o facem într-un mod cât mai creativ."

Peter Quantrill (Marea Britanie), jurnalist și critic muzical, colaborator Gramophone, Opera Now, Bachtrack, The Strad, Pianist magazine:

"Personal, eu nu fac o distincție între a fi critic muzical și a fi jurnalist muzical.
Pentru mine, îi spun pur și simplu a scrie despre muzică. Iar a scrie despre muzică este, pentru mine, o extensie a faptului de a vorbi despre muzică. Asta se întâmplă, de exemplu, când prezint un concert sau atunci când încerc să transmit iubirea pentru muzica de artă către cât mai mulți oameni, în orice context pot. Într-o lume cu educație muzicală în regres, autenticitatea umană - experiența și cunoașterea - rămâne avantajul nostru fundamental față de inteligența artificială. Înțeleg și apreciez faptul că o pregătire academică oferă profunzime și bogăție cuiva care scrie apoi despre muzică în sfera jurnalistică. Dar experiența mea este că o astfel de pregătire academică te poate duce doar până la un punct atunci când vine vorba de a comunica cu un public larg. Dar mereu încerc să țin cont de faptul că oamenii chiar vor să mă citească. Nu este doar despre ce am eu de spus, ci despre ce pot ei învăța din ceea ce scriu. Și vreau să le transmit dragostea mea pentru această muzică, entuziasmul meu pentru ea, chiar și atunci când, într-o ocazie anume, nu am apreciat în mod deosebit un eveniment. Este important să fii sincer, dar să fii sincer într-un fel care să îi aducă pe oameni înapoi spre tine și, mai ales, înapoi spre muzică."

David Zsoldos (Ungaria), jurnalist, antreprenor și manager cultural, CEO și fondator Papageno.hu, președinte al Consiliului Muzical Maghiar:

"Platformele și publicațiile nu dispar, chiar dacă presa tipărită are probleme - și nu doar în muzică. La Papageno avem site, emisiuni radio și o revistă lunară tipărită. Există încă instituții media consacrate, precum Gramophone, dar și presa de stat, care rămâne esențială. Din perspectiva unui jurnalist sau critic muzical, primul rol este să livreze știri: noi publicăm peste 100 de articole pe săptămână, ceea ce nu înseamnă însă că Ungaria are nevoie de 100 de critici muzicali. Pentru asta există o echipă editorială de jurnaliști culturali. Criticul muzical trebuie să îndeplinească trei condiții: să scrie bine, să cunoască profund muzica și, mai ales, să iubească muzica în sine, nu doar interpreții. În plus, este important să își cunoască limitele și să se specializeze. Cred cu adevărat în colaborare, pentru că împreună suntem mult mai puternici. Iar adevărații promotori sunt interpreții, nu noi: cea mai bună formă de promovare este produsul de cea mai bună calitate, care atrage de la sine mii și mii de oameni."

Vincent Guillemin (Franţa), editorResmusica.com

"Cred că toți avem aceeași problemă, peste tot în lume. Pentru că aceasta este situația jurnalismului - nu doar în cazul muzicii. Există o problemă majoră, mai ales legată de date și, în special, de bani. Astăzi, să fii critic poate însemna să nu fii plătit. Din acest motiv, acoperim doar unele opere și unele concerte. A fi jurnalist înseamnă însă mai mult: înseamnă să faci interviuri, să vorbești, să realizezi reportaje ample și să reprezinți întreaga lume a muzicii clasice. Pentru noi, marea problemă în Europa și în SUA este inteligența artificială, pentru că AI folosește conținutul nostru fără să spună că este al nostru. Trebuie să vorbim mai mult despre muzica clasică, pentru că astăzi ea dispare - dispare din ziare, dispare din mass-media TV. Iar pentru a împiedica asta, trebuie să facem front comun, ca să devenim mai dinamici, împreună."

Gilles Charlassier (Franța), critic și eseist specializat în muzică clasică și operă, Classicagenda.fr și La Terrasse:

"Rolul nostru este de a fi un intermediar între artiști și public. Competențele academice pot fi un instrument util în acest sens, însă succesul comunicării depinde și de alte abilități. Trebuie să ne amintim că, în istorie, criticii muzicali au fost adesea și scriitori, unii dintre cei mai cunoscuți fiind apreciați nu doar pentru erudiția lor academică, ci și pentru scrisul lor. Astăzi, în epoca rețelelor sociale, ne confruntăm cu o situație în care experiența personală a publicului este adesea valorizată mai mult decât conținutul propriu-zis sau calitatea artistică a unei interpretări. Vedem oameni care postează pe Instagram, Facebook sau Twitter simplul fapt că "au fost acolo". Nu trebuie să luptăm împotriva acestui fenomen - el aparține epocii noastre. Dar trebuie să înțelegem că acest instrument poate fi și o resursă, și o amenințare, deopotrivă. Dintr-o perspectivă franceză, cred că problema viitorului jurnalismului muzical este legată de situația economică. În prezent, aproape orice conținut este disponibil gratuit. Dacă în trecut informația și faptele erau controlate de un număr restrâns de oameni, astăzi ele circulă instantaneu. În acest flux continuu, rolul nostru de a oferi analiză și puncte de vedere devine mult mai diluat. Cu toate acestea, publicul are încă nevoie de repere, de voci de încredere pe care să le recunoască și să le urmeze. Deși criticii și jurnaliștii culturali nu sunt figuri centrale pe posturile de televiziune, cititorii noștri au nevoie să știe că există specialiști capabili să ofere orientare și credibilitate. Este vorba despre a găsi echilibrul între fluxul continuu de informații care estompează rolul individual al criticului și nevoia oamenilor de a avea repere clare și recunoscute."

Laurent Bury (Franța) profesor universitar specializat în literatură și civilizație engleză, redactor Concertclassic.com:

"Nu sunt sigur că poate exista prea multă informație. Permiteți-mi să vă spun mai întâi o poveste. În 1877, pictorul american Whistler a fost acuzat de criticul monarhic că ar fi aruncat un vas de vopsea în fața publicului, pentru că pictase ceea ce putea fi considerat una dintre primele lucrări abstracte din istoria artei: reprezentarea focurilor de artificii de la Londra. A urmat un proces, iar Whistler s-a apărat, pentru că oamenii spuneau: cum poți cere atâția bani pentru un tablou care nu reprezintă nimic, pe care l-ai pictat în doar două ore? Și el a răspuns: "Nu cer banii pentru cele două ore în care l-am pictat, ci pentru cunoștințele acumulate într-o viață întreagă." Și exact în această poveste, foarte modestă, mă identific nu cu criticul de artă, ci cu pictorul, pentru că acea "cunoaștere a unei vieți întregi" este tocmai ceea ce pot folosi pentru a scrie critică. Nu sunt jurnalist. Nu pretind asta… Nu am studiat niciodată jurnalismul și nici muzicologia. Pot spune doar că iubesc muzica, și o iubesc de zeci de ani. În tot ce scriu încerc doar să împărtășesc, sper, entuziasmul meu și, uneori, dezamăgirea mea. Când spun că nu pretind să dau adevărul în ceea ce scriu, este pentru că știu cum citesc oamenii diferitele site-uri pentru care lucrăm. Ei citesc mai multe recenzii ale aceluiași concert sau spectacol și aleg ce li se pare lor adevărat, fidel unei experiențe - iar niciuna dintre recenzii nu le oferă adevărul în sine. Aș vrea să pot spune că suntem plătiți pentru asta - nu suntem, pentru că ne publicăm scieile pe internet, online. Dar, dacă am fi plătiți, am fi remunerați pentru subiectivitatea noastră, tocmai pentru că oferim impresiile noastre, chiar dacă ne bazăm și pe fapte. În încheiere, aș spune că am participat doar la un singur concert - Lady Macbeth de Șostakovici, și, din fericire, până acum, pot să mă bucur doar de entuziasmul meu pentru acel concert, pe care să-l transform în cuvinte."