Clasic Înapoi

Johanna Senfter - Simfoniile nr. 1 și 9 - Music Box, 18 mai 2026

Publicat: luni, 18 Mai 2026 , ora 13.33

Un album ce cuprinde două simfonii înregistrate în premieră mondială, ambele semnate de compozitoarea germană Johanna Senfter, înregistrate de Orchestra Staatsphilharmonie Rheinland-Pfalz, condusă de dirijoarea americană Chelsea Gallo, un disc lansat de casa Capriccio pe 15 mai.

În ultima perioadă, descoperim din ce în ce mai multe lucrări semnate de compozitoare, interesul acordat femeilor compozitoare fiind foarte mare. Păstrând o scară axiologică a valorii, putem constata în mod obiectiv că sunt lucrări valoroase peste care s-a așternut uitarea în mod nedrept.

Este și cazul Simfoniilor nr. 1 și 9 de Johanna Senfter.

Dar cine a fost Johanna Senfter, un nume practic necunoscut nouă?

S-a născut în 1879 și s-a stins din viață în 1961 - a fost contemporană cu George Enescu, de pildă. A fost eleva lui Max Reger între 1908 și 1910, care se pare că o recomanda drept un mare talent și printre cei mai buni muzicieni pe care i-a pregătit. Johanna Senfter, o compozitoare timidă și foarte retrasă, a lăsat o creație cu aproximativ 135 lucrări, din care 9 simfonii, despre care nu s-a mai vorbit deloc după moartea ei, deși partiturile au rămas în arhiva Universității de Muzică din Koln. Abia în ultima perioadă au existat eforturi de punere în valoare a acestei muzici care se desfășoară între granițele consonanței, cu arhitecturi sonore ample și o certă inspirație compozițională.

Iată exemplul Simfoniei I, compusă în anul 1914.O lucrare simfonică în care recunoaștem ecouri din muzica lui Bruckner și Max Reger, cu un aparat orchestral dens și accent pus pe dezvoltări armonice.

Între 1914 și 1949, datele compunerii primei și ultimei simfonii de Johanna Senfter, vedem o evoluție a limbajului muzical al compozitoarei germane, în sensul intensificării expresiei, a dramatismului, fără a ieși însă din teritoriul extins al tonalității și consonanței. În mod cert, după două războaie mondiale, vivacitatea și speranța din prima simfonie, se metamorfozează în maturitate care în continuare ridică întrebări despre sensul vieții.

Este impresia pe care mi-a lăsat-o ultima simfonie a Johannei Senfter, Simfonia a IX-a.

Cristina Comandașu