Jean-Baptiste Lully - Atys cu: Mathias Vidal, Véronique Gens, Sandrine Piau, Tassis Christoyannis, Hasnaa Bennani, Eléonore Pancrazi, Adrien Fournaison, David Witczak, Antonin Rondepierre, Virginie Thomas, Marine Lafdal - Franc, Reinoud Van Mechelen, François - Olivier Jean; Corul Centrului de Muzică Barocă de la Versailles "Les Pages et les Chantres" (regătit de Fabien Armengaud) și Ansamblul "Les Ambassadeurs - La Grande Écurie", dirijor Alexis Kossenko.

Astăzi audiem opera "Atys" de Jean-Baptiste Lully. O înregistrare lansată de Alpha în 30 ianuarie, albumul fiind inclus în cadrul proiectului Discurile anului 2026; noi îl ascultăm în premieră pe frecvenţele noastre. Înregistrarea a fost efectuată în martie 2024 la Sala Colonne din Paris, în paralel cu o serie de concerte cu acest titlu.

Tragedie muzicală compusă în 1676 într-un prolog şi 5 acte, cu un subiect mitologic, Atys are un libret scris de Philippe Quinault, inspirat din "Fastele" de Ovidiu. Reprezentată pentru întâia dată la curtea Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, opera Atys a fost deosebit de îndrăgită de suveran. Aşa cum ştim, gloria creaţiilor baroce a apus o dată cu apariţia altor stiluri muzicale, acestea fiind redescoperite şi valorizate secole mai târziu. Patru decenii se împlinesc la finalul acestui an de la prima repunere în scenă a operei Atys ce imediat a fost privită drept o capodoperă a creaţiei lui Lully; tot în acest an se împlinesc şi 350 de ani de la premiera absolută a lucrării.

Care este meritul acestei noi înregistrări? Ei bine, trăim într-o perioadă în care pasiunea pentru interpretări ce au la bază o minuţioasă documentare istorică și muzicologică aduce la lumină noi informaţii ce au ca rezultat sonorităţi diferite faţă de înregistrările anterioare ale aceleiaşi partituri. În cazul de faţă, studierea manuscriselor de la Versailles şi Colmar, cel din urmă fiind descoperit în 2023. Un demers pe care îl datorăm lui Benoît Dratwicki - Director Artistic al Centrului de Muzică Barocă de la Versailles şi dirijorului Alexis Kossenko. Acum putem spune că opera Atys este cântată cât mai aproape de modul în care se făcea în timpul lui Lully. Orchestra este amplasată cu faţa către solişti, având publicul în spate şi încercuind dirijorul; astfel interacţionează vizual cu cântăreţii. Momentele de balet sunt interpretate muzical de grupuri distincte de instrumentişti, care vin şi pleacă de pe scenă (pe vremuri şi ei purtau costume, integrându-se în conceptul vizual). Suflătorii şi percuţioniştii sunt doar pe scenă şi nu în fosă, căci în vremea lui Lully chiar dansatorii cântau la aceste instrumente. Basul continuu are consistenţă, căci el trebuie să fie auzit foarte bine de cântăreţi pentru o corectitudine intonaţională şi o precizie ritmică. S-a mers până la a crea copii ale unor oboaie de epocă, luând ca model instrumentele păstrate în Muzeul Muzicii de la Paris; în Atys, ele ilustrează zefirul, având rolul de a colora timbral secvenţele muzicale. De o repartizare judicioasă beneficiază şi grupurilor corale, corul de copii fiind distribuit astfel încât să servească diversităţii timbrale. Şi cum lui Lully nu-i plăceau ornamentaţiile excesive, Alexis Kossenko a avut grijă să le reducă semnificativ în raport cu practica actuală. Totul a culminat cu alegerea soliştilor, fiind selectaţi cei care au caracteristici vocale comune cu cei din 1676. Aşadar, o muncă titanică pentru această nouă producţie.

În distribuţie, una numeroasă, îi vom urmări în rolurile principale pe: tenorul Mathias Vidal - în rolul titular, Atys, rudă cu Sangaride şi favorit al lui Célénus, soprana Véronique Gens - zeiţa Cybèle, soprana Sandrine Piau - nimfa Sangaride, fiica Râului-zeu Sangarius, baritonul Tassis Christoyannis - Célénus, Regele Frigiei şi fiu al lui Neptun, îndrăgostit de Sangaride. În roluri secundare: soprana Hasnaa Bennani - nimfa Doris, prietenă cu Sangaride, soră cu Idas, mezzosoprana Éléonore Pancrazi - Melpomène, muza tragediei, dar şi Mélisse - confidentă şi preoteasă a lui Cybèle, bas-baritonul Adrien Fournaison - Idas, prieten cu Atys şi frate al lui Doris, dar şi Phobétor, fiul Somnului, baritonul David Witczak - în 3 roluri: Timpul, Visul fatal şi Râul-zeu Sangar (Sangarius), tatăl lui Sangaride, tenorul Antonin Rondepierre în alte 3 roluri: Zefirul, Morfeu, fiul Somnului şi Un duh al râurilor, soprana Virginie Thomas - Flore, zeiţa primăverii, dar şi Un duh al fântânilor, soprana Marine Lafdal-Franc - zeiţa Iris, dar şi Un duh al fântânilor, tenorul Reinoud Van Mechelen Zeul Somnului şi tenorul François-Olivier Jean - Fantasma, fiul Somnului. Roluri episodice interpretează sopranele Constance Palin şi Madeleine Prunel - duhuri ale fântânilor, tenorul Carlos Rafael Porto - Un duh al râurilor, soprana Marie Baron şi altistul Henri De Montalembert - duhuri ale pârâurilor. Ar fi nevoie de un spaţiu amplu pentru a vorbi despre fiecare în parte. Pe scurt, distribuţia este deosebit de omogenă, impecabilă şi ideală pentru această operă. Felicitările merg către întreaga pleiadă de solişti, dar şi către artizanii acestui proiect - Benoît Dratwicki - Director Artistic al Centrului de Muzică Barocă de la Versailles şi dirijorul Alexis Kossenko.

Minunatul cor, care include adulţi şi copii este cel al Centrului de Muzică Barocă de la Versailles "Les Pages et les Chantres", fiind pregătit de Fabien Armengaud. Îşi dă concursul prestigiosul Ansamblu fuzionat "Les Ambassadeurs - La Grande Écurie", al cărui director muzical este Alexis Kossenko; un dirijor sub conducerea căruia opera lui Lully ni se relevă plină de vigoare, dinamică, strălucitoare ori cu accente întunecate, dar şi lirică, rafinată, profund emoţionantă. Aşadar, plină de culori şi de stări, servind întru totul subiectului operei.