Actuala ediție a Bucharest Opera Festival a început în 11 iunie, evenimentul având anul acesta tema Love Affairs. Conferința de presă dedicată s-a derulat chiar în seara primului spectacol, pe scenă, în mijlocul decorului ce avea să servească drept cadru al acțiunii operei Iolanta de Piotr Ilici Ceaikovski, prezentată de Teatrul Național de Operă și Balet "Maria Bieșu" din Chișinău.

Conferința a fost moderată de muzicologul Oltea Șerban-Pârâu, Coordonatoarea artistică a festivalului. Au participat: Daniel Jinga, Managerul general al Operei Naționale București, Andras Istvan Demeter, Ministrul Culturii, Teodor Niță, Managerul general al Teatrului Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" din Galați, Cristian Albu, proaspăt numit Manager general interimar al Teatrului Național de Operă și Balet "Olg Danovski" din Constanța, Szep Gyula, Managerul general al Operei Maghiare din Cluj-Napoca, Andrei Fermeșanu, Managerul general interimar al Operei Naționale Române din Iași, Plamen Baykov, Manager general al Operei din Ruse, Bulgaria și Natalia Osipova, coregraf și regizor în cadrul aceleiași instituții, precum și Cristian Spătaru, dirijor și Directorul Artistic al Teatrului Național de Operă și Balet "Maria Bieșu" din Chișinău.

În 2026 Bucharest Opera Festival are invitate 5 companii din străinătate (Orchestra Festivalului Puccini din Torre del Lago, Italia, Opera din Cracovia, Polonia, Teatrul Național de Operă și Balet "Maria Bieșu" din Chișinău, Republica Moldova, Opera de Stat din Ruse, Bulgaria și Yamamoto Noh Theatre din Osaka, Japonia) și 7 din România (Opera Națională Română Iași, Opera Națională Română Timișoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet "Olg Danovski" din Constanța, Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" din Galați și Orchestra de Cameră Radio, împreună cu ele aflându-se și compania-gazdă, Opera Națională București). Festivalul are loc până în data de 22 iunie 2026 la Opera Națională București, aducând în fața publicului spectacole de operă, balet și teatru muzical, pe parcursul a 12 seri consecutive.

În timpul conferineței de presă s-a accentuat efortul făcut de fiecare companie în parte de a se deplasa la București și de a se adapta extrem de rapid condițiilor dintr-o sală nouă și străină de spectacole. Două dintre companiile invitate, Opera din Ruse și Opera din Constanța, vin chiar în ziua spectacolului și pleacă imediat după. "Nu există timp de adaptare și de repetiții", a declarat dirijorul Cristian Spătaru. S-a estimat că la realizarea producțiilor prezentate în festival participă un număr de aproximativ 1.500 de persoane (artiști lirici, instrumentiști, personal scenic tehnic etc.). Întrebat dacă nu cumva se face rabat de la calitate, în aceste condiții, directorul ONB, Daniel Jinga, a declarat că "Facem cu toții rabat de la calitate uneori, dar depinde cât rabat; încercăm să facem cât mai puțin."

Cu ocazia acestei a cincea ediții, Ministerul Culturii a declarat Bucharest Opera Festival proiect de interes național/internațional în domeniul artelor spectacolului.

Prima seară a fost foarte frumoasă, aducând pe scenă ultima operă a lui Ceaikovski, Iolanta, o partitură pe care avem ocazia foarte rar să o auzim și să o vedem cântată, în zilele noastre. Opera s-a născut într-o perioadă de îndoieli creatoare; compusă în 1891, imediat după Dama de pică, ea l-a făcut pe compozitor să se întrebe dacă nu cumva și-a epuizat inspirația. Prima audiție a avut loc în 18 decembrie 1892, la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, în același spectacol (dublu) cu baletul Spărgătorul de nuci, sub bagheta dirijorală a lui Eduard Nápravník. Libretul, semnat de fratele compozitorului, Modest Ceaikovski, se inspiră din piesa daneză a lui Henrik Hertz, Fiica regelui René, în adaptarea rusă a lui Vladimir Zotov. Acțiunea, într-un singur act, urmărește destinul prințesei Iolanta, oarbă din naștere și ținută în necunoștință de cauză asupra infirmității sale, până când iubirea pentru cavalerul Vaudémont și intervenția doctorului maur Ibn-Hakia o readuc la lumină - fizică și morală deopotrivă. Din punct de vedere muzical, partitura este de un lirism intens, cu orchestrație rafinată; totuși, opera rămâne foarte rar montată, mai ales din pricina formatului - un singur act, dificil de programat singură - fiind eclipsată de mult mai cunoscutele Evgheni Oneghin sau Dama de pică. Printre interpretările de dată recentă se numără producția de la Opera Metropolitan din New York, din 2015, cu Anna Netrebko și Piotr Beczala sub bagheta lui Valery Gergiev; Iolanta a fost prezentată atunci în cadrul unui spectacol dublu, alături de o altă operă într-un act - Castelul lui Barbă-Albastră de Bela Bartok.

La București Iolantei i s-a dedicat întreaga seară, opera nefiind cuplată cu o alta. Seara s-a deschis prin intonarea celor două imnuri de stat - al României și al Republicii Moldova. A urmat un spectacol care, în ciuda decorului mai degrabă neinspirat, a avut foarte multe dintre celelalte elemente decisive ale unei seri reușite: în primul rând vocile foarte bune, apoi jocul actoricesc, de asemenea foarte convingător, firesc, precum și o chimie excelentă între artiștii lirici.

Cap de afiș, în rolul titular - soprana Valentina Nafornița, artistă născută în Republica Moldova, dar formată și la Conservatorul bucureștean, câștigătoare, în 2011, a Competiției BBC Cardiff Singer of the World, moment ce a însemnat începutul unei importante cariere derulate pe marile scene lirice ale lumii. Am redescoperit-o acum, la București, cu același timbru special, întunecat, cu strălucire în registrul acut și multă sensiblitate. Faptul că patul Iolantei era plasat destul de departe de public a făcut ca soprana să fie ceva mai greu de auzit în primele momente ale operei, însă lucrurile s-au remediat rapid. Aceasta este, de altfel, o problemă generală la Opera bucureșteană, unde, din cauza deschiderii generoase a fosei, cântăreții trebuie să treacă peste "cortina sonoră" a orchestrei. Din fericire, însă, vocile din această producție au avut suficientă putere de proiecție; a ajutat și faptul că s-a cântat, în multe dintre momentele spectacolului, în avanscenă.

Partenerul Valentinei Nafornița, în rolul lui Vaudemont, a fost tenorul Dumitru Mîțu, de asemenea foarte valoros și foarte plăcut de ascultat. El are de susținut multe momente importante în operă, inclusiv foarte amplul și intensul duet cu Iolanta, unul dintre cele mai emoționante din întreaga istorie a operei. De altfel, am admirat întreaga distribuție, din care a făcut parte ca invitat și baritonul Andrei Jilihovschi, un alt artist important al zilelor noastre, cunoscut la nivel mondial. L-am urmărit în rolul lui Robert, cel căruia îi este promisă inițial în căsătorie Iolanta. Excelent l-am găsit și pe basul Alexei Botnarciuc, interpretul lui Rene, tatăl Iolantei. Mi-a plăcut foarte mult și evoluția basului Gheorghe Severin în partitura lui Bertrand, cel care o păzește pe Iolanta. În alte roluri au putut fi urmăriți: baritonul Vitalie Maciunschi (Doctorul maur Ibn-Hakia), contralta Victoria Istratuc (Marta, soția lui Bertrand și doica Iolantei), soprana Alexandra Procopovici (Brigitta, prietena Iolantei), mezzo-soprana Tatiana Luchian (Laura) și tenorul Vadim Ceban (Almeric). Echilibrate au fost și intervențiile corului, pregătit de Oleg Constantinov.

Conducerea muzicală a fost asigurată de foarte talentatul dirijor Cristian Spătaru, în prezent Directorul artistic al Operei din Chișinău; el i-a susținut cu multă grijă pe colegii săi de pe scenă, inclusiv pe soția sa, interpreta rolului titular. Iată doar un exemplu despre cum poveștile de dragoste ce fac tema festivalului, în această ediție, se regăsesc și în viața reală.

În ciuda faptului că decorul nu a fost cea mai fericită alegere, după părerea mea (o structură de cort amplu, cu metal și plastic, cu lumini de neon și atmosferă de seră, datorită multitudinii de plante folosite), am apreciat faptul că echipa de producție scenică (Slava Sambriș - regie, Iurie Matei - scenografie, Alina Rotaru - costume) a urmat îndeaproape libretul operei, astfel încât cele două planuri au fost permanent conectate în mod coerent. Iar datorită rochiei albe, vaporoase, purtate de protagonistă, atmosfera de lume atemporală, de basm, a fost păstrată.

Spectacolul cu Iolanta lui Ceaikovski a fost străbătut, în general, de un suflu tânăr și entuziast (ceea ce a dus, pe alocuri, la mici forțări din partea unora dintre cântăreți), fiind interpretat cu pasiune și dedicare de fiecare dintre cei implicați. Un aspect vital, care a dus la o foarte bună conectare cu publicul, care și-a păstrat interesul viu pe toată durata serii. O seară relativ scurtă, e drept, de aproximativ o oră și 40 de minute. O bucurie, așadar, că după premiera de la Chișinău, din martie anul acesta, spectacolul cu Iolanta a fost prezentat și la București.