Agenda de concert Înapoi

Între clasic și romantic, cu dirijorul Christian Badea, la Ateneul Român

Publicat: luni, 6 Iunie 2022 , ora 10.09

Joi, 16 iunie și vineri, 17 iunie 2022 , Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", condusă de Christian Badea, prim-dirijor principal al instituției, prezintă publicului Preludiul actului 3 din opera Lohengrin de Richard Wagner, Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 54 de Robert Schumann, cu pianista americană de origine chineză Claire Huangci în ipostază solistică, și Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93 de Ludwig van Beethoven.

Lohengrin , operă în trei acte, compusă de Richard Wagner, a fost prezentată pentru prima dată în 1850. Povestea personajului omonim este preluată din mitologia germană medievală. Lohengrin vine din Imperiul Graalului pentru a cunoaște omul și toată frumusețea acestuia, însă, dezamăgit, se reîntoarce în lumea în care nu există pasiuni răvășitoare, ci numai puritate sacră.

Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 54 de Robert Schumann este considerat un prototip al concertului romantic pentru pian. În 1841, Schumann a compus o fantezie pentru pian și orchestră. Soția sa, pianista Clara Schumann, l-a îndemnat să dezvolte această lucrare într-un concert pentru pian. În 1845, compozitorul a adăugat intermezzo-ul și a finalizat lucrarea, care a devenit singurul concert pentru pian finalizat de Schumann. Lucrarea a avut premiera în Leipzig pe 1 ianuarie 1846 cu Clara Schumann la pian. Concertul afirmă "importanța echilibrului dintre aspirația către simfonism, bravura solistică, detaliile de tip cameral și îndrăzneala de a îngădui solistului să devină uneori, cu discreție, acompaniator", apreciază muzicologul Octavia-Anahid Dinulescu.

Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93 a fost compusă de Ludwig van Beethoven în perioada 1811-1812, fiind interpretată pentru prima dată la Viena la 27 februarie 1814. A opta simfonie este cea mai scurtă și mai atipică dintre compozițiile simfonice ale lui Beethoven. De un caracter strălucitor și spiritual, în concordanță cu modelele lui Mozart și Haydn, simfonia rămâne fără îndoială o operă a maturității artistice a compozitorului prin dezvoltarea tehnicii orchestrației și a jocului armonic. Finalul simfoniei este străbătut de un tip de umor viguros și impetuos, un ecou din Haydn, însă de autentică esență beethoveniană

Joi, 16 iunie, și vineri, 17 iunie 2022
Concert simfonic
ora 19.00, Sala mare a Ateneului Român

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"

Dirijor
CHRISTIAN BADEA

Solistă
CLAIRE HUANGCI

Program

Richard Wagner
Preludiul actului 3 din opera Lohengrin

Robert Schumann
Concertul în la minor pentru pian și orchestră, op. 54

Ludwig van Beethoven
Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93

Prețurile biletelor sunt:

Categoria I: 100 lei
Categoria II: 95 lei
Categoria III: 85 lei

Biletele se pot procura:
- De la Casa de Bilete a Ateneului Român
Program: Marți - Vineri 12:00 - 19:00. Plata doar în numerar.

- Online, accesand site-ul www.fge.org.ro - secțiunea "Calendar". Biletele odată cumpărate nu sunt returnabile decât în condițiile prevăzute de lege.

Accesul în sala Ateneului Român este permis conform legii.