Interviuri Înapoi
Interviu cu soprana Tatiana Lisnic
Tatiana Lisnic împreună cu Ștefan Pop au fost oaspeții Operei Naționale București, în seara zilei de 14 decembrie 2013.
Tatiana Lisnic, fii binevenită pe scena operei bucureștene. Este pentru a doua oară, iată doar câteva luni, când te regăsim de data aceasta, într-un interesant rol, Margareta, din Faust, de Gounod. Cum ți se pare acest rol și care crezi că este viziunea regizorală în care te-ai încadrat în București?
În această regie, vedem clar de la început o Margaretă, care este o școlăriță, se joacă încă cu păpușile, pentru că nu a avut timp să se joace la timpul ei cu păpușile și care încearcă să recupereze, să studieze ceea ce nu a reușit când era mai mică, dar este o femeie în creștere. Ea, când îl întâlnește pe Faust, își dă seama că se trezesc în ea emoțiile feminine. Sunt foarte fericită că în această producție, creșterea Margaretei, până la nebunia de la sfârșit și eliberarea de demoni este foarte bine axată, este foarte bine destinată.
Din punct de vedere vocal, cum vi se pare acest rol?
Este un rol dificil. Mie îmi place foarte limba franceză și Gounod în special. Este un rol foarte colorat la început. Chiar prima arie are bijuteriile cu care o cunoaștem toți, este foarte jucăușă, este foarte lejeră. Poetul care o urmează este foarte frumos și tot ce urmează după întâlnirea ei cu Faust, se transformă în dramatic, pentru că ea devine femeie, devine mamă, este blestemată de fratele ei, începe să nu mai știe de ea, deci este un rol foarte complex și așa este și dificultate vocală, în a exprima toată complexitatea asta a Margaretei, până la sfârșit în trio-ul de Anges purs , care pentru mine este apogeul acestei opere.
După această apariție pe scena operei bucureștene, care vă sunt proiectele, Tatiana Lisnic?
Un Crăciun fericit la Cluj, în sfârșit, cu prieteni, cu familie. Primul proiect va fi "Elixirul dragostei", într-o producție nouă, la San Diego, după care o să urmeze iar un Faust, la Hong Kong și alte concerte și opere concertante.