Interviuri Înapoi

Interviu cu pianistul Matei Varga

Publicat: miercuri, 4 Septembrie 2013 , ora 10.47

"A cânta este comunicare în sensul cel mai pur." - Matei Varga


"Matei Varga, created a lovely cultural feast at the performance, leaving audience members pleased that the world contains such a grand variety of music." - Jenny Payne Columbia Spectator, April 2, 2013 (Matei Varga a creat o sărbătoare prin interpretarea sa, publicul fiind încântat de faptul că universul cultural include o mare bogăție muzicală.)


Domnule Matei Varga, este o deosebită plăcere pentru noi să ne fiți alături în această transmisiune directă. Dar înainte de toate, am avea câteva provocări pe care am dori să vi le lansăm. Una dintre ele ar suna cam așa: Ce vă face fericit în momentul în care publicul răspunde muzicii dumneavoastră?

Simplul fapt că publicul răspunde fiind gentil și amabil este o caracteristică a momentelor excepționale.

Sigur că nici unul dintre noi nu are parte numai de astfel de momente, însă dorința și cred că ambiția fiecărui artist este să se bucure de cât mai multe dintre aceste momente și, evident, simțim imediat momentul în care lumea nu vrea să se uite în program să citească biografia, sau cine știe ce alte note despre concert, ci pur și simplu este concentrată și îți aparține ca interpret, îți aparține 100%. Este un moment cu adevărat privilegiat și cu toții sperăm la cât mai multe de felul acesta.


Ce reprezintă pentru dumneavoastră un concert live?

Cred că cel mai important este faptul că sunt acolo, pentru că, dacă ne gândim, mai ales în lumea de astăzi sunt foarte multe concerte și sunt foarte multe festivaluri. Sigur nu toate la fel de importante, dar cu cât este mai important locul, cu atât, într-un fel, eu mă simt mai privilegiat că sunt acolo și că am fost ales să fiu parte dintr-un asemenea eveniment. De asemenea, îmi place să cred că atunci când am studiat foarte mult și când mi-am pus toate problemele, mă rog cât mai multe dintre problemele pe care orice interpret și le pune, există acel moment când practic uiți, uiți tot ce ai făcut, uiți toate repetițiile de acasă sau de la sala de concert și actul acela de a interpreta, de a cânta pe scenă devine un lucru sacru și un lucru care ne leagă atât cu publicul, cât și cu Divinul.


D-le Varga, ce reprezintă pentru dumneavoastră participarea la Festivalul Internațional George Enescu?

Înseamnă enorm, este un festival cu totul și cu totul extraordinar. Toată lumea știe aceasta. Este un festival care are loc în țara mea și în orașul meu natal. Așa că mă simt foarte onorat și extrem de fericit să pot face parte din acest festival.

Sigur că am participat la concurs, deja nu vreau să mă gândesc, sunt 12 ani de atunci și am câștigat niște premii acolo, dar faptul că am fost invitat în cadrul Festivalului și într-o companie atât de selectă, mă onorează enorm.


Aveți vreo teamă în ceea ce privește viitorul muzicii clasice, într-o epocă a tehnologizării?

Absolut, teamă în fiecare zi și în fiecare oră! De altfel cred că nu numai noi trebuie să ne temem, poate că toată lumea și în toate meseriile există o astfel de teamă. Cred că tot ce putem face este să credem în validitatea și în importanța muzicii clasice și să încercăm să o prezentăm într-o nouă manieră atât vechiului, cât și mai puțin vechiului și noului, foarte noului public, într-o lumină în care să-și dea seama că este importantă pentru viață și pentru sufletul lui.


În afară de muzică, ce vă face să vă simțiți liber, să vă simțiți fericit?

Dragostea, afecțiunea și ca să fiu un pic mai puțin romantic, deși nu neapărat, filmul. Sunt un mare, mare iubitor de film. Cred că mă uit la câte un film în fiecare zi. Studiez și după ce termin studiul, mă uit cel puțin la câte un film. Întotdeauna! Practic, de film îmi aduc aminte încă din zilele în care locuiam la București. Făceam lucrul acesta și este o mare pasiune a mea și pentru că aici sunt foarte multe filme și mai bune și mai puțin bune, dar nu sunt neapărat dificil în ceea ce privește alegerea, pentru că, de vreme ce este un hobby, îmi pot permite să mă uit și la filme mai puțin bune.


Domnule Matei Varga, iată, în această după-amiază sunteți într-o companie deosebită atât interpretativă, cât și componistică și propuneți publicului din România o lucrare semnată Michael Nathaniel Hersch. V-ați aplecat asupra acestei partituri și dacă ați putea să ne spuneți câteva cuvinte din punct de vedere artistic?

Am fost foarte impresionat de partitură în momentul în care un prieten bun de-al meu și un consilier artistic pe care-l am mi-a semnalat existența partiturii și chiar existența altor piese pentru pian cu totul excepționale, scrise de Michael Hersch.

După cum știți, Concertul în care apar astăzi este organizat sub egida acestei serii care se numește - Muzica secolului XXI. Am dorit foarte mult să prezint un concert pentru pian și nu neapărat un concert pentru orchestră și pian obligat cum există din ce în ce mai mult, aș spune cel puțin în peisajul componistic american al primilor ani. Dar am dorit chiar să prezint un adevărat Concert, cum am spune noi în stil vechi. Acum limbajul acestui Concert nu este vechi deloc, aș spune că este chiar avangardist, dar în stil vechi în sensul că pianul este un adevărat instrument solist și cred că nu sunt multe piese scrise astfel în secolul XXI și nici nu am avut foarte mult timp în secolul XXI să descoperim astfel de lucrări. Fiindcă am fost foarte impresionat atunci când Michael Hersch mi-a trimis partitura care la vremea aceea, în urmă cu aproape doi ani, nici nu fusese cântată de absolut nimeni pe scenă și mi-am dat seama de extraordinarul bagaj emoțional pe care acest Concert îl are, de forma cu totul specială. Este un Concert pentru pian și orchestră de cameră, un pic mai amplă. Un Concert în 10 părți, ceea ce este aș spune aproape unic în existența mea, neîntâlnit și cu un limbaj așa cum spuneam, extrem de modern. Cred că în fiecare an avem parte de câte un fel de muzică avangardă, așa că, e greu de caracterizat la ora asta, însă oricum, ceea ce m-a atras foarte mult la partitură este faptul că partea de pian este extrem de dificilă, extrem de intensă, dar foarte, foarte plină de sentimente. Este o piesă de secol XXI. Sigur că trebuie să ne ajustăm așteptările, trebuie să ne gândim că sigur nu e un Chopin, nu e Schumann, nu e Brahms, e ceva nou și o luăm ca pe un experiment. Însă numai timpul va spune cum va rezista și ce loc va primi în viața de concert. Până la urmă asta este cel mai important, dar cred că este o lucrare care pulsează, care are viață, care are ritm și care spune o poveste. De altfel fiecare parte din cele 10 care constituie Concertul este precedată de câteva versuri ale unui poet și sunt câteva, efectiv o strofă poate chiar mai puțin, care sper că vor apărea în programul de Sală, pentru că este totuși foarte important ca lumea să știe de unde vine această muzică și de ce a fost inspirată. În orice caz, cred că este o piesă foarte intensă și o muzică, dacă nu neapărat plăcută, sau dacă nu întotdeauna plăcută, care gâdilă plăcut urechile, așa cum spunea cineva mai demult, o muzică, sunt convins, care va mișca ascultătorul și care-i va lăsa o impresie puternică.


Este un clasic contemporan.

Sper! Cred că e foarte greu, din păcate, să-i numim pe cei clasici atunci când încă sunt cu noi. Acesta este un mare ghinion al creatorului, însă aș putea spune că este o lucrare importantă în peisajul componistic american la ora aceasta. Michael Hersch este un compozitor pe care-l admir și care, la numai 41 de ani, ceea ce este foarte puțin mai ales pentru un compozitor, a reușit să aibă o carieră cu totul spațială și foarte mult urmărită de către presă și de către muzicienii din întreaga lume. De altfel primul concert pentru pian pe care l-a scris în urmă cu câțiva ani, a fost cântat în premieră de marele pianist Garrick Ohlsson. De curând a fost premiat un Ciclu de lied-uri scrise special și evident cântate în primă audiție de baritonul american Thomas Hampson. Michael a avut multe alte lucrări comandate de alte instituții importante din America. Și cred că asta este o dovadă a vocii lui unice, care sper, sincer sper să-l transforme cât mai curând posibil într-un clasic în viață.


În afară de acest impresionant proiect pe care l-ați realizat și îl realizați pentru Festivalul Internațional George Enescu, ce alte proiecte mai are pianistul Matei Varga?

Întotdeauna îmi place să vorbesc despre proiecte după ce se desfășoară sau un pic înainte de a se desfășura. Așa cum spunea buna mea prietenă și colaboratoare, extraordinara Laura Buruiană, într-un interviu pe care l-am făcut nu demult, ne este frică să vorbim despre proiecte prea devreme, ca nu cumva să se întâmple ceva și să nu se înfăptuiască. Oricum, vreau să vă mărturisesc faptul că în acest moment lucrez, tot împreună cu Michael Hersch, la realizarea unei opere pe care el a scris-o în mod cu totul surprinzător, înainte ca noi să ne cunoaștem. De fapt a început-o înainte ca noi să ne cunoaștem și a terminat-o în urmă cu câteva luni.

Este o operă pentru o singură interpretă, o singură soprană și un grup de muzică de cameră format din 8 instrumente, pianul fiind unul dintre ele și partea pentru pian fiind scrisă pentru mine în mod special. Ceea ce m-a surprins extraordinar și m-a făcut să zâmbesc, dar să fiu și foarte entuziast, este că Michael a început să scrie lucrarea înainte ca noi să ne cunoaștem, fiind inspirat de ultima culegere de poezii ale lui Marin Sorescu.

Sunt poezii în principal despre moarte și despre a muri. Este o literatură foarte sumbră, dar foarte emoționantă și Michael a decis să folosească unele dintre poezii pentru această operă căreia sper să-i putem face premiera absolută la începutul anului 2014. Este o lucrare foarte amplă, are două ore și jumătate. Lucrăm intens la ea deja și sper ca și publicul românesc să o poată asculta pentru că, în fond, totul a pornit de acolo, a pornit din România și de la un autor român.

Sunt, de asemenea, mândru că cineva care nu avea nici un fel de legătură cu România înainte a fost atât de fascinat și de interesat de un autor român, desigur tradus în engleză, care l-a inspirat să creeze o operă deosebită și specială în peisajul operistic contemporan. Altminteri mai lucrez la un proiect cu totul diferit pentru că în sufletul meu rămân un romantic și una dintre piesele mele preferate, poate chiar lucrarea mea preferată dintre toate lucrările pe care le știu și le ascult - sigur este o declarație extrem de subiectivă - este Lacul lebedelor de P.I.Ceaikovski. Și una dintre marile frustrări pe care le-am avut de-a lungul anilor este că nu există nicio partitură, adaptare, transcripție pentru pian solo și făcută ca atare, unde sigur că pianul poate străluci cu toate caracteristicile lui ca instrument al acestui balet. Așa că am rugat un tânăr compozitor american, pe care-l știu și-l apreciez foarte mult, pe numele lui Matt Van Brink, să scrie pentru mine o Fantezie care deja în forma ei finală a ajuns spre jumătate de oră, ceea ce este destul de lung, pe temele cele mai iubite și mai cunoscute din Lacul lebedelor. Deci, în următoarele luni îmi propun să cânt premiera absolută a acestei lucrări și să încep să o promovez și evident să o și înregistrez, în așa fel încât lumea să poată asculta Lacul lebedelor chiar într-un mic salon de muzică pe un singur instrument, pianul, fără să se ducă neapărat la operă sau la balet.


D-le Matei Varga, iată, publicul din România, vă așteaptă cu mare drag! Câteva gânduri despre venirea dvs. aici la București în cadrul Festivalului Internațional George Enescu…

După cum am spus și mai înainte, este o bucurie extraordinară. Întotdeauna venirea acasă reprezintă un moment de tandrețe și cumva de melancolie pentru mine, pentru că nu mai locuiesc la București, însă familia mea, părinții mei sunt acolo, vorbim în fiecare zi și sigur că mă consider român și mă voi considera întotdeauna român. Nu am cântat mulți ani în România, după care am venit în 2010 într-o formulă cu totul deosebită și foarte frumoasă pentru mine, alături de Orchestra Conservatorului pe care l-am absolvit, la Ateneu, în locul cel mai frumos posibil de a cânta în România, și interpretând unul din concertele mele preferate - Concertul nr.2 în fa minor de Chopin. A fost o revenire minunată și publicul m-a făcut să simt că practic n-am plecat de acolo. M-au răsfățat cu atenția, cu generozitatea lor și cu dorința lor de a mă asculta. Sper că toate acestea nu s-au diminuat și mai sper ca și de data aceasta să simt aceeași căldură și același entuziasm din partea lor. După cum îmi doresc să revin și la anul și peste doi ani și, mă rog, de cât mai multe ori posibil, pentru că România are o viață și o scenă muzicală cu totul deosebite și un public foarte diferit de alte locuri și cu siguranță diferit de cel pe care-l întâlnesc aici în America și în New York în mod deosebit. Cred că lumea cu adevărat iubește și înțelege muzica clasică, nu că asta nu s-ar întâmpla aici, dar că există într-un fel o altă formă de apropiere de muzica clasică acolo și cred că asta nu trebuie să se piardă și evident voi fi fericit și onorat să apar ori de câte ori sunt invitat pe o scenă din România.


CV Matei Varga

Născut - 29 octombrie 1980
Studii - Matei Varga a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București în 2004, unde a studiat cu Ana Pitiș, Ioana Minei și Sandu Sandrin. Apoi și-a continuat studiile la Mannes College (New York), unde a studiat cu Pavlina Dokovska, obținând o diplomă de Master of Music (2006), precum și Artist Diploma (2008). A participat de asemenea la Master Classes susținute de Claude Frank, Richard Goode, Jacob Lateiner, Murray Perahia, Menahem Pressler, Ignat Solzhenitsyn, Raoul Sosa și Jean Yves Thibaudet.
În prezent, Matei Varga este profesor de pian la Lucy Moses Music School din New York.

Interviu realizat de Irina Hasnaș