În pauza concertului pe care l-am transmis în direct joi, 12 martie 2026, am avut plăcerea de a realiza un interviu cu Nicola Cattò - redactor şef al revistei “Musica” din Italia, membru al juriului ICMA. Dumnealui s-a aflat la faţa locului, în sala de la Lugano, asistând la concertul susținut de Orchestra Elveției Italiene sub conducerea reputatului dirijor Charles Dutoit. Solistă – legendara pianistă Martha Argerich. În program: Suita din muzica baletului Mama mea gâsca de Maurice Ravel, Concertul nr. 1 op. 15 în Do major pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven, Simfonia a IV-a op. 90 în La major Italiana de Felix Mendelssohn.

Vă mulțumesc că v-ați făcut timp să fiți alături de noi, pentru câteva momente, în pauza concertului pe care îl transmitem în direct. Este o coincidenţă că sunteți acum la Lugano sau ați călătorit special pentru acest concert?

Vin frecvent aici, la Lugano, pentru că sunt colaborator al postului elvețian de radio prin intermediul căruia este transmis şi acest concert. Urmăresc toate concertele stagiunii Orchestrei Elveției Italiene, precum și celelalte concerte care au loc aici, în Lugano, un oraș foarte bogat din punct de vedere muzical.

Aș vrea să știu care este atmosfera la Lugano? Sunt curioasă să aflu cum consideraţi că a receptat publicul această primă parte a concertului? Firește, graţie conexiunii via EBU, noi auzim tot, inclusiv ovaţiile publicului şi reacţia acestuia după cele două bisuri minunate acordate de Martha Argerich, dar vreau să știu și cum se simte de la fața locului.

Cred că Martha Argerich este iubită peste tot în lume, dar mai ales în Lugano, pentru că aici a organizat, timp de 15 ani, Martha Argerich Project, un minunat festival de muzică de cameră ce se derula în luna iunie. Așadar, este cu adevărat adorată aici, iar ea şi locuiește în Elveția. Atmosfera pe care o creează când cântă în sala de aici, este pur și simplu electrizantă. Ştiu că nu e frumos să dezvăluim vârsta doamnelor, dar în acest caz ar trebui să facem o excepție, deoarece Martha Argerich va împlini 85 de ani peste câteva luni. Cred că, privind istoria pianiştilor, suntem martorii unui adevărat fenomen, deoarece foarte puțini pianiști au mai cântat la această vârstă - mă gândesc acum la Rubinstein sau la Horszowski, spre exemplu. Dar să auzi cântând cu același fler, cu aceeași măiestrie tehnică, cu aceeași strălucire pe care le avea ea şi cu 40 de ani în urmă, este într-adevăr un miracol pe care, logic, nu cred că poate fi explicat.

Da, desigur. Eu mă gândesc şi la acest concert nr. 1 de Beethoven. Am primit linkul de pe YouTube pe care l-aţi trimis Cristinei Comandaşu și l-am postat pe pagina de Facebook a postului nostru - Martha Argerich interpretând acest opus la vârsta de opt ani.

Da, nu te-ai aștepta niciodată la aşa ceva – un concert pe care îl cântă de aproape 80 de ani! (Desigur, atunci a cântat cu câteva greșeli, dar avea 8 ani!) Ceea ce mă impresionează cel mai profund este faptul că viziunea ei interpretativă de bază nu s-a schimbat. Regăsim aceeaşi abordare - cu viziune “neoclasică” asupra concertului, cu strălucirea celei de-a treia părți și cu umbre de patetism în partea a doua. Desigur, Martha Argerich s-a dezvoltat enorm în tot acest timp, dar pentru mine este relevant că și-a păstrat, în mare, aceleași idei, pe tot parcursul vieții. Aşa ceva este ceva extrem de rar printre artiști.

Cred că este foarte mulţumită în această seară, având în vedere că ne-a oferit două bisuri. Așadar, a fost o seară minunată chiar și pentru ea, ţinând cont cât de exigentă este cu ea însăşi.

Da. Mai întâi a fost Scarlatti, sonata K 141 în re minor, una dintre piesele sale emblematice pe care o cântă de mai bine de 60 de ani. Faptul că reușește, la vârsta sa, să execute acele note ribattute este cu adevărat un fenomen, căci sunetul în ansamblu este tot strălucitor, niciodată aspru. Întruneşte toate calitățile pe care ți le-ai putea dori de la un pianist. Bineînțeles, au urmat ovații în picioare, lucru destul de rar în Elveția, sau chiar și în Italia, de unde provin.

Bine punctat. Așadar, la Lugano, ovațiile în picioare nu sunt ceva obișnuit.

Nu, în niciun caz.

Din perspectiva dumneavoastră, cum priviţi cele trei titluri ce constituie programul concertului din această seară? Se leagă într-un fel între ele sau din contră, sunt total contrastante?

Nu pot spune că găsesc un fir roşu al acestor trei piese... Mama mea gâsca este una dintre piesele emblematice din repertoriul lui Charles Dutoit (fost soț al Martei Argerich). Orchestra a interpretat extraordinar suita. Iar Dutoit, care va împlini 90 de ani în această toamnă, este încă puternic precum o stâncă. A dirijat pe dinafară, fiecare detaliu este memorat în mintea sa şi în degetele sale. Nu știu ce conexiune ar putea fi între suita de Ravel, concertul de Beethoven şi Simfonia italiană de Mendelssohn, dar nici nu mai contează acest aspect. Atunci când avem parte de un astfel de nivel artistic și de aceste lucrări muzicale absolut minunate, pur și simplu ne bucurăm de ele.

Așadar, chiar și în această seară, Charles Dutoit a dirijat fără partitură.

Suita, da, pe dinafară, dar concertul l-a dirijat cu partitură. Vom vedea cum va fi la simfonie.

Martha Argerich, Charles Dutoit și Orchestra Elvețiană vor fi mâine seară la Milano. Începe turneul ce cuprinde 5 concerte în Italia și Spania, în doar o săptămână. Acești artiști nemaipomeniți au o energie ieșită din comun!

Aşa e, au o energie incredibilă. Ea a tuşit un pic îm seara asta, cum face uneori, indicând că nu este în formă, dar când mâinile ei ating claviatura, totul sună perfect, ca întotdeauna. Desigur, trebuie să ținem cont de vârsta lor, având în vedere că susțin cinci concerte într-o săptămână. Este o mare provocare. Nu în ceea ce priveşte concertele în sine, ci faptul că trebuie să călătorească. Milano se află la 40 km de Lugano, așa că nu este o problemă, dar ei vor călători apoi în Spania, ajungând în 4 orașe. Deci, este o reală provocare din punct de vedere fizic.

Cunoașteți amănunte interesante despre acest subiect?

Ei bine, concertul de mâine, de la Milano, era pe cale să fie anulat din cauza unei probleme birocratice de la sala de concerte. S-a găsit, “în stil italian”, o soluție de ultim moment și se va cânta într-un alt loc decât cel prevăzut inițial; deci, nu vor cânta la Sala Verdi, ci la Teatro del Verme.

Totu-i bine când se termină cu bine.

Desigur.

Vă mulțumesc foarte mult pentru timpul acordat.

Cu plăcere!

Vă urez audiție plăcută în continuare! După pauză, aștepăm să ascultăm cu toţii cea de-a doua partea a concertului din această seară.