Interviuri Înapoi
Interviu cu Marcel Johannes Kits - câștigătorul Concursului Internațional 'George Enescu' 2018, secțiunea Violoncel
Estonianul Marcel Johannes Kits a câștigat Concursul Enescu 2018, Secțiunea Violoncel, după o Finală în care a interpretat Concertul pentru violoncel și orchestră în mi bemol major op.107 de Dmitri Șostakovici. Finala de Violoncel a Concursului Enescu a avut loc marți, 11 septembrie, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Yibai Chen (China), iar pe locul al treilea și al patrulea s-au situat Stanislas Kim (Franța), respectiv Shizuka Mitsui (Japonia).
Marcel Johannes Kits (23 de ani) a dialogat cu Jeanine Costache despre experiența Concursului Internațional "George Enescu":
Felicitări! Ce înseamnă acest premiu pentru dumneavoastră?
Îmi găsesc foarte greul cuvintele... este o surpriză mare pentru mine și sunt sigur că voi avea nevoie de ceva timp pentru a înțelege ce înseamnă de fapt acest premiu. Acum simt că este o onoare mare, dar este și o distincție care vine cu o mare responsabilitate. Trebuie să fiu și mai bun de acum înainte.
Pe durata concursului, care a fost cel mai dificil moment?
Pentru mine a fost semifinala, acolo unde am avut de interpretat Sonata nr. 2 de Enescu, pentru că este o lucrare foarte dificilă. Nu am reușit să repet cu acompaniamentul de pian atât de mult cât mi-aș fi dorit; a fost dificil, dar mă bucur că am desoperit această partitură. A fost o experiență minunată!
Ce știți despre Enescu?
Cu siguranță mult mai mult acum decât înainte de concurs. A fost un muzician complet, genial.
În ultimele trei etape ați concurat de fiecare dată ultimul. Este dificilă această postură?
Pentru mine, nu. Îmi place să intru ultimul în concurs, dacă pot alege asta. Dar până la urmă nu contează ordinea.
Câștigarea acestui concurs vă aduce și noi oportunități de a concerta pe scene importante. Care sunt proiectele din perioada imediat următoare?
Nu știu exact ce se va întâmpla după Concursul Internațional "George Enescu", dar deja am programate câteva concerte.
Care a fost nivelul concursului?
Îmi e greu să răspund la această întrebare pentru că nu i-am urmărit pe ceilalți concurenți. Dar îi cunosc pe câțiva dintre ei, știu foarte bine nivelul la care se prezintă, și din acest punct de vedere sunt sigur că nivelul a fost unul ridicat. În general nu urmăresc ce fac ceilalți participanți. Cred că e mai bine să mă concentrez doar la prestația mea.